Eminescu, economistul, de Alexandra Olivia Nedelcea, Fundația „Scrisul Românesc”, Craiova, 2000, 206 p. Ilustrația coperții: Luceafărul de Sabin Bălașa.

Eminescu, economistul reprezintă lucrarea de doctorat a tinerei Alexandra Olivia Nedelcea. Sunt interpretate ideile economice ale jurnalistului Mihai Eminescu: „De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politicește sus și economic jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizația economică e muma celei politice. când cineva e conservator în principiile economice ar fi obligat a fi și în principiile politice (…).

Nematuritatea economică e totdeauna însoțită de cea politică. Și pentru a ajunge la maturitate se cere educație”. Mihai Eminescu

Eminescu și realsemitismul, de Tudor Nedelcea, Editura SITECH, Craiova, 2010, 282 p.

Carte cu o temă interesantă, care tratează în mod corect atitudinea poetului național și universal, Mihai Eminescu, față de poporul evreu:

„Ideea călăuzitoare a tuturor articolelor și studiilor sale consacrate chestiunii evreiești constă în faptul că interesele reciproce sunt armonizabile, dar pentru aceasta se cere bunăvoință și abnegație reciprocă”. Tudor Nedelcea

Raţionalitatea comunicaţională (I)

de Ștefan Vlăduţescu

După Descartes, Leibniz, Hegel, Heidegger şi Gadamer, lumea este incapabilă să gândească în absenţa ideii de raţiune. S-ar putea face din poziţia lui Hegel („Tot ce este real este raţional; tot ce este ranţional este real”) o axiomă a raţionalităţii nelimitate a realului, materializabilă în funcţionarea unei „comunităţi ilimitate de comunicare” (cum se exprimă K.O. Apel). În pofida aparentei expansiuni infailibile a raţionalului trebuie să îndreptăm luciditatea puterii raţiunii asupra raţionalităţii.

Continuă să citești →

Dima Zainea: În fereastră, o iubire senină

                                                                  de Ştefan Vlăduţescu

Volumul „Din fereastra clipei” (Constanţa, Ex Ponto, 2008) constituie apărarea poetului Dima Zainea de trecerea timpului. Ceea ce securizează spiritul poetic prin situarea în spaţiul domestic delimitat de fereastră este iubirea. Tema iubirii se înfăţişează şi totodată se desfăşoară pe întreg mângâietorul şi şoptitorul în legănare perimetru al discursului liric.

Continuă să citești →

Aurelian Zisu – O estetică a toxicităţii

de Ştefan VLĂDUŢESCU

A. Zisu este un poet lucid. Criticul literar Ion Buzera găseşte, pe bună dreptate, că Aurelian Zisu este un „autor care îşi conştientizează arta” („Mozaicul”, nr. 4, 2009, p. 4). În aceeaşi ordine de idei, criticul literar Dan Ionescu constată că sursa de inspiraţie a poetului are două componente: una „ambientală” şi alta „livrescă” („Scrisul românesc”, nr. 8, 2009, p. 8).

Continuă să citești →

Emilia Dănescu – Recurs la memoria nopţii 

de Lucian Gruia

Poezia lirică imaculată se naşte din uimirea cu care autorul priveşte miracolul existenţei. Inocenţa copilărească inerentă generează o trăire extatică, sacralitatea universului apărând ca imanentă.

Continuă să citești →

Eu, Nietzscheanul, lirică de Mihail Soare, Editura Rawex Coms, București, 2013, 100 p.; prezentare: Emil Lungeanu. Preț nespecificat.

Între vis şi limbaj

de Bucur Demetrian

Al cincilea volum de poezie al lui Dan Ionescu, Vis Visus sau forţa visului (Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 2008, preț: 15 lei) este o pendulare între două tărâmuri care comunică imperceptibil şi întreţin imaginarul textelor: un orizont al preceptelor, al întoarcerii spre aticismul geometric al antichităţii şi unul învolburat, atins de briza proaspătă a mării, a senzaţiilor ispititoare. Traseul acestei cărţi este cel al învăluirii, al eschivei raţionale, cu evidente tuşe ironice, postmoderne, dar şi al exteriorizării, al desfacerii în fragmente biografice, ludice, în aparente dialoguri sau rescrieri ale unor texte esenţiale: „Cleştele gerului strânge limba orologiului până spune / ineditul altui minut // Ea pur îşi descreţeşte fruntea în aburul cafelei“ (Exteriorizare).

Continuă să citești →

Hamlet – elemente ale formulei existenţiale

de Ştefan VLĂDUŢESCU

Shakespeare, arată Harold Bloom în „Canonul occidental”, este „canonicul canonicilor”, întrucât el „reface spaţiul canonic de după şi de dinaintea sa”. Shakespeare se profilează, am zice, ca etalon de literaturitate şi de valoare. Prin urmare, apare firesc ca acest scriitor-principiu să fie permanent în atenţie. Subsecvent, la fel de natural este ca „Hamlet”, cel mai important monument teatral, să trăiască prin noi şi noi puneri în scenă, prin resuscitante de sens şi variate interpretări.

Continuă să citești →

George Sorescu – Exegeză şi mesaj

                                                                  de Ştefan Vlăduţescu

Pe fiecare îl ajunge din urmă un timp când pe foştii săi profesori, fără a-i iubi mai puţin, nu-i mai înţelege doar ca profesori. Un caz particular îl reprezintă acela în care prin volumul „Exegeze” (Craiova, Editura MJM, 2009) pe profesorul George Sorescu îl percepem în postura de critic literar.

Continuă să citești →