https://blog.revistaderecenzii.com/

Pe genunchii-mi te-am purtat.
Ți-am privit în față,
Ochii-mi ochii-ți a cătat,
Gura-mi, buza-ți creață ­
Și m-am pus pe sărutat.
Cine mă învață?

https://blog.revistaderecenzii.com/

– «Iar te-ai cufundat în stele
Și în nori și-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieții mele.

În zadar râuri de soare
Grămădești-n a ta gândire
Și câmpiile Asire
Și întunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare –
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite»!

Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi părul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.

– «Hai în codrul cu verdeață,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreață.

Acolo-n ochi de pădure,
Lângă balta cea senină
Și sub trestia cea lină
Vom ședea în foi de mure.

Și mi-i spune-atunci povești
Și minciuni cu-a ta guriță,
Eu pe-un fir de romaniță
Voi cerca de mă iubești.

Și de-a soarelui căldură
Voi fi roșie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Să-ți astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o știe,
Căci va fi sub pălărie –
Ș-apoi cine treabă are!

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ținea de subsuoară,
Te-oi ținea de după gât.

Pe cărare-n bolți de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Și sosind l-al porții prag,
Vom vorbi-n întunecime:
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi ești drag»?

Înc-o gură și dispare…
Ca un stâlp eu stam în lună!
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare!

. . . . . . . . . . . . . .

Și te-ai dus, dulce minune,
Ș-a murit iubirea noastră –
Floare-albastră! floare-albastră!…
Totuși este trist în lume!

(1873, 1 aprilie)

https://blog.revistaderecenzii.com/

Gândind la tine fruntea-acum mă doare.
Nu știu ce rost mai are-a mea viață
Când n-am avut o clipă de dulceață:
Amar etern și visuri pieritoare!

De ce în noapte glasul tău îngheață!
Vedea-vor ochii-mi înc-o dată oare
Frumosul trup, ­ femeie zâmbitoare! ­
Ce mi-a fost dat să-l strâng o clipă-n brață?

Tu, blond noroc al unui vis deșert,
Tu, visul blond unui noroc ce nu e,
De-i mai veni, să știi că nu te iert.

Căci dorul meu mustrări o să-ți tot spuie
Și sărutându-te am să te cert
Cu dezmierdări cum n-am spus nimăruie.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pișcată-ți este mâna ta de streche
De miști în veci condeiul pe hârtie
Compune-un șir sau fabrică o mie
Că ești un cap de prost e veste veche.

Dac-ai avea de spus ceva ai scrie:
Nimic nu poți tu să ne zici, Ureche ­
Cu Pantazi rămâi în veci păreche,
Tu izvodești, cel mult, ce dânsul știe.

Ți-asamăn capul unei vii paragini
Și vânt și pleavă sunt a tale scrieri
De zei lipsite sunt a tale pagini.

Zadarnic paiul sec al minții trieri
Drapându-i nula ei cu mult-imagini
Nimic nu iese dintr-un dram de crieri.

https://blog.revistaderecenzii.com/

De-mi vorbiți mă fac că n-aud,
Nu zic ba și nu mă laud,
Dănțuiți precum vă vine,
Nici vă șuier, nici v-aplaud
Dară nime nu m-a face
Ca să joc dup-a lui flaut
Căci menirea vieții mele
E pe mine să mă caut.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Sala-i mare, strălucită,
Masa-i albă, oaspeți mulți,
Vorbe dulci să tot asculți ­
Și lumina-i îndrăgită
De ochi lucii, de ochi mulți.

Icia unii stau alene
Și visează și gândesc,
Colo alții chiuiesc,
Iar femei cu lunge gene
Râd în taină și privesc.

Una face că nu vede
Și cu capul stă plecat,
Pe când ochii,-namorat,
A lor raze își repede
La străinul întristat.

La străin cu fruntea pală
Și cu părul ca de corb ­
Buzele ei roșii sorb
Când în brațe și pe poală
Doarme dus amorul orb.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Dacă auzi în aer cântare dulce, veche,
O taie chiar cu sila de la a ta ureche ­
Căci cântecele-acestea te-nchină dezmierdării
Și-ți leagănă simțirea pe undele uitării;
Se varsă înlăuntru-ți a aerului miere
Slăbănogindu-ți mintea și mândra ei putere
Și acea socoteală măreață-mbărbătată
A sufletului mândru o-ntunecă îndată.
Prea dulce adormire în aer curge miere
Și inima-ți bărbată devine de muiere,
Iar mintea ta cu partea ei cea nălucitoare
Nu încetează-n forme a plămădi, ușoare,
Acele chipuri mândre în cântec înțelese:
Cu chipuri pătimașe se umple ea adese.
Când cântăreții nu-i vezi ș-a fi muieri se-ntâmplă,
Atunci se bate-n tremur sângele tău sub tâmplă
Și-n primitorii creieri îndată el încheagă
Poftite chipuri albe ­ femei cu firea dragă.
Nu fluierați de-aceea urechea-n versul iambic:
Picioru-ușor se mișcă în saltul ditirambic,
Fără de rânduială, și dulce și molatec,
Ca ceara ea îți face sufletul muieratec.
De vrei să scapi de ele, de-urmarea lor amară,
Astup-a ta ureche tu singur chiar ­ cu ceară.
Nu spune-un basmu numai poetul cel vorbareț
De eroul Odisseu cel mult meșteșugareț:
Și-au astupat cu ceară urechea, să se culce,
La glasul de sirenă adormitor de dulce,
Ș-astfel putut-a numai corabia-i s-o poarte
Pe lângă a lor ostrov aducător de moarte,
Dorě pază și șie, urechei, înțeleptul,
Cu gândul să-și ferească și inima și pieptul.
Căci făr- de rânduială e al femeiei vers,
Ca de pe-o tablă gândul din minte ți l-a șters:
Te farmecă, urechei neavând învălitoare,
Sirena dezmierdării de moarte purtătoare.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Aducând cântări mulțime
Și mai bune și mai rele,
Mă întreb cu îndoială
Cine caută la ele?

Cată cei ce noaptea, ziua
Își muncesc sărmana minte ­
Plebea multe știutoare
Pentru pâne, pentru linte?

https://blog.revistaderecenzii.com/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Toamna frunzele-mi colindă,
Sun-un grier sub o grindă,

Vântul jalnic bate-n geamuri
Cu o mână tremurândă,

Iară tu la gura sobei
Stai ca somnul să te prindă.

Ce tresari din vis deodată?
Tu auzi pășind în tindă –

E iubitul care vine
De mijloc să te cuprindă

Și în fața ta frumoasă
O să ție o oglindă,

Să te vezi pe tine însăți
Visătoare, surâzândă.