https://blog.revistaderecenzii.com/
O stradă prea îngustă
Părea că se făcea
Și case lungi și negre
Pe două părți era.
Pe dânsa nu lucește
Un singur felinar
Eu trec încet și fluier
În suflet cu amar.
https://blog.revistaderecenzii.com/
De vorbiți mă fac că n-aud,
Nu zic ba și nu vă laud:
Dănțuiți precum vă vine,
Nici vă șuier, nici v-aplaud;
Dară nime nu m-a face
Să mă ieu dup-a lui flaut;
E menirea-mi: adevărul
Numa-n inima-mi să-l caut.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Înconjoară cu-a lui braț
Mijlocu-i subțire
Și sărută nebunit
Sânii de zăpadă.
Este ea… amanta lui,
Dulce, blândă, pală,
El se uită-atunci la cer,
Ca un leu se scoală.
https://blog.revistaderecenzii.com/
L-al orelor zilei șirag râzător
Se-nșir cele negre și mute
Ce poartă în suflet mistere de-amor
Pălite, sublime, tăcute
Și noaptea din nori
Pe-aripi de fiori
Atinge ușoară, cu gândul,
Pământul.
Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc,
Din ceață pustie și rece,
Un june pe vânturi, cu capul în joc,
Cu clipa gândirei se-ntrece
Și calu-i turbat
Zbura necurmat
Mânat ca de-a spaimelor zână
Bătrână.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Ușoare sunt viețele multora.
Ei prind din zbor plăcerea trecătoare,
În orice timp au clipa lor cu soare
Și-n orice zi le-apare aurora…
Dar spune, tu, copilă visătoare,
De-am fost și eu din rândul acelora,
De-mi ești și mie ce le ești altora,
De nu mi-ai fost o stea nemuritoare?
Trăiam pierdut în umbra amorțirii,
Deșarta-mi viață semăna cu spuma
Și orb eram la farmecele firii…
Deodată te văzui… o clipă numa
Simții adânc amarul omenirii…
Și iată că-l cunosc întreg acuma.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Când te pierzi în valul vieții
Trist la țărm doar eu rămân:
Brațe fără de nădejde,
Navă fără de stăpân.
*
Cum se turbură izvorul
Când din el drumețul bea,
Astfel mă-nfioară dorul
Când răsari în calea mea.
*
Tu ești aerul, eu harpa
Care tremură în vânt,
Tu te miști, eu mă cutremur
Cu tot sufletul în cânt.
*
Eu sunt trubadurul. Lira
Este sufletul din tine,
Am să cânt din al tău suflet
Să fac lumea să suspine.
https://blog.revistaderecenzii.com/
publicată în Revista Familia, an. II, nr. 6, din 25 februarie/6 martie 1866 cu o notă la numele autorului Mihaiu Eminescu:
Cu bucuria deschidemu coloanele foaiei noastre acestui june numai de 16 ani, care cu primele sale încercări poetice trasmise nouă ne-a suprinsu placutu. Red.
De-aș avea și eu o floare
Mîndră, dulce, răpitoare
Ca și florile din mai,
Fiice dulce a unui plai,
Plai rîzînd cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde
Undoind încetișor,
Șoptind șoapte de amor;
De-aș avea o floricică
Gingașă și tinerică,
Ca și floarea crinului,
Alb ca neaua sînului,
Amalgam de-o roz-albie
Și de una purpurie,
Cîntind vesel și ușor,
Șoptind șoapte de amor;
De-aș avea o porumbiță
Cu chip alb de copiliță,
Copiliță blîndișoară,
Ca o zi de primăvară,
Cîtu-ți ține ziulița
I-aș cînta doina, doinița,
I-aș cînta-o-ncetișor,
Șoptind șoapte de amor.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Stam sara la fereastă,
Iar stelele prin ceață
Cu tainică dulceață
Pe ceruri izvorea.
Citeam pe-o carte veche,
Cu mii de negre gânduri
Și literile-n rânduri
Prinsese a juca.
Jos lacul se-ncrețise
Sub purpură târzie
Și valuri verzi de grâie
Se legăna pe lan.
O stea din cer albastru
Trecu a ei icoană
Din fața apei plană
În fundul diafan…
Și cred pe înțeleptul
Ce-l văd că-n carte zice
Că-n lume nu-i ferice,
Că toate-s năluciri…
Deodată la ureche-mi
Aud șoptind copila…
Iar vântu-ntoarce fila
Cu negrele gândiri.
https://blog.revistaderecenzii.com/
În fereastra despre mare
Stă copila cea de crai
Fundul mării, fundul mării
Fură chipul ei bălai.
Iar pescarul trece-n luntre
Și în ape vecinic cată
Fundul mării, fundul mării,
Ah! demult un chip i-arată.
„Spre castel vrodată ochii
N-am întors și totuși plâng
Fundul mării, fundul mării
Mă atrage în adânc.”
https://blog.revistaderecenzii.com/
E împărțită omenirea
În cei ce vor și cei ce știu.
În cei dentâi trăiește firea,
Ceilalți o cumpănesc ș-o scriu.
Când unii țese haina vremei,
Ceilalți a vremii coji adun:
Viață unii dau problemei,
Ceilalți gândirei o supun.