https://blog.revistaderecenzii.com/

Mai mult ca niciodată, lumea pare intens preocupată de fericire. Tot văzând mulțimea de rețete ce promit bunăstarea, fericirea personală și succesul ce ar întregi starea noastră ideală de bine, îmi amintesc zicala Le bonheur fait vendre. Cu alte cuvinte, fericirea devine și ea ”sufletul comerțului”, vinde! Pe internet rețetele de fericire abundă, ele fac un carton, devenind un adevărat business. Suntem bombardați de peste tot cu sfaturi infailibile ce cuprind yoga, meditații, fraze și gânduri ce promit depășirea de sine, succesul în iubire, performanțe sexuale, bogăție etc. Stresul se evaporă miraculos cu băi parfumate și masaj relaxant, creme elixir și mai cu seamă datorită gândirii pozitive. Cele mai vândute cărți au fost în ultimele două decenii cele de ”dezvoltare personală” care te învață să devii fericit la jobul stresant, în relația catastrofală de cuplu, cele care vor să te convingă că ești frumos și puternic sau viitor milionar etc. Chiar dacă tu ești din natură leneș, urât, debil fizic, ți se promite (contra cost, firește!) rețeta devenirii altui om, opusul a ce ești. Ca și cum peste noapte ți s-ar deschide noi orizonturi, musai roz, și toți te vor privi cu ochi buni și-ți vor deschide poarta vilelor și  a inimilor împietrite de multă vreme, și doar zâmbind și iradiind de cele citite vei deveni șef (deși ești un umil angajat), ori ți se vor oferi multiple posibilități, să devii stăpânul casei de vis fără credite înrobitoare, sa faci afaceri spectaculare fără risc, să ai femei frumoase la care nici nu visai vreodată să ridici privirea, și lista viselor potențial realizabile e mare. Idem pentru noi femeile, cele mai sensibile la capitolul fericirii, cele mai mari consumatoare de rețete, nu doar de bucate și de măști cosmetice, ci și de voiaje exotice, modă și accesorii. Se fac multe și diversificate sondaje și statistici despre fericire; aflu că doar 59% din francezi sunt fericiți, rezultând astfel aproximativ 40% de nefericiți, nemulțumiți, doar nu degeaba continuă ei protestele de tot felul. 

https://blog.revistaderecenzii.com/

De Ziua Culturii Naționale, gândul nostru se îndreaptă către Luceafărul literaturii românești, la cei 174 de ani de la nașterea sa pe acest pământ sacru. Atât timp cât ne vom aduce aminte de Mihai Eminescu, putem spera la o renaștere din propriile noastre rădăcini, pentru a scoate la lumină seva românismului, care curge neîncetat de aproape două milenii în această axă spațială, carpato – danubiano – pontică.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Fără să-mi dau seama, m-am obișnuit ușor și sigur cu Low Cost-ul, căci iată, pare o modă deja. De ceva ani buni, cunoșteam deja serviciile companiilor de transport aerian „de bajo precio”, zburasem cu Blue Air, cu WizzAir spre România, aducând astfel un prejudiciu Taromului, prima iubire. Încât aflând că ar fi falimentari  aveam chiar mustrări de conștiință într-o oarecare măsură, pentru că-i trădasem și alesesem de pe piața liberă a concurenței o altă companie ce-mi oferea călătoria la un preț democratic, derizoriu chiar. Preț conform cu vremurile de criză, cu salariile „milleuriștilor” spanioli, șomerilor sau a celor ca mine, fără venituri punctuale.

https://blog.revistaderecenzii.com/

        Traficul matinal se-mbină cu razele plăcute ale soarelui, cu pașii mărunți dar hotărâți ai doamnelor îmbrăcate cu rochii ușoare de vară, asortate cu gențile și săndăluțele cu tocuri. E luna lui cireșar și e puțin trecut de ora 8. Iau pulsul străzii așezată pe-o bordură cu funcție de banchetă. Măturăresele plimbă veșnicul sac galben de plastic, reutilizat și murdar, de-a lungul trotuarelor, adunând ici- colo câte-un rest de staniol sau chiștoace, ajutându-se din când în când și de vârful tenișilor. Observ o astfel de fătucă în acțiune; pare de 30 ani, poate are mai mult, dar aspectu-i este tineresc. Părul strâns cu elastic e decolorat de soare sau poate doar și l-a vopsit roșcat. Face dus-întors în stația de autobuz din spatele Universității. Vesta de serviciu reflectorizantă și portocalie pare mărimea XXL, sau poate tânăra o fi însărcinată, de vreme ce pare ”cu burtă”. Poartă mănuși galbene cu floricele roșii, probabil vreo nouă variantă a clasicelor mănuși menajere galbene și roz, din cauciuc. Se oprește la un coș de gunoi agățat de un stâlp și-l golește cu mâna dreaptă din mai multe căutări, după care își potrivește bluza la gât sau poate doar breteaua sutienului. Pare o albină ce-și cunoaște bine teritoriul, pleacă mai departe să măture pe lângă trotuar pe partea carosabilă, după care o zăresc cu mătura pe lângă băncile pe care stau așezați bărbați cu figuri de pensionari grizonați, cu caschete roșii sau bărbi și ochelari, majoritatea cu gentuțe tip borsete, grijulii cu ele. Un autobuz oprește și o voce de femeie se adresează  domnului din dreapta mea:

https://blog.revistaderecenzii.com/

Silviu Bârsanu, OZN-ul boemei plastice craiovene/S13, ne-a părăsit. Candela veghează în noapte spiritul celui ce se armonizează cu ritmurile astrale, învăluindu-se cu raze de lumină în drumul spre eternul mister, veșnicia. Un capitol se încheie dar povestea continuă. O amintire grea și fascinantă a rămas. Cât de superb și înduioșător devine firul amintirii celui care-și devoalase apocalipsa la purtător a vieții, dăruind-o „într-un gest firesc, tangibil, în care sălășluiește sufletul tăcut al imaginației”. 

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mereu s-a vorbit despre conflictul dintre generații. Am fost cu toții tineri și ne amintim de refuzul de-a semăna cu „babacii”, de-a ne comporta și îmbrăca precum aceștia. Voiam să ne deosebim de ei. Dacă pe vremea adolescenței mele conflictul era legat de rebeliunea vestimentară și-n materie de muzică, azi observ o adevărată evoluție și schimbare de atitudine din partea noastră, cei deveniți părinți-bunici-babaci. Era o formă de curaj și răzmeriță faptul că purtam „evazați”, cămăși cu guler mare și strâmte pe corp, blugi albiți sau „helance” și pulovăre „pe gât”. Rizibil, nu? Da, astăzi zâmbim și ni se pare absurd, însă știm bine că morala proletară nu admitea să ieșim din anonimat și tinerii ce îndrăzneau să își lase părul lung riscau să ajungă chilugi, erau ridicați de Miliție, adesea rași în cap drept pedeapsă…Ne plăceau Beatleșii, Led Zeppelin, Gloria Gaynor, pe când părinții ascultau mai cu drag romanțele și muzica autohtonă. Timpurile se schimbă. Acum patru decenii copiii se jucau pe stradă cu orele și cu greu îi mai strângeau părinții pe la casele lor. Acei copii azi sunt părinți ce privesc cu neliniște proprii copii care petrec ore-n șir închiși în camera lor, ocupați în fața unui ecran de telefon mobil, tabletă, calculator. Aceasta e forma preferată de joacă a copiilor noștri azi,  modul  lor de divertisment, de-a învăța chiar.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Naşterea Domnului – cu bucurie, familie, tradiţii, casa împodobită

Naşterea Domnului – cu brad frumos, lumini colorate, ghirlande, globuri, steluţe

Naşterea Domnului – cu miros năucitor în casă de sarmale şi cozonaci, de arome de portocale şi vin fiert cu scorţişoară

https://blog.revistaderecenzii.com/

Am să încep cu o întrebare indiscretă: când aţi râs ultima dată? Nu doar un zâmbet schiţat, ci râsul ăla din toată inima, care te zguduie din rărunchi, te face să lăcrimezi şi să simţi că te doare pe sub coaste de forţa hohotelor care parcă nu se mai opresc?

https://blog.revistaderecenzii.com/

Memoriile lui Alexandru Vaida Voievod, unul din corifeii Marii
Uniri ai Transilvaniei cu Patria Mamă, de la 1918 și, la fel, unul dintre marii politicieni ai construirii și consolidării României Mari în
perioada interbelică, au fost scrise târziu, între anii 1945-1950, când
țara a fost ocupată de tancurile rusești, iar autorul era stigmatizat de
noul regim și gratulat cu domiciliu forțat în Sibiu.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Jurnalul generalului Sănătescu, apărut pentru prima dată la
Editura Humanitas, București, în 1993 (cu o prefață de Simona
Ghițescu-Sănătescu) aduce mărturiile la zi de pe frontul din Est ale
unuia din comandanții săi, atât de controversați, până la urmă, de
istorie.
Asta pentru că strategul român, Constantin Sănătescu (1885-
1947), general de cavalerie, a trebuit să poarte peste stepele nemărginite ale Rusiei o bravă oaste neînarmată și neechipată suficient, din
pricina corupției endemice din timpul lui Carol al II-lea, căreia i-a
căzut pradă însăși armata.