https://blog.revistaderecenzii.com/
Îmbătrânit e sufletul din mine
Ca un bordei pustiu în iarnă grea.
Unde te-ai dus, pe cari căi străine
O, tinereță, tinereța mea!
Suspine n-am ah, de-aș avea suspine,
De-aș avea lacrimi, plânge de-aș putea!
Durerea cea mai crudă, cea mai mare,
Aflând o formă, află ușurare.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Privesc orașul furnicar
Cu oameni mulți și muri bizari,
Pe strade largi cu multe bolți,
Cu câte-un chip la a stradei colț.
Și trec foind, râzând, vorbind,
Mulțime de-oameni pași grăbind
Dar numai p-ici și pe colea
Merge unul de-a-nletelea,
Cu ochii-n cer, pe șuierate,
Țiindu-și mânile la spate.
S-aude clopot răsunând,
Cu prapuri, cruci, icoani, viind,
Preoții lin și în veștminte
Cântând a cărților cuvinte.
În urmă vin ca-ntr-un prohod;
Tineri, femei, copii, norod;
Dar nu-i prohod sfințire de-apă,
Pe uliți lumea să nu-ncapă;
Se scurg încet tarra bumbum
Ostașii vin în marș acum,
Naintea lor tambur-major,
Voinic el calcă din picior
Și tobe tare-n tact ei bat
Și pașii sună apăsat;
Lucesc și armele în șir,
Frumos stindarde se deșir;
Ei trec mereu tarra bumbum
Și dup-un colț dispar acum…
O fată trece c-un profil
Rotund și dulce de copil,
Un câne fuge spăriet,
Șuier-un lotru de băiet,
Într-o răspântie uzată
Și-ntinde-un orb mâna uscată,
Hamalul trece încărcat,
Și orologiile bat
Dar nimeni mai nu le ascultă
De vorbă multă, lume multă.
https://blog.revistaderecenzii.com/
A fost odat-un împărat el fu-ncă
În vremi de aur, ce nu pot să-ntorn,
Când în păduri, în lacuri, lanuri, luncă,
Vorbeai cu zeii, de sunai din corn.
Avea o fată dulce, mândră, pruncă,
Cu cari basme vremile ș-adorn,
Când trece ea, frumoase flori se pleacă-n
Ușorii pași, în valea c-un mesteacăn.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Stam în fereasta susă
Și izvoreau în taină,
Cu-a lor de aur haină,
A nopții stele mari.
Se îmflă dinainte-mi
De vânt deschisa carte
Și literele-i moarte
În lună joacă clar.
Un râu, vezi, mișcă unda-i
Cea visător-bolnavă,
Un cântec în dumbravă,
O floare văd pe lan.
O stea în cer albastru,
Ce-aruncă-a ei icoană
Pe-oglinda albă, plană,
A lacului Meran.
Și sună-n noaptea tristă
Un cântec de copilă
Și vântu-ntoarce-o filă
Din cartea ce-am deschis.
De ce mi-a-ntors el foaia
Unde-nvățatul zice
Că-n lume nu-i ferice,
Că viața este vis?
https://blog.revistaderecenzii.com/
Tu, cu cruzime m-ai respins, când am voit, copilă,
Să devastez frumsețea ta cea dulce, făr- de milă
Și totuși corpul tău e plin de-o coaptă tinereță,
Tu, al amorului duios demonică prăsilă!
Eu am plecat purtând în piept durerea-mi toată scrisă,
Precum al primăverei vânt duce-n văzduh o filă;
Dar noaptea când am adormit, atunci durerea-mi toată
Se ghemuiește-n inima-mi, o arde ș-o împilă;
Părea din somn că m-am trezit și te-am văzut pe patu-mi,
Boțind cerșaful meu cel alb cu mâna ta gentilă;
Abia al hainei tale gaz de umăru-ți se ține
Și sânii tăi s-au liberat de-a hainei crudă silă
Și proaspeți, albi, rotunzi și tari ei se ridic, se lasă
Și ochii tăi în lacrimi ard, în lacrimi dulci de milă.
La răsuflarea cald-a ta se coace-uscata gură,
Se văd frumoși mărgăritari ce-ntredeschiși defilă.
Cu brațul meu eu șelele ți le-ncleștai sălbatec
Și-am vrut să-ți mușc gurița ta de tremurai febrilă,
Și tu te aperi surâzând, c-o mân-acoperi sânii,
Privirea ta înoată ud, când blândă, când ostilă,
De bunăvoie, lângezind, te lași de șold răpită,
Dar retrezită din amor tu te desfaci cu silă,
Și de turbare s-a-ncleștat, s-a strâns gurița-ți creață;
Tu de pe frunte păru-ți dai, plângi tremurând, copilă,
În șolduri boiul ți-l îndoi ș-ai vrea să-mi scapi din mână,
Precum se-ndoaie, vrând s-o rupi, în degete-o zambilă.
Dar sângele tău dulce-acum ca mierea cea de struguri
În vine-ți fierbe nebunit, și mintea o exilă.
Atunci căzuși pe pieptul meu o sarcină în friguri,
Un fruct răscopt de-amorului căldură fără milă,
Ai mai gemut o dată clar ca omul care moare,
Apoi te lăsași patimei ce te ardea, Sibyllă,
Și-n lupta noastră te-am adus sub greul vieții mele,
Pecete-am rupt, ce pân-acum junețea ți-o sigilă
Un corp am fost îngemănat trăind o viaț-obscură,
Demonic-dulce, amoros, spasmotică, febrilă,
Și sufletele noastre-atunci pe buze atârnate
S-au contopit în sărutări, în dezmierdări, în milă,
Parc-am trecut noi amândoi în noaptea neființei,
Ne-am zugrumat în sărutări, ne-am omorât, copilă!
https://blog.revistaderecenzii.com/
Cum oceanu-ntărâtat turbatu-i!
Răcnind înalță brațele-i spumate,
De nori s-acață, -n bolta lumei bate,
Până furtuna-l reîmpinge-n patu-i.
Sălbatecul! Van fulgeri fricoșate
Apără cerul… El încredințatu-i
Că bolta cea albastră e palatu-i;
Cu-asalt s-o ia el vrea ca pe-o cetate.
Rănit de fulgere, el se înmoaie
Și c-o poveste îl adoarme-o boare
Și-n vis un cer în fundu-i se îndoaie.
Tot ce-a dorit în visul lui el are:
Tărie, stele, luna cea bălaie…
Dormind murmură murmurând tresare
https://blog.revistaderecenzii.com/
O, adevăr sublime o, tinichea și paie!
O, poezie mândră o, buiguit nerod!
Istorie spirată minciună și bătaie,
Amor ceresc și dulce a můcoșilor plod.
O, om, oglind-a lumei cu capul șui și sec,
Cu creierul ca ceața, cu coaste de berbec,
Stăpân pe-a ta gândire cum ești p-instinct stăpân
Se vede când femeia golește al ei sân.
Când poala și-o ardică, de pulpa-i vezi, stăpâne,
Tu nu surâzi cu râsul cel lacom și murdar,
Tu nu ești ca un taur și nu ești ca un câne,
Ce umil dă din coadă cățelei lui cu har.
Nu ești gelos ferit-a… cucoșii doar și vierii
Au numai obiceiul de-a se lupta-n duel.
Tu nu ai patimi scumpe și lacrima muierii
Nu mișcă al tău suflet, nu-ntunecă defel.
Ești bun cu ai tăi semeni, nu c-alte animale.
Tu îi iubești atâta încât îi strângi de gât…
Și-i faci s-admire geniul sunarea unei oale
Și limba ta de flacări și plină de urât.
Istoria omenirei cu regi de poezie,
Cu regii de războaie e ca și un poem;
Dar totuși rog divina ca depărcior rămâie
De corpul meu nevrednic nu-mi vine la cherem.
Cugetători ai lumei! o, împuțiți eterul
Cu sisteme înalte, puneți-l în săltar.
O ladă este lumea cu vechi buclucuri ceriul
De stele și comedii vă este un hămbar.
Preoți cu crucea-n frunte, visternici de mistere,
Voi sunteți sarea lumei, formați inima ei.
E rău numai că ziua stați pe mâncat și bere
Și sara pe minciune și noaptea pe femei.
O, drăngăniți pe gânduri voi, muzici; voi, sculptor,
Îmi pipăiți cu mâna un corp tremurător;
Și, voi, artiști dramatici, strâmbați-vă la lună,
Pictori, eternitatea v-așteaptă c-o cunună.
Tu, timp, nu poți cununa în degete s-o sfermi,
Căci zugrăvir-atâta de bine saci de viermi.
O, regi, ce puși pe tronuri de Dumnezeu sunteți,
Să plătiți balerine și țiitori s-aveți,
O, diplomați cu graiul politicos și sec,
Lumea cea pingelită o duceți de urechi.
Îmi place axiomul cel tacit, ființi spurcate:
Popoarele există spre a fi înșelate.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Noaptea potolit și vânăt arde focul în cămin;
Dintr-un colț pe-o sofă roșă eu în fața lui privesc,
Pân’ ce mintea îmi adoarme, pân’ ce genele-mi clipesc;
Lumânarea-i stinsă-n casă… somnu-i cald, molatic, lin.
Atunci tu prin întuneric te apropii surânzândă,
Albă ca zăpada iernii, dulce ca o zi de vară;
Pe genunchi îmi șezi, iubito, brațele-ți îmi înconjoară
Gâtul… iar tu cu iubire privești fața mea pălindă.
Cu-ale tale brațe albe, moi, rătunde, parfumate,
Tu grumazul îmi înlănțui, pe-al meu piept capul ți-l culci;
Ș-apoi ca din vis trezită, cu mânuțe albe, dulci,
De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte.
Netezești încet și leneș fruntea mea cea liniștită
Și gândind că dorm, șireato, apeși gura ta de foc
Pe-ai mei ochi închiși ca somnul și pe frunte-mi în mijloc
Și surâzi, cum râde visul într-o inimă-ndrăgită.
O! desmiardă, pân’ ce fruntea-mi este netedă și lină,
O! desmiardă, pân-ești jună ca lumina cea din soare,
Pân-ești clară ca o rouă, pân-ești dulce ca o floare,
Pân’ nu-i fața mea zbârcită, pân’ nu-i inima bătrână.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor,
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deși moare valul,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge dușman fumegând,
Și deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.
Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ți vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăție
Ca a nopții stele, ca a zilei zori,
Viață în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală și mândrie,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!