https://blog.revistaderecenzii.com/

                                 Cine seamănă spini, să se ferească a merge desculț, zice un proverb.                                  

https://blog.revistaderecenzii.com/

           Cunoaștem  zicala, am auzit de Bachus, dar puțini știm că cea mai mare cantitate de vin nu se bea în Franța și nici în Moldova, ci la… Vatican. Am zâmbit aflând acest lucru, gândind și la mânăstirile vestite pentru vinul lor călugăresc sau propria bere. În cetatea Vaticanului numărul vârstnicilor cu situație economică bună e mare,  iar slujbele religioase catolice sunt frecvente, deci, se tot bea… Vinul dezgheață limbile, e considerat medicament, afrodiziac sau drog ușor, e băutura sfântă ce a traversat mileniile. De ce s-a îndrăgostit omul de vin acum 8000 de ani? Cum a reușit să seducă o serie întreagă de civilizații, ce l-a făcut atât de atractiv? Ce conținea oare vinul, de ce era un element de inspirație pentru egipteni, greci, romani și daci? Vinul/o întreagă istorie. Dezinhibiția prin alcool e dovedită; vinul a aparținut trecutului, aparține prezentului și va aparține cu siguranță viitorului.

https://blog.revistaderecenzii.com/

      Cândva, descoperirea orientului a constituit un șoc cultural pentru numeroși pictori. Uimiți de luminozitatea și de exotismul acestei lumi, picturile foarte decorative inspirate de Algeria au fost o curiozitate a secolului XVIII. Dar când cineva descoperă nordul glacial, fascinația e atât de puternică încât anumite firi sportive curajoase capătă o reală dependență. Juan Carlos Najera e un basc spaniol și un bun familist, însă ce-l deosebește de alții e pasiunea sa pentru ciclism și caracterul îndârjit de aventurier. Am zărit prima dată chipul acestuia imortalizat într-un decor glacial feeric,  cu-n albastru oțelit și o lumină stranie cum probabil numai nordul Arctic oferă. Țurțurii din barbă mi-au stârnit inițial curiozitatea artistică legată de figura plastică a celui ce părea un înzăpezit bătrân cu ochi vioi.  Așa l-am descoperit pe Juan Carlos, cel care urma să participe la cursa Yukon Arctic Ultra.

https://blog.revistaderecenzii.com/

            Poți să plângi fără să se vadă durerea ta, așa cum pot curge lacrimi de înduioșare și de bucurie. Uitarea ce survine după plecare nu-i decât o amnezie indusă, căci nu poți uita cu adevărat nimic. Viața merge mai departe după despărțire, fie ea temporară sau definitivă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cineva îmi mărturisea că fusese mereu uimit să vadă cât de mult puteau femeile să își dorească o bijuterie, rămânând probabil un mister pentru acesta entuziasmul feminin în fața unei pietre prețioase incrustate într-un metal scump. Nu pun în discuție deloc dispoziția bărbatului de a fi oferit sau nu un astfel de dar  vreunei femei, pentru simplul fapt că nu am idee dacă era vorba de o simplă observație ce viza hunta feminină sau poate doar un caz anume ce-l extrapolase apoi. Oricum s-ar fi petrecut lucrurile, cert este că mie mi-a dat de gândit acest subiect- legătura dintre femei și bijuterii.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mai mult ca niciodată, lumea pare intens preocupată de fericire. Tot văzând mulțimea de rețete ce promit bunăstarea, fericirea personală și succesul ce ar întregi starea noastră ideală de bine, îmi amintesc zicala Le bonheur fait vendre. Cu alte cuvinte, fericirea devine și ea ”sufletul comerțului”, vinde! Pe internet rețetele de fericire abundă, ele fac un carton, devenind un adevărat business. Suntem bombardați de peste tot cu sfaturi infailibile ce cuprind yoga, meditații, fraze și gânduri ce promit depășirea de sine, succesul în iubire, performanțe sexuale, bogăție etc. Stresul se evaporă miraculos cu băi parfumate și masaj relaxant, creme elixir și mai cu seamă datorită gândirii pozitive. Cele mai vândute cărți au fost în ultimele două decenii cele de ”dezvoltare personală” care te învață să devii fericit la jobul stresant, în relația catastrofală de cuplu, cele care vor să te convingă că ești frumos și puternic sau viitor milionar etc. Chiar dacă tu ești din natură leneș, urât, debil fizic, ți se promite (contra cost, firește!) rețeta devenirii altui om, opusul a ce ești. Ca și cum peste noapte ți s-ar deschide noi orizonturi, musai roz, și toți te vor privi cu ochi buni și-ți vor deschide poarta vilelor și  a inimilor împietrite de multă vreme, și doar zâmbind și iradiind de cele citite vei deveni șef (deși ești un umil angajat), ori ți se vor oferi multiple posibilități, să devii stăpânul casei de vis fără credite înrobitoare, sa faci afaceri spectaculare fără risc, să ai femei frumoase la care nici nu visai vreodată să ridici privirea, și lista viselor potențial realizabile e mare. Idem pentru noi femeile, cele mai sensibile la capitolul fericirii, cele mai mari consumatoare de rețete, nu doar de bucate și de măști cosmetice, ci și de voiaje exotice, modă și accesorii. Se fac multe și diversificate sondaje și statistici despre fericire; aflu că doar 59% din francezi sunt fericiți, rezultând astfel aproximativ 40% de nefericiți, nemulțumiți, doar nu degeaba continuă ei protestele de tot felul. 

https://blog.revistaderecenzii.com/

De Ziua Culturii Naționale, gândul nostru se îndreaptă către Luceafărul literaturii românești, la cei 174 de ani de la nașterea sa pe acest pământ sacru. Atât timp cât ne vom aduce aminte de Mihai Eminescu, putem spera la o renaștere din propriile noastre rădăcini, pentru a scoate la lumină seva românismului, care curge neîncetat de aproape două milenii în această axă spațială, carpato – danubiano – pontică.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Fără să-mi dau seama, m-am obișnuit ușor și sigur cu Low Cost-ul, căci iată, pare o modă deja. De ceva ani buni, cunoșteam deja serviciile companiilor de transport aerian „de bajo precio”, zburasem cu Blue Air, cu WizzAir spre România, aducând astfel un prejudiciu Taromului, prima iubire. Încât aflând că ar fi falimentari  aveam chiar mustrări de conștiință într-o oarecare măsură, pentru că-i trădasem și alesesem de pe piața liberă a concurenței o altă companie ce-mi oferea călătoria la un preț democratic, derizoriu chiar. Preț conform cu vremurile de criză, cu salariile „milleuriștilor” spanioli, șomerilor sau a celor ca mine, fără venituri punctuale.

https://blog.revistaderecenzii.com/

        Traficul matinal se-mbină cu razele plăcute ale soarelui, cu pașii mărunți dar hotărâți ai doamnelor îmbrăcate cu rochii ușoare de vară, asortate cu gențile și săndăluțele cu tocuri. E luna lui cireșar și e puțin trecut de ora 8. Iau pulsul străzii așezată pe-o bordură cu funcție de banchetă. Măturăresele plimbă veșnicul sac galben de plastic, reutilizat și murdar, de-a lungul trotuarelor, adunând ici- colo câte-un rest de staniol sau chiștoace, ajutându-se din când în când și de vârful tenișilor. Observ o astfel de fătucă în acțiune; pare de 30 ani, poate are mai mult, dar aspectu-i este tineresc. Părul strâns cu elastic e decolorat de soare sau poate doar și l-a vopsit roșcat. Face dus-întors în stația de autobuz din spatele Universității. Vesta de serviciu reflectorizantă și portocalie pare mărimea XXL, sau poate tânăra o fi însărcinată, de vreme ce pare ”cu burtă”. Poartă mănuși galbene cu floricele roșii, probabil vreo nouă variantă a clasicelor mănuși menajere galbene și roz, din cauciuc. Se oprește la un coș de gunoi agățat de un stâlp și-l golește cu mâna dreaptă din mai multe căutări, după care își potrivește bluza la gât sau poate doar breteaua sutienului. Pare o albină ce-și cunoaște bine teritoriul, pleacă mai departe să măture pe lângă trotuar pe partea carosabilă, după care o zăresc cu mătura pe lângă băncile pe care stau așezați bărbați cu figuri de pensionari grizonați, cu caschete roșii sau bărbi și ochelari, majoritatea cu gentuțe tip borsete, grijulii cu ele. Un autobuz oprește și o voce de femeie se adresează  domnului din dreapta mea:

https://blog.revistaderecenzii.com/

Silviu Bârsanu, OZN-ul boemei plastice craiovene/S13, ne-a părăsit. Candela veghează în noapte spiritul celui ce se armonizează cu ritmurile astrale, învăluindu-se cu raze de lumină în drumul spre eternul mister, veșnicia. Un capitol se încheie dar povestea continuă. O amintire grea și fascinantă a rămas. Cât de superb și înduioșător devine firul amintirii celui care-și devoalase apocalipsa la purtător a vieții, dăruind-o „într-un gest firesc, tangibil, în care sălășluiește sufletul tăcut al imaginației”.