Arhive categorii: Din manuscrise

Întunericul în lumină. Poem în proză, de Claudia Pîrlogea

Posted on by
Răspunde

Luminile s-au stins, fiind acoperite de o ceață densă, nespus de rece și parcă îmi treceau fiori prin suflet când priveam peisajul.
În seara aceasta ploua mărunt și pe geam se strânseseră deja picături de lacrimi ce se despărțiseră în cădere. Rece aer al serii și urlete ale tăcerii nespus de insuportabile. Un singur felinar slăbit de putere lumina străzile orașului ce astăzi erau pustiite, de parcă această ploaie îi înspăimânta pe toți, iar toți se ascundeau.

Continuă să citești →

Claudia Pîrlogea: Deslușire. Poem în proză

Posted on by
1

M-a cuprins aceeași stare, același îndoielnic gând. Astfel de sentimente îmi bântuiau săraca inimă la fiecare bătaie ce devenea tot mai rară. Totul se oprea în loc, dar ceasul scurgea neîncetat secundele, până ce lumina reușea să invadeze negura liniștită din cameră. Atmosfera morții fusese înlăturată, iar glasul răgușit al cocoșului bătrân răsuna stingher. Lucrurile din cameră prinseseră culoare după filmul alb-negru regizat și după ce, ca o introvertită, am intrat în cameră și am aruncat totul pe jos.

Continuă să citești →

Claudia Pîrlogea: Proză scurtă

Posted on by
2

Se răvășea sufletul când ea vorbea și plângea cerul când mă trata cu tăcere. Tăcerea ei se auzea atât de tare și mă durea să privesc aceeași tristă privire în fiecare zi. Zilele părăseau calendarul și ea dispărea cu fiecare zi. Nopțile dormea, când pentru noi, somnul nu exista, iar zilele, și le petrecea afară, râzând, dar nu cu mine. Simțeam cum ființa pe care o cunoscusem în prima zi se pălea sub ochii mei, fără însă a se plânge, fără a arăta că vrea să plece. O vedeam cum se prefăcea că se bucură să mă vadă, o vedeam cum își ascundea tristețea din privire, o vedeam altfel și sufeream..

Continuă să citești →