https://blog.revistaderecenzii.com/

Împărat slăvit e codrul,
Neamuri mii îi cresc sub poale,
Toate înflorind din mila
Codrului, Măriei-Sale.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pe aceeași ulicioară
Bate luna la ferești,
Numai tu de după gratii
Vecinic nu te mai ivești!

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cînd din stele auroase
Noaptea vine-ncetișor,
Cu-a ei umbre suspinînde,
Cu-a ei silfe șopotinde,
Cu-a ei vise de amor;

https://blog.revistaderecenzii.com/

O raclă mare-i lumea. Stelele-s cuie
Bătute-n ea și soarele-i fereasta
La temnița vieții. Prin el trece
Lumina frântă numai dintr-o lume
Unde-n loc de aer e un aur,
Topit și transparent, mirositor
Și cald. Câmpii albastre se întind,
A cerurilor câmpuri potolind
Vânăta lor dulceață sub suflarea
Acelui aer aurit.

https://blog.revistaderecenzii.com/

S-a stins viața falnicei Veneții,
N-auzi cîntări, nu vezi sclipiri de baluri;
Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,
Pătrunde luna, înălbind pereții.

Okeanos se plînge pe canaluri…
El numa-n veci e-n floarea tinereții,
Miresei dulci i-ar da suflarea vieții,
Izbește-n ziduri vechi, sunînd din valuri.

Ca-n țintirim tăcere e-n cetate.
Preot rămas din a vechimii zile,
San Marc sinistru miezul nopții bate.

Cu glas adînc, cu graiul de Sibile,
Rostește lin în clipe cadențate:
„Nu-nvie morții — e-n zadar, copile!“

https://blog.revistaderecenzii.com/

Privesc orașul furnicar ­
Cu oameni mulți și muri bizari,
Pe strade largi cu multe bolți,
Cu câte-un chip la a stradei colț.
Și trec foind, râzând, vorbind,
Mulțime de-oameni pași grăbind
Dar numai p-ici și pe colea
Merge unul de-a-nletelea,
Cu ochii-n cer, pe șuierate,
Țiindu-și mânile la spate.
S-aude clopot răsunând,
Cu prapuri, cruci, icoani, viind,
Preoții lin și în veștminte
Cântând a cărților cuvinte.
În urmă vin ca-ntr-un prohod;
Tineri, femei, copii, norod;
Dar nu-i prohod ­ sfințire de-apă,
Pe uliți lumea să nu-ncapă;
Se scurg încet ­ tarra bumbum ­
Ostașii vin în marș acum,
Naintea lor tambur-major,
Voinic el calcă din picior
Și tobe tare-n tact ei bat
Și pașii sună apăsat;
Lucesc și armele în șir,
Frumos stindarde se deșir;
Ei trec mereu ­ tarra bumbum ­
Și dup-un colț dispar acum…
O fată trece c-un profil
Rotund și dulce de copil,
Un câne fuge spăriet,
Șuier-un lotru de băiet,
Într-o răspântie uzată
Și-ntinde-un orb mâna uscată,
Hamalul trece încărcat,
Și orologiile bat ­
Dar nimeni mai nu le ascultă
De vorbă multă, lume multă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Motto: Gazel

Toamna frunzele-mi colindă,
Sun-un grier sub o grindă,

Vântul jalnic bate-n geamuri
Cu o mână tremurândă,

Iară tu la gura sobei
Stai ca somnul să te prindă.

Ce tresari din vis deodată?
Tu auzi pășind în tindă –

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată ca-n povești,
A fost ca niciodată,
Din rude mari împărătești,
O prea frumoasă fată.

Și era una la părinți
Și mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinți
Și luna între stele.

Din umbra falnicelor bolți
Ea pasul și-l îndreaptă
Lângă fereastră, unde-n colț
Luceafărul așteaptă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Sună pietricică-n vale,
Cine-a pus țara la cale
Și acum la bătrânețe
S-a întins pe criticale?

https://blog.revistaderecenzii.com/

Nenirocirile schimbă firea oamenilor. Din veseli îi face triști, din triști îi face vaseli, încât și ei se minunează de aceste transformări ale naturii.
Într-o țară îndepărtată locuia cu părinții lui Contele Sex, coborâtor dintr-o familie de mari seniori, a căror bunici își plimbase plictiseala peste mări și țări.
Pe moșia lor de mii de hectare, făcuse tot ce mintea poate să imagineze. Adusese din India un castel întreg din lemn, pe care luni de zile îl transportase corăbiile bucată cu bucată. Reclădit într-o pădure seculară, această locuință exotică servea ca adăpost pentru vânătoare.