Nervos, cu fața congestionată, deputatul Ion Ion s-a ridicat de pe scaun și s-a îndreptat spre ieșire. Cu haina descheiată, de sub care burta se revărsa peste curea, parcă pentru a o lua înaintea lui spre bufet, cu stânga în buzunar gata să scoată țigara și cu ochii holbați spre alte fotolii în căutarea prietenului său Ilie Măcriș, a ajuns îndată la ușă, pe care a deschis-o brusc și a ieșit în foaier, unde, în așteptarea prietenului său, și-a aprins kentul, din care a tras cu poftă.
Zadarnică închipuire de sine
În faună – nici gând să se sfiască,
Șoarecii, chiț-chiț, fac tărăboi…
De vină-i mărul, bată-l vina!
Rătăcitori prin lume, cu …frunza, fiecare,
Eva-l stârni pe-Adam: – Unde ajuns-am, oare?
EA ERA MIREASA
Trecuseră aproape doi ani de când Paul Enculescu terminase școala de maiștri. Era ultimul termen promis părinților legat de căsătoria sa, pentru care era tot mai presat. Cunoscuse multe fete, dar niciuna nu-i „căzuse la inimă”, cum încerca el să-i explice mamei sale.
Prin dioptriile ochelarilor de cal
– De ce nu mai distingem albul de ce-i negru,
Hoția și minciuna – de chipul drept, integru,
Reculegere pe Calea Lactee
Trecător cu ființa îngustă,
Umple-ți sufletul de Pace…
– Veniți de luați Lumină!
Deși au curs – câte?! – decenii,
Nu pot uita primele Denii,
Nici în mormânt pedeapsa nu e crudă
Pentru-o momâie dosită, zăludă,
Al cărei chip o dă de gol că-i rudă
Cu udă-ochi, mort printre vii – o IUDĂ…