https://blog.revistaderecenzii.com/

             Ne-am revăzut în ultimii ani mai des, încrucișându-ne pașii pe străzile orașului sau la evenimente culturale. Cert este că anii păreau să nu fi știrbit nimic din ceea ce fusesem cândva, buni colegi de clasă. Eu în banca din față, el în spatele meu alături de iubirea adolescenței mele. A rămas prieten nu doar cu al său coleg de bancă, ci cu tot restul clasei. Așa încep amintirile legate de Viorel Pârligras, șeful clasei, un șef atipic și cu siguranță unic în felul său. Căci felul său de-a se impune nu era câtuși de puțin datorat unei discipline de fier sau seriozității sale, nici măcar notelor bune sau felului său timid și respectuos cu profesorii. Viorel era showmen-ul întruchipat, cu el aveam parte de multe minute bune de umor spumos, teatru improvizat pe scena cu catedră…până la intrarea-n clasă a profesorilor. Copilul timid ce se îmbujora sau albea după intensitatea emoțiilor trăite, intra în pielea oricărui personaj și făcea deliciul clasei cu dialogul improvizat sau imitațiile ad-hoc. Un elev riguros, o conștiință severă, exigentă față de sine, sub carapacea unui elev plin de haz, educat și respectuos, însă cu-n grad ridicat de răzvrătire spirituală.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Volumul semnat de Leonid Dragomir a fost tipărit de Editura Cartex în primăvara lui 2023, la scurt timp după decesul filosofului centenar, survenit pe 25 februarie. Autorul, doctor în filosofie și medic veterinar, ne introduce în gândirea filosofică a lui Mihai Șora, nu doar prin rezumatul operei sale, cât și prin propriile impresii datorate câtorva întâlniri/dialoguri cu acesta. Mihai Șora, un personaj controversat dar și iubit, apreciat mai ales de tinerii și  nenumărații urmăritori pe FB, căci acesta ținuse pasul cu timpul și avansul tehnologic.

https://blog.revistaderecenzii.com/

           Tocmai ce-am auzit un neologism cu o sonoritate aparte, care mă ducea cu gândul la  final, finețe dar și la o esență de lemn, tare. Fintech. Era vorba de bănci în dezbaterea televizată și acest cuvânt încorpora în el finanțele și tehnologia, care-or avea finețea lor, însă de cu totul o altă natură, mult mai subtilă și străină oamenilor de rând. Se vorbește mult de concurența apărută și în domeniul bancar, căci băncile se văd amenințate în actualitate de noile născute, cele online, botezate rapid bănci lowcost. O inovație se prevede, bancherul de mâine va fi un informatician sau un robot, în cazul operațiilor bancare obișnuite. E de înțeles că urmarea va fi limitarea angajaților și diminuarea numărului de bănci tradiționale, deja afectate de criză. Dezbaterea se termina cu îndemnul de-a fi atenți la investițiile alternative, în special la tot ce brille-strălucește, aluzie nu doar la investițiile în diamante. Cheltuielile de întreținere a contului bancar sunt puse și ele sub lupă, vehiculându-se o formă de arnaque (înșelătorie) la limita legalității, cu scopul de-a subția conturile deponenților. Un expert ne îndemna spunând  că de vrei să avansezi în viață sau să faci afaceri rentabile trebuie să ai imaginație și să-ți asumi riscul. M-am gândit imediat la importanța aparențelor, la curaj și abilitate, alte ingrediente (nu tocmai ortodoxe) pentru avansare și succes. Un calm ciudat se degaja din vorbitor și când tăcerea s-a instalat am încercat să deslușesc limbajul corporal al interlocutorilor. E o diferență între ce gândesc și ce intenționează sau ceea ce vor să ne convingă prin aparențele lor. Bărbații aceștia în costume perfecte păreau autentici croque–mort, ciocli, pe limba noastră. O ironie stăpânită și o luciditate premonitorie ghiceam sub masca acestora. O cruzime calmă coabita cu sentimentul de nevinovăție al experților. Nimeni nu își bătea capul să rezolve problemele oamenilor, să le sporească bunăstarea, avuția; cu siguranță toți se gândeau la propriile vieți, mărunte sau ilustre existențe.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Nisipul plajei pare un peisaj lunar, calc prin valurile sale de „calciu griș”, înaintând spre marea ce se confundă cu bolta infinită a cerului, opacă. La miezul nopții luminițele orașului, faleza animată, strada cu neoane și cu trafic auto face ca puține stele să mai fie vizibile. Canicula a făcut ravagii, serviciile de emergență continuă să fie în alertă. Dacă ultimele zile am simțit fizic senzația de-a trăi într-un cuptor, ultimele nopți au fost mai degrabă albe, deși m-am bucurat să pot respira puțin la cele 28-30 grade Celsius, adormind doar spre zori și uitând astfel de țânțarii agresivi.

https://blog.revistaderecenzii.com/

            Dorințele rămân dorințe și tentația tentație, indiferent de vârstă și loc. Iluzia fericirii stă adesea la îndemnă. Un decor de vis, un decor reconfortant în care îți poți găsi refugiul e una din opțiuni. Pleci dimineața, cu-n ochi pe kilometraj și cu altul spre peisaj. Faci o haltă și privești cu nesaț natura atunci când ai de ales: marea la dreapta și coasta muntelui la stânga. Iubirea pune oamenii în aceeași stare, nimeni nu poate rămâne indiferent la Mediterană când sufletul devastat de lirism trăiește o succesiune de impresii vizuale, olfactive, sonore.  De cele mai multe ori îți trebuie un pretext ca să-ți faci de cap. Sărăcia face viața amară, adesea insuportabilă, însă există preocupări ce pot aduce mângâiere și câștig, chiar dacă acesta nu-i de natură materială. Ce-i cu adevărat important este starea de spirit, căci libertatea spiritului are importanța sa, e vitală ca aerul. E știut faptul că majoritatea  bogaților nu văd mizeria celor săraci, ei cunoscând doar bonele, menajerele și grădinarii. Imaginația e un instrument ca toate celelalte. Inimile încep să bată mai repede gândind la zilele libere de sărbători sau week-end. Contemplarea naturii, interiorizarea , duc la stabilitate interioară, iar  dragostea de viață vine din interior, ține de înțelepciune. Adeseori corpul îți cere să ieși din urbe, să îți relaxezi privirea, abandonând poluarea pentru a respira aerul pur al primăverii. Dacă escapada se acompaniază și de o masă excelentă într-un cadru vegetal, cu o gastronomie tipică sau una rafinată, cu-n meniu gastronomic, ce poți dori mai mult? E bine să ai preferințe, evitând atașamentele adesea nocive. O experiență în acest sens, completă, unică și de neuitat o poți avea pe Costa Blanca, locul unde natura e suportul ideal pentru lumina ce își așterne policromia încărcată de frumos.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Îmi dau seama că am căzut într-o capcană, poate cea mai periculoasă dintre toate, capcana textului, din care nu am reușit să mă eliberez, căci de mică, la lumina lămpii sau a lanternei, adoram cuvintele. Cititul oferă o autonomie spirituală, aducând  cu sine o parte din înțelepciunea omenirii și aceasta e singura care te face adesea să supraviețuiești. Mânuiesc cu ușurință foarfeca, culorile, tigăile, din pasiune sau necesitate, uneori și verbul. Poate  la început a fost un joc, însă curând a devenit imperativă dorința de-a mă regăsi „pe mine, mie, mi”. Și iată, după decenii plăcerea nu a dispărut; mirosul, parfumul unei cărți mă cucerește, mă incită, îmi face bine, la fel ca bucuria de-a mânui un stilou, o peniță, un creion sau un pix- „rotulador de punta fina”. Nu ajungi de ieri pe mâine ceea ce ești, un om cumsecade, un artizan, un om înțelept sau un bandit. Avem în spate un trecut bogat, plin de peripeții care ne-au forjat, ne-au îmbogățit. Copilăria e adesea un lung tunel negru pentru copilul ce-a fost lipsit de dragostea părinților și lipsa afecțiunii a rămas înscrisă în curriculum său. Timpurile erau diferite, educația se traducea prin a disciplina și prin „a dresa” mai degrabă micul vlăstar, nicidecum prin afecțiune vădită și efuziuni de iubire ca-n ziua de azi. Zâmbesc gândind la… schimbări, chiar și la nefericita „copilărie a tuberculului”, când  biserica considera pe timpuri banalul cartof ca fiind o legumă a diavolului doar pentru că acesta creștea sub pământ. Avansăm mereu, căci mersul înapoi nu există în traiectoria umanității și ne bucurăm de toate progresele, mai cu seamă cele din mentalitatea și relațiile interumane legate de rase, clase sociale sau generații.

https://blog.revistaderecenzii.com/

                                 Cine seamănă spini, să se ferească a merge desculț, zice un proverb.                                  

https://blog.revistaderecenzii.com/

           Cunoaștem  zicala, am auzit de Bachus, dar puțini știm că cea mai mare cantitate de vin nu se bea în Franța și nici în Moldova, ci la… Vatican. Am zâmbit aflând acest lucru, gândind și la mânăstirile vestite pentru vinul lor călugăresc sau propria bere. În cetatea Vaticanului numărul vârstnicilor cu situație economică bună e mare,  iar slujbele religioase catolice sunt frecvente, deci, se tot bea… Vinul dezgheață limbile, e considerat medicament, afrodiziac sau drog ușor, e băutura sfântă ce a traversat mileniile. De ce s-a îndrăgostit omul de vin acum 8000 de ani? Cum a reușit să seducă o serie întreagă de civilizații, ce l-a făcut atât de atractiv? Ce conținea oare vinul, de ce era un element de inspirație pentru egipteni, greci, romani și daci? Vinul/o întreagă istorie. Dezinhibiția prin alcool e dovedită; vinul a aparținut trecutului, aparține prezentului și va aparține cu siguranță viitorului.

https://blog.revistaderecenzii.com/

      Cândva, descoperirea orientului a constituit un șoc cultural pentru numeroși pictori. Uimiți de luminozitatea și de exotismul acestei lumi, picturile foarte decorative inspirate de Algeria au fost o curiozitate a secolului XVIII. Dar când cineva descoperă nordul glacial, fascinația e atât de puternică încât anumite firi sportive curajoase capătă o reală dependență. Juan Carlos Najera e un basc spaniol și un bun familist, însă ce-l deosebește de alții e pasiunea sa pentru ciclism și caracterul îndârjit de aventurier. Am zărit prima dată chipul acestuia imortalizat într-un decor glacial feeric,  cu-n albastru oțelit și o lumină stranie cum probabil numai nordul Arctic oferă. Țurțurii din barbă mi-au stârnit inițial curiozitatea artistică legată de figura plastică a celui ce părea un înzăpezit bătrân cu ochi vioi.  Așa l-am descoperit pe Juan Carlos, cel care urma să participe la cursa Yukon Arctic Ultra.

https://blog.revistaderecenzii.com/

            Poți să plângi fără să se vadă durerea ta, așa cum pot curge lacrimi de înduioșare și de bucurie. Uitarea ce survine după plecare nu-i decât o amnezie indusă, căci nu poți uita cu adevărat nimic. Viața merge mai departe după despărțire, fie ea temporară sau definitivă.