https://blog.revistaderecenzii.com/

În lumea cărților ca și în film, acțiunea se amestecă cu realitatea, care este punctul de pleare al oricărui demers creator. Gândesc astfel după recitirea cărții Anatema. O carte mică de buzunar, jerpelită și îngălbenită de vreme, din Biblioteca pentru toți a editurii librăriei universale Alcalay&Co. Traducere din limba rusă de dr. Ion Duscian la începutul secolului XX. Toți știm câte ceva despre Anatema, dar de autorul cărții cu acest titlu puțini poate își mai amintesc. Leonida Andreiev a fost excomunicat de sinodul rus din biserica creștină pentru această piesă de teatru (ce face referire la lume, univers, bine și rău etc.) Cartea a aparținut bunicului, născut la sfârșitul secolului XIX și plecat din viață la 82 de ani, după ce trăise ambele războaie și perioada comunistă ca învățător de țară. Om luminat; așa mi-l amintesc, privind cu o certă emoție sublinierile și însemnările făcute în josul unor pagini, precum recitit azi 1 feb. 1956, recitit azi 6 feb. 1973. Poate-i semăn cumva, de vreme ce la rândul meu găsesc o bucurie sănătoasă în recitirea aceleiași cărți în secolul XXI. Caut să-mi limpezesc amintirile legate de anii copilăriei petrecute lângă bunicul meu, să întrevăd peste ani credința sau ateismul acestuia. Revăd icoana cu ștergar din perete, sau pe popa Nicolae ce intra cu Botezul, cum vorbeau cei doi ca doi vechi amici după ceremonialul cu mănunchi de busuioc muiat în cădelnița cu apă sfințită și purtată de țârcovnicul pipernicit. Nu mi-l amintesc pe tataie la slujbele bisericești, însă îi revăd chipul grav și adesea vorba serioasă când se trata de etică sau morală. Anumite sublinieri din carte l-ar cataloga mai degrabă ca un liber cugetător ce-și punea întrebări și căuta răspunsuri cu tentă filosofică, precum autorul dramei simbolistice Anatema, piesă în șapte tablouri.               

https://blog.revistaderecenzii.com/

        În floarea vârstei am vrea cu siguranță să fim mereu, însă ne dăm seama într-o zi, cu-n strop de dezamăgire parcă, că am intrat încet dar sigur în „la Force de l’âge”. Nu mai e timpul să visăm cu ochii deschiși, știm că visarea se poate dovedi periculoasă când ai deja experiența vieții bogată. E cazul celor din generația mea, cei între 50-60 ani, cei pentru care scena vieții se prelungește încă și show-ul ei continuă. Cei care i-ar sfătui bucuroși pe tineri la nevoie, convinși că a asculta de cei care au ceva mai multă experiență nu poate fi decât un act înțelept. Ei știu că sportul vieții nu-i ușor, au înțeles ce semnifică datul cu capul de pereți sau aruncat în valuri fără colac de salvare, fiind de-acord și cu zicala: „dacă n-ai bătrâni, să-i cumperi!”                       

https://blog.revistaderecenzii.com/

Tic-tac, acele ceasului se mișcă deodată-n sens invers, vrând parcă să rememoreze trecutul.                                                    A trăi, nu-i cea mai minunată odisee a omului? Verbul a fi e alăturat de obicei altuia ce pare fratele său geamăn, a avea. A fi permite caracterizarea cuiva, a asculta e mai mult decât a aude sunete, e ca și cum te-ai uni cu emitorul, cu ceva. A juca –Jucătoru. Te duce gândul la ceva plăcut care te întreține, înveselește, amuză, învață într-o formă alternativă viața, creează bucurie. Plecând de la cuvinte și verbe, ajung la ea.    Așa o strigam la școală pe fata al cărei chip răzbate luminos după decenii în amintirea mea.

https://blog.revistaderecenzii.com/

                    Decembrie. De vreo lună de zile așteptam ziua aceasta, excursie prin Spania cu amica mea rămasă văduvă în iulie. Trebuia s-o acompaniez și să aibă pe cineva cunoscut în camera de hotel, eu fiind singura ce vorbesc aceeași limbă ca ea, restul fiind spanioli. Bem o cafea la terasa unei cofetarii cu vedere spre parkingul școlii primare din satul mediteranean, unde familia amicei se stabilise de multă vreme. Acolo va veni autocarul peste puțin. Doi polițiști rămân în loc pentru a supraveghea du-te-vino-ul și fac semne îndrumătoare spre autocarul ce se ivește. Terminăm cafeaua, traversăm strada ducând după noi trolerele, privind curioase lumea ce se-adună brusc. Preotul e gras și majoritatea îi seamănă. Câteva femei au semnele specifice siluetei mediteraneene, amfore impresionante, strânse  în pantaloni. Dimineața aveam soare frumos, însă norii amenință acum cerul și dă să plouă la ora 15. Autocarul pleacă după ce ne-am băgat valijoarele în compartimentul special din burta sa. Păstrăm doar gențile de mână și bărbații pe cele cu sticle pentru amuzament. O tânără poartă la vedere, cu mare grijă o cutie mare tip pizza, însă sigur conține una torta. Se vorbește în dialect specific, limba valenciană, cu accent de săteni, inflexiunile vocii sunt ca peste tot la țăranii obișnuiți cu viața simplă. Multe burți hrănite bine la bărbați, unul e vopsit, altul semănă a marinar-lup de mare iar Angela e împreună cu prietenul–novio. Ea este femeia de menaj a amicei mele și a antrenat-o în excursie pe Clody, sfârșind și eu în horă. Preotul e organizatorul și inima acestei ieșiri spre Malaga și Puerto Banus la sfârșit de săptămână.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Timpul decantează și sedimenteză valorile, dovadă faptul că le citim și apreciem opera cu toleranța cuvenită genialilor bărbați cu viață labirintică marcată de cancanuri. Revedem sub o lumină nouă și mai puțin încorsetată creația și existența acestora. Ce ascunde un zâmbet, o privire, un poem, o viață? Ce durere ascunde un chip impenetrabil? Macedonski, un om caleidoscopic ca și opera sa, o ființă plină de contraste, mereu în mișcare și căutare de sine. “Diapazon înalt”, visceral și totuși profund. Om prin fire și poet dăruit cu har, ascundea cu greu sensibilitatea și tristețea. Sufletul său turmentat s-a răsfrânt în creație, ca și moștenirea genetică vizibilă în ținuta și atitudinea specifică celor conștienți de valoarea și de poziția lor privilegiată. Oricât talent ar avea cineva, nimeni nu poate elabora o creație spirituală dacă nu e depozitarul unei moșteniri genetice. Secolul XIX e cunoscut ca secolul cizelării nu doar în artă, ci și-n comportament și exprimare.Orgoliul ține de lupta tacită între semeni, dar în domeniul creației și competiției ține de recunoaștere. Macedonski a fost adesea caricaturizat, blamat și chiar sancționat sever de către aristocrație. Personalitățile trebuie înțelese de noile generații în peisajul național și european al epocii, în contextul socio-cultural respectiv. Dincolo de cuvinte se află omul. Un bărbat poate oferi atâtea înfățișări câte oglinzi, și tot atâtea fațete sufletești. Există bărbați ce mor de tristețe, de inimă rea, pentru că au inima inocentă, fragilă ca sticla, ei sunt cei mai vulnerabili dar și cei mai minunați. Macedonski a fost un hipersensibil pe care agitația vieții îl făcea să aspire spre liniștea interioară. Frumusețea tinereții poate fi naturală, dar persoanele frumoase la vârste înaintate sunt opere de artă. Chagal a pictat golful Nisa, Macedonski a zugrăvit Pometeștiul dar și mahalalele Bucureștiului. A iubit sincer aceste locuri, viețile oamenilor simpli descriindu-le cu-n tulburător respect pentru aplecarea lor către frumos. Bucuria pe care o procură scrisul i-a fost ultima iubire pe care existența i-o mai putea oferi la senectute. Ce-i o biografie? Niște ore de lectură cu extrase din 600-700 000 ore de viață!? Dreptul la informare are și un gust al indiscreției, adesea o pasiune a defăimării. Câți mai au posibilitatea, dispoziția să exploreze tenebrele cuiva fără împătimire? Cu atât mai mult când e vorba de viețile celor peste care s-ar fi așternut uitarea dacă opera lor n-ar fi încă în mințile sau pe buzele noastre. E primăvară, iarăși primăvară… Poezia lui, simplă ca o rugăciune, e sacră prin frumusețe, ține de simțire.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Nisipul plajei pare un peisaj lunar, calc prin valurile sale de „calciu griș”, înaintând spre marea ce se confundă cu bolta infinită a cerului, opacă. La miezul nopții luminițele orașului, faleza animată, strada cu neoane și cu trafic auto face ca puține stele să mai fie vizibile. Canicula a făcut ravagii, serviciile de emergență continuă să fie în alertă. Dacă ultimele zile am simțit fizic senzația de-a trăi într-un cuptor, ultimele nopți au fost mai degrabă albe, deși m-am bucurat să pot respira puțin la cele 28-30 grade Celsius, adormind doar spre zori și uitând astfel de țânțarii agresivi.

https://blog.revistaderecenzii.com/

        Boala secolului este depresia. Psihoterapeuții sunt pe val, asigurările sociale încep să achite consultațiile, mai ales când ți se spune că e nevoie de cel puțin douăzeci. Primele ședințe sunt plătite de pacient, restul intră-n grija statului în Franța. Vârsta pacienților cuprinși în plan este între 18 și 60 ani. Căci oamenii au probleme de tot felul, legate de familie, de muncă, de salvare a cuplului etc. Acompaniamentul psihologic e tot atât de eficace ca și cel medical. Tristețe, oboseală, deprimare, lipsă de interes, sentimentul de culpabilitate, pierdere în greutate, gânduri de suicid. 10% din populație a suferit deja de depresie. Femeile sunt cele mai afectate astăzi. Cu toate astea, nu îndrăznim să vorbim…Un flambeur (cheltuitor) nu are niciodată destui bani. Singurul său viciu e adrenalina. Nu voi insista  însă pe depresia celor din această categorie, care adesea sfârșesc dramatic. Există și depresia celor care-și văd satele dezertate agonizând fără viață din pricina exodului populației tinere spre zonele urbane. Solidaritatea face însă uneori să reînvie zonele rurale în ultimul timp, fiind cel mai bun tratament psihologic și medicamentos. În barul unde se bea și se poate mânca, oamenii găsesc un pic de animație. Localnicii au cotizat cu toții într-un sat pentru a salva singurul comerț, un loc de viață în satul limfatic, cu viață simplă. Atmosfera are ceva plăcut, ca o blană catifelată de pisică. Politica a fost mereu la ordinea zilei, iar satenii mai citesc.

….

https://blog.revistaderecenzii.com/

             Ne-am revăzut în ultimii ani mai des, încrucișându-ne pașii pe străzile orașului sau la evenimente culturale. Cert este că anii păreau să nu fi știrbit nimic din ceea ce fusesem cândva, buni colegi de clasă. Eu în banca din față, el în spatele meu alături de iubirea adolescenței mele. A rămas prieten nu doar cu al său coleg de bancă, ci cu tot restul clasei. Așa încep amintirile legate de Viorel Pârligras, șeful clasei, un șef atipic și cu siguranță unic în felul său. Căci felul său de-a se impune nu era câtuși de puțin datorat unei discipline de fier sau seriozității sale, nici măcar notelor bune sau felului său timid și respectuos cu profesorii. Viorel era showmen-ul întruchipat, cu el aveam parte de multe minute bune de umor spumos, teatru improvizat pe scena cu catedră…până la intrarea-n clasă a profesorilor. Copilul timid ce se îmbujora sau albea după intensitatea emoțiilor trăite, intra în pielea oricărui personaj și făcea deliciul clasei cu dialogul improvizat sau imitațiile ad-hoc. Un elev riguros, o conștiință severă, exigentă față de sine, sub carapacea unui elev plin de haz, educat și respectuos, însă cu-n grad ridicat de răzvrătire spirituală.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Volumul semnat de Leonid Dragomir a fost tipărit de Editura Cartex în primăvara lui 2023, la scurt timp după decesul filosofului centenar, survenit pe 25 februarie. Autorul, doctor în filosofie și medic veterinar, ne introduce în gândirea filosofică a lui Mihai Șora, nu doar prin rezumatul operei sale, cât și prin propriile impresii datorate câtorva întâlniri/dialoguri cu acesta. Mihai Șora, un personaj controversat dar și iubit, apreciat mai ales de tinerii și  nenumărații urmăritori pe FB, căci acesta ținuse pasul cu timpul și avansul tehnologic.

https://blog.revistaderecenzii.com/

           Tocmai ce-am auzit un neologism cu o sonoritate aparte, care mă ducea cu gândul la  final, finețe dar și la o esență de lemn, tare. Fintech. Era vorba de bănci în dezbaterea televizată și acest cuvânt încorpora în el finanțele și tehnologia, care-or avea finețea lor, însă de cu totul o altă natură, mult mai subtilă și străină oamenilor de rând. Se vorbește mult de concurența apărută și în domeniul bancar, căci băncile se văd amenințate în actualitate de noile născute, cele online, botezate rapid bănci lowcost. O inovație se prevede, bancherul de mâine va fi un informatician sau un robot, în cazul operațiilor bancare obișnuite. E de înțeles că urmarea va fi limitarea angajaților și diminuarea numărului de bănci tradiționale, deja afectate de criză. Dezbaterea se termina cu îndemnul de-a fi atenți la investițiile alternative, în special la tot ce brille-strălucește, aluzie nu doar la investițiile în diamante. Cheltuielile de întreținere a contului bancar sunt puse și ele sub lupă, vehiculându-se o formă de arnaque (înșelătorie) la limita legalității, cu scopul de-a subția conturile deponenților. Un expert ne îndemna spunând  că de vrei să avansezi în viață sau să faci afaceri rentabile trebuie să ai imaginație și să-ți asumi riscul. M-am gândit imediat la importanța aparențelor, la curaj și abilitate, alte ingrediente (nu tocmai ortodoxe) pentru avansare și succes. Un calm ciudat se degaja din vorbitor și când tăcerea s-a instalat am încercat să deslușesc limbajul corporal al interlocutorilor. E o diferență între ce gândesc și ce intenționează sau ceea ce vor să ne convingă prin aparențele lor. Bărbații aceștia în costume perfecte păreau autentici croque–mort, ciocli, pe limba noastră. O ironie stăpânită și o luciditate premonitorie ghiceam sub masca acestora. O cruzime calmă coabita cu sentimentul de nevinovăție al experților. Nimeni nu își bătea capul să rezolve problemele oamenilor, să le sporească bunăstarea, avuția; cu siguranță toți se gândeau la propriile vieți, mărunte sau ilustre existențe.