https://blog.revistaderecenzii.com/

Tresărind scânteie lacul
Și se leagănă sub soare;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
Și ascult de la răcoare
                       Pitpalacul.

https://blog.revistaderecenzii.com/

De mult, de mult a fost un Împărat în țara depărtată a Indiei și avea o fată frumoasă cum nu se mai povestește, bălaie ca o lacrimă a soarelui, dacă soarele a plâns vodată. În nopți cu lună, când se plimba prin întunecoasele dumbrăvi de laur ale castelului răsărit din rădăcini de stânci, ea auzea un glas frumos, parcă de privighetoare, totuși era de om. O harpa , asemenea sunetului blând și regulat al valurilor mării, o acompania. Era un paria cântăreț, care o iubea pe fata de-mpărat. Ea-l văzu răsărind prin crengi în lumina de lună era inalt și frumos. Pletele negre se ridicau deasupra frunții mărețe, ochii străluceau în bolțile lor ca două flori, parcă doua picături de întuneric topit. Ea-l iubi, căci nici n-ar fi știut să facă alta, așa era de frumos.

https://blog.revistaderecenzii.com/

O, adevăr sublime ­ o, tinichea și paie!
O, poezie mândră ­ o, buiguit nerod!
Istorie spirată ­ minciună și bătaie,
Amor ceresc și dulce ­ a můcoșilor plod.

O, om, oglind-a lumei cu capul șui și sec,
Cu creierul ca ceața, cu coaste de berbec,
Stăpân pe-a ta gândire ­ cum ești p-instinct stăpân ­
Se vede când femeia golește al ei sân.

Când poala și-o ardică, de pulpa-i vezi, stăpâne,
Tu nu surâzi cu râsul cel lacom și murdar,
Tu nu ești ca un taur și nu ești ca un câne,
Ce umil dă din coadă cățelei lui cu har.

https://blog.revistaderecenzii.com/

MUREȘANU

În turnul vechi de piatră cu inima de-aramă
Se zbate miazănoaptea… iar prin a lumei vamă
Nici suflete nu intră, nici suflete nu ies ­
Și somnul, frate-al morții, cu ochii plini d-eres,
Prin regia gândirei nenființate trece
Și moaie-n lac de visuri aripa lui cea rece;

https://blog.revistaderecenzii.com/

Dumas zice că romanul a existat totdeauna. Se poate. El e metafora vieții. Priviți reversul aurit al unei monede calpe, ascultați cântecul absurd al unei zile care n-a avut pretențiunea de-a face mai mult zgomot în lume decât celelalte în genere, extrageți din aste[a] poezia ce poate exista în ele și iată romanul.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ce cauți unde bate luna
Pe-un alb izvor tremurător
Și unde păsările-ntr-una
Se-ntrec cu glas ciripitor?
N-auzi cum frunzele-n poiană
Șoptesc cu zgomotul de guri
Ce se sărută, se hîrjoană
În umbr-adîncă de păduri?

https://blog.revistaderecenzii.com/

Apoi poveste, poveste, D-zeu la noi sosește, că-nainte mult mai este. Era odată un vânător ș-avea trei copii și era sărac-sărac, cât numai cu-atâta se ținea, că-mpușca câte-o păsăruică, o vindea ș-atâta era hrana lui, săracul. Acu era o pădure pe-acolo pe-aproape, de-i zicea Pădurea neagră. Ș-au apucat oamenii din satul cela a zice că nu s-a putea să s-apropie nime de pădurea ceea. Ș-așa era părăsită, nime nu se ducea, că ziceau că la miezul nopții vin dracii.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie:
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată,
Și pururea fecioară,
       Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,
       Marie!

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ușoare sunt viețele multora.
Ei prind din zbor plăcerea trecătoare,
În orice timp au clipa lor cu soare
Și-n orice zi le-apare aurora…

https://blog.revistaderecenzii.com/

În poiata tăinuită ca-n umbroasă zăhăstrie,
Trăia puica cea moțată cu penetul de omăt;
Nu-i cucoș în toat-ograda, ce de-iubire căpiat
S-urmărească insolenter inocenta ei junie.

Ce cochetă e copila, cu ce grație ea îmblă?
Și ce stele zugrăvește în nisip cu dulcea-i labă ­
O găină virtuoasă, o găină prea de treabă,
Cu evlavie ea cată fire de-orz și coji de jimblă.