https://blog.revistaderecenzii.com/
Tot orașul Chișinăului se adunase ca să privească alergarea de cai, ce se prelungise păn-în luna lui septemvrie cu așteptarea d. conte Voronțov, guvernatorul general a Nuorusiei și a Besarabiei; dar trecerea lordului Durham, ambasadorul Marei Britanii lângă curtea Petersburgului, pe la Odesa, împiedecându-l, alergarea rămase a se face numai în ființa d. guvernator civil, generalul Fedorov.
Continuă să citești
http://blog.revistaderecenzii.com/
Pe când uitasem că suntem români și că avem și noi o limbă, pe când ne lipsea și cărți și tipografie; pe când toată lumea se aruncase în dasii și perispomeni ca babele în căței și motani, căci la școala publică se învăța numai grecește; când, în sfârșit, literatura română era la darea sufletului, câțiva boieri, ruginiți în românism, neputându-se deprinde cu frumoasele ziceri: parigorisesc, catadicsesc ș.c.l., toate în esc, create de diecii vistieriei, pentru că atunci între ei se plodea geniul, ședeau triști și jăleau pierderea limbii, uitându-se cu dor spre Buda sau Brașov, de unde le veneau pe tot anul calendare cu povești la sfârșit, și din când în când câte o broșură învățătoare meșteșugului de a face zahăr din ciocălăi de cucuruzi, sau pâine și crohmală de cartofe.
Continuă să citești
http://blog.revistaderecenzii.com/
Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…!
Iacov Eraclid, poreclit Despotul, perise ucis de buzduganul lui Ștefan Tomșa, care acum cârmuia țara, dar Alexandru Lăpușneanul, după înfrângerea sa în două rânduri, de oștile Despotului, fugind la Constantinopol, izbutise a lua oști turcești și se înturna acum sa izgonească pre răpitorul Tomșa și să-și ia scaunul, pre care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi fost vândut de boieri. Intrase în Moldavia, întovărășit de șepte mii spahii și de vreo trei mii oaste de strânsură. Însă pe lângă aceste, avea porunci împărătești cătră hanul tatarilor Nogai, ca să-i deie oricât ajutor de oaste va cere.
Continuă să citești
Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopții întunerec înstelatul rege maur
Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.
EDITURA JUNIMEA IAŞI
COMUNICAT
Având în vedere contextul complicat al crizei sanitare, organizatorii ediției a V-a a Premiilor Naționale NEGRUZZI (200 de ani neîntrerupți de familie culturală, civică, europeană) au stabilit amânarea acordării distincțiilor pentru data de 1 decembrie 2021, în AULA BIBLIOTECII UNIVERSITARE „Mihai Eminescu”.
Continuă să citești
http://blog.revistaderecenzii.com/
„Sunt mulțumit că am adus fericirea oamenilor cu o minge” – Diego Armando Maradona
Joi, 26 noiembrie, la ora 23.20, vedem la TVR 1 o ediție specială a emisiunii „Replay”, dedicată celui care a fost rebelul genial al fotbalului mondial.
Continuă să citești
http://blog.revistaderecenzii.com/
Viena-n 4 mart 870
Domnilor şi fraţilor,
În ziua de 15/27 august a.c. românii în genere serbează ziua Sântei Marie, vergina castă şi totuşi mama care din sănul ei a născut pe reprezintantele libertăţii, pe martirul omenimei lănţuite, pe Crist.
Continuă să citești
http://blog.revistaderecenzii.com/
AM AUZIT CÂNTECUL PĂSĂRII UNICE
Dimineaţa la ceasul rugăciunii,
când pe ramuri stă încă proaspătă
roua,
Continuă să citești
Eminentul neurochirurg Leon Dănăilă în vizită la Biblioteca Academiei Române
Vineri, 30 septembrie 2020, a avut loc la Biblioteca Academiei Române un eveniment cu
totul deosebit: ceremonia de acordare a unei diplome de mulțumire pentru importanta contribuție adusă la îmbogățirea Fondului Arhivistic Național, din partea Arhivelor Naționale ale României către eminentul neurochirurg Leon Dănăilă, membru al Academiei Române și al altor foruri prestigioase de știință din întreaga lume, care a donat instituției respective arhiva sa personală.
Adeseori când stau înaintea fumegătoarei lumini galbene a lampei mele, când mă uit în ochiul ei cel roș, când deschid câte-o carte bătrână plină de nerozii bătrâne, de credințele unei lumi cu capete îndealtfel ca și a noastre (lucru ce arată relativitatea adevărului), adeseori, zic, conversez cu lampa mea verde și veche și mă uit sub cojocirocul ei, când fâlfâie fantastic, ca și când i-ar fi dor de tavan. Când privesc vis-a-vis de mine, în peretele rău văruit, văd onorabila mea umbră, cu nasul cam lung și căciula peste ochi, și-mi fixez ochii la ea și cuget… cugetarea mea e vorbă pentru ea, căci ea mă înțelege și-mi răspunde tot în gândiri lungi și deșirate la ceea ce-o întrebasem, fără ca să mă mulțumească acele răspunsuri, căci nu vorbesc în gând decât eu cu mine. Eu cu mine. Ciudat! Această despărțire a individualității mele se făcu izvorul unei cugetări ciudate, care mă făcea să fixez aspru și lung umbra mea, astfel încât ea, jenată de-atâta căutătură, prindea încet, încet conture pe perete până ce deveni clară ca un portret zugrăvit în ulei, apoi se îngroșă plastic din perete afară, astfel încât sări din cadru jos și mă salută surâzând, ridicându-și căciula din cap.
Continuă să citești