https://blog.revistaderecenzii.com/
Strecor degetele mele printre buclele-ți de aur,
Raze cari cad în valuri pe un sân ce n-am văzut,
Căci corsetul ce le-ascunde e o strajă la tezaur,
Iară ochii-ți, gardianii, mă opresc și mă sumut.
Ochii tăi, înșelătorii! A ghici nu-i pot vreodată,
Căci cu două înțelesuri mă atrag și mă resping
Mă atrag când stau ca gheața cu privirea desperată,
Mă resping când plin de flăcări eu de sânul tău m-ating.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Sus în curtea cea domnească,
La domnia din Bârlad,
Șade tânăr domnul Vlad
Sub căciula-i țărănească
Pe-a lui umeri plete cad.
https://blog.revistaderecenzii.com/
La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite,
Și ca să vă ard fierea, o, spirite-amețite,
Blestemul îl invoc;
Blestemul mizantropic, cu vînăta lui gheară,
Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară
Cu fierul ars în foc.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Copii eram noi amândoi,
Frate-meu și cu mine.
Din coji de nucă car cu boi
Făceam și înhămam la el
Culbeci bătrâni cu coarne.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Nu credeam să învăț a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi,
Ochii mei nălțam visător la steaua
Singurătății.
Când deodată tu răsăriși în cale-mi,
Suferință tu, dureros de dulce…
Pân-în fund băui voluptatea morții
Nendurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flacări…
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniștit, pe mine
Mie redă-mă!
https://blog.revistaderecenzii.com/
| articol publicat în revista Cosinzeana anul IV, nr. 26, din 5 iulie 1914, număr dedicat memoriei lui Mihai Eminescu |
Un personaj dintr-o nuvelă a lui Gorki, care din cauza plictiselii și a firii sale inadaptibile era osândit să ducă o viața de adevărat Jidov rătăcitor, spunea cu amărăciune: „Noi nu suntem ca toată lumea. Mamele noastre ne-au născut într-un ceas rău”.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Tânăra generație română se află astăzi sub influența operei poetice a lui Eminescu. Se cuvine dar să ne dăm seama de partea caracteristică a acestei opere și să încercăm totdeodată a fixa individualitatea omului care a personificat în sine cu atâta strălucire ultima fază a poeziei române din zilele noastre.
Pe la mijlocul secolului în care trăim, predomnea în limba și literatura română o tendență semierudită de latinizare, pornită din o legitimă revendicare națională, dar care aducea cu sine pericolul unei înstrăinări între popor și clasele lui culte. De la 1860 încoace datează îndreptatea: ea începe cu Vasile Alecsandri, care știe să deștepte gustul pentru poezia populară, se continuă și se îndeplinește prin cercetarea și înțelegerea condițiilor sub care se dezvoltă limba și scrierea unui popor.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
[13 ianuarie 1878]
La 4/16 ianuarie d. dr. Fligier a ținut la adunarea Societăței antropologice din Viena o conferință prin care a combătut părerea românilor că poporul lor s-ar trage de la vechii romani. La intrarea lui Victor Emanuel în Roma au venit felicitările municipalităților București și Iași, în cari se zicea că Italia este muma comună și a românilor, deci cu ocazia aceea mai mulți învățați italieni s-au pus să cerceteze originea lor. Rezultatul a fost că, precum formațiunea craniului la români este cu totul deosebită de aceea a italienilor, tot astfel nu este nici o înrudire între aceste popoare. Originea susținută de români de la coloniști soldați din Italia e un fantom, căci războaiele civile depopulase Italia însăși încă înainte de Traian și e istoric constatat(?) că, spre a coloniza țările de la gurile Dunării, s-au luat populațiuni semitice (?) din Asia Mică, din Siria ș.a. Dacă românii ar avea cuvânt să-și deducă originea de la coloniștii romani, atunci ar fi înrudiți prin sânge cu italienii, ci cu jidanii (?). D. Fligier polemizează contra lui Mommsen și a altor învățați, cari iau limba română drept dovadă a originei italiene, și el susține că românii sânt coborâtorii direcți ai vechilor traci. Dintre popoarele Traciei însă au primit și altele limba latină, și d-sa a sprijinit această teză, arătând că și alte popoare barbare, cu care cele dintâi au venit în contact în vremea migrațiunii, și-au apropriat cu ușurință limba latină.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
George Călinescu: „Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale”.
„Ne-am obişnuit să spunem că Eminescu este un geniu. Cu aceasta nu spunem nimic chibzuit şi spunem în schimb două lucruri proaste:că Eminescu este, în fond, dincolo de orice explicaţie;că noi, oamenii de rând, suntem în definitiv dincolo de orice răspundere. Înainte însă de a socoti un creator geniu, este bine să vezi ce anume a făcut el spre a fi unul sau ca să-şi slujească geniul. Şi, înainte de a te scuza că tu nu eşti un geniu – sau alteori de a da vina pe împrejurări că n-au favorizat genialitatea ta ascunsă –, este bine să vezi care-ţi sunt răspunderile, în spiritualitatea şi chiar în animalitatea omului de cultură din tine. În amândouă privinţele, caietele lui Eminescu sunt o binecuvântare. Cu un câştig în plus:acela de a demitiza pe Eminescu.“ (Constantin NOICA)
