https://blog.revistaderecenzii.com/

          În toamna anului 2019 craiovenii l-au omagiat pe cunoscutul caricaturist la împlinirea a 85 ani de viață, cu ocazia expoziției deschise la Sala Oglinzilor a Muzeului de Artă.  Pasionați de cultura și valorile Craiovei, Dodo Niță și fratele său Dragoș, au făcut posibilă nașterea monografiei dedicată  domnului Gabriel Bratu, acest  personaj carismatic și cunoscut de întreaga noastră urbe și nu numai. Cetățean de onoare al Craiovei din anul 2005, a fost recompensat cu numeroase titluri și onoruri lumești și culturale. Din “desfășurătorul contabil” aflăm amănunte biografice din viața acestui personaj emblematic, precum faptul că s-a născut în mahalaua Lahovary, strada redenumită România Muncitoare, al cărei nume provine de la politicianul Alexandru Lahovary. Se destăinuie cu generozitate autorului Dodo Niță, amănunte inedite ies la iveală publicului, precum faptul că a debutat la 13 ani în suplimentul Licurici al revistei  Lumea Copiilor. Chiar dacă inițial a fost dat afară din liceu pe motive de obârșie nesănătoasă, viața în comunism i-a surâs nesperat și tânărul ce visase de mic copil să ajungă birjar, a devenit nu doar caricaturist și colaborator al celebrei reviste Urzica sau angajat permanent al ziarului Înainte, ci și făuritor al Căii Ferate Bumbești Livezeni. Acel șantier vestit în epocă era purgatoriul multora și rampa de lansare spre o carieră sănătoasă, pe noi criterii de morală proletară. Viața a făcut să ajungă apoi profesor, director, șef al Casei de Creație Culturală, editor al Scrisului Românesc, împărtășindu-ne faptul că doar 45 de ani a fost în slujba ziarului Înainte, al Editurii Scrisul Românesc sau al Școlii Populare de Artă, printre multe alte funcții și activități desfășurate. Incredibil pentru un singur om și o singură viață, însă…posibil. Prezența evenimentelor politice, sociale, obligă atenția spre realitatea zilei și pe artiști a lua poziție, a adera, a participa și a pune arta și talentul lor în beneficiul/contextul epocii.  Dacă pictura e înainte de toate pictură iar poezía e poezie, se spune că toate artele, indiferent care ar fi, nu interesează decât în măsura în care vorbesc de om, realizări și destinul social. Apropierea de om (Domul Popescu), de realitatea făuririi  societății socialiste multilateral dezvoltate a omului nou dă naștere unei generații de caricaturiști aparte, recognoscibili. Geometría característică și forma grafică capătă o mai mare însemnătate; linii definitorii simple, sugestive și subiecte impactante. Domnul Popescu are craniul alungit, spune multe fizionomia acestuia, precum și ipostazele în care-l regăsim de-a lungul anilor. Caricatura era alb-negru în epocă, mai târziu apărând alți olteni talentați precum Horațiu Mălăele și Ștefan Popa Popa’s, cei care introduc culorile și pastelul în caricatura gen portret.

         Aflăm din sursă proprie că toate funcțiile și anii în slujba culturii, i-au facilitat amiciția cu nume mari ale artei și vieții culturale românești, precum Maria Tănase, Ioana Radu, Amza Pelea, Sabin  Bălașa, dar și amănunte din culisele vremii și ale restaurantului Minerva ce găzduia festivalul Maria Tănase după moartea acesteia. Corina Chiriac, Daniela Vlădescu, Nicolae Nițescu, IlincaTomoroveanu, Traian Stănescu fiind printre participanții la acest festival. Prietenia este lucrul cel mai de preț, se poate baza pe sprijinul celor apropiați sufletește. Și prietenii săi nu sunt deloc puțini, dimpotrivă. Cel care a fost în decursul anilor onorat cu sumedenie de premii, cel devenit și vicepreședintele Asociației Caricaturiștilor Români profesioniști, nu uită de respectul față de bătrânii și personalitățile nației. A fost deosebit de mândru că-i român atunci când pașii l-au purtat în îndepărtata Americă sau în Siberia. A cochetat cu televiziuni, cu cinematografía (a figurat în câteva filme), a avut emisiuni la radio, și nimic nu l-a speriat, dimpotrivă, toate l-au stimulat. Esența vieții, lucrul cu oamenii, l-au motivat și au devenit sursa creației, aceasta devenind sinonimă libertății sale de exprimare. Depășirea închistării oficiale a venit la pachet cu noi proiecte, noi explorări după 1990, când dispar manifestațiile gălăgioase și programele răsunătoare gen Cântarea României. Cărți de memorii, emisiuni, reportaje legate de realitate nu sunt simple pretexte de artă, ci adesea chiar artă. Eroul său e omul simplu, problemele vii ale societății, ale diferitelor categorii sociale. Tematica muncii, grijile omului de rând, reflectă integral și cu umor (tonic sau negru) existența obiectivă. Viața interioară a artistului se reflectă și-n opera sa;  nu-i simplu să fii caricaturist, căci nu ești doar un copist, un mucalit, un observator. Ești un om cu o viață proprie intensă, cu o biografie abundentă care te-a forjat, ești un slujbaș neobosit al comunității tale.  Originea artei, inclusiv a caricaturii, trebuie căutată în emoție, în spontaneitatea simțirii inimii. Atent la inepuizabila varietate a realității și a mecanismului social, prinde raportul om-societate, punând în prim plan omul ca individ. Prin câteva linii de peniță și o grafică ce pune punctul pe l, Gabriel Bratu trezește conștiințe, deschide ochii,  trezindu-ne implicit zâmbetul. Zugrăvește tipuri (domul Popescu), trăsături, moravuri, remarcă anomaliile fizice sau verbale, ravagiile depravării, fiind în centrul epocii sale cu misiunea de a studia, a informa. Viciile devin subiecte iar ipocrizia eticii sexuale nu-i scapă nici ea. Arta e un colț al naturii văzut printr-un temperament (Emil Zola). Omul de rând deși privește, nu vede ce vede artistul, căci ochiul său vede ori cu inima, ori pătrunzător caracterul cuiva.

Gabi Bratu a fost adeptul culturalizării maselor, a realizării unor nuclee artistice, în zonele cu potențial creativ. E o personalitate ce face parte din peisajul urbanistic al Craiovei, contemporan cu trei-patru generații ce-l recunosc de la distanță, acesta fiind pana un demult un pilon solid al sălilor de expoziții, manifestărilor culturale și artistice citadine, naționale și internaționale de profil.  Acum e trist văzând cum Craiova sa nu mai e “ce a fost odată” și ne spune ce măsuri ar lua de ar fi, ipotetic, ministrul Culturii. Din păcate acest lucru nu se va întâmpla, urbea are alt curs ascendent specific lumii noi în care am intrat, iar vârsta domniei sale e un impediment major, nu însă și pentru creația și viața activă a celui încă tânăr sufletește, ce ne-a obișnuit cu rubrica Una pe zi. Râsul întinerește și lucrul te menține. Aceasta e rețeta longevității sale. Caricatura e adesea chiar mai elocventă decât o epigramă sau altă formă de transmitere a mesajului către oameni, deși multă vreme a fost considerată un gen minor al artelor plastice. Privind retrospectiv pleiada de caricaturiști mai vechi sau mai noi, realizările  lor grafice de o deosebită acuratețe grafică cu impact vizual și mesaj moralizator, ne dăm seama  că nu e deloc un gen “lejer”, ci merită o cu totul altă clasifiacre și recunoaștere. Talent, imaginație, spontaneitate, psihologie și un deosebit spirit de observație sunt specifice fiecărui artist caricaturist. Un fel de monografie de la Alfa la Omega a caricaturiștilor ne-o facilitează chiar domul Bratu, căci prietenia și simpatía de care s-a bucurat de-a lungul vieții sale reiese din mulțimea de mărturii fotografice puse la dispoziția publicului, cât și din enumerarea pleiadei de caricaturiști ce i-au fost contemporani și apropiați. Ne-a reîmprospătat memoria afectivă și pentru asta îi suntem recunoscători autorului, deși a omis includerea pe lista acestora a regretatului Garo Papazian, alt caricaturist și o figură cunoscută a ziarului Înainte și a urbei noastre cândva. Anul acesta domnul Gabriel Bratu va împlinit onorabila vârstă de 90 de ani. E vremea să ne amintim de tot ce ne-a oferit, dorindu-i îndrăgitului senior multă sănătate, prieteni de nădejde și încă multe realizări!