George Drăghescu: Un Emil Botta al Olteniei

                                                                           de Ştefan VLĂDUŢESCU

Păstrând proporţiile, se poate spune dintru început că George Drăghescu se profilează a fi un Emil Botta al Olteniei: este, pe de o parte, un actor-poet, iar, pe de alta, un poet-actor. Văzut astfel de departe, el se arată tot aşa şi când este privit de aproape. Clusterul poet/actor, ca asociaţie aditivă de roluri intelectuale, nu lasă vreo posibilitate de clivaj, de delimitare. Mai mult, nu permite instaurarea unei preeminenţe: mai mult poet sau mai mult actor.

Continuă să citești →

Foto: Adrian Barbărasă, Turnul din istorie

9. I. 1951 – s-a născut Ioan Lascu, în Slătinioara, Iscroni – Livezeni, jud. Hunedoara;

9. I. 1944 – s-a născut Ion Dumitrescu, în com. Optași, jud. Olt (m. la 27. VI. 1976);

9. I. 1934 – s-a născut Mircea Tomuș, în Mociu, jud. Cluj;

9. I. 1905 – s-a născut Simone de Beauvoir (m. la 14. IV. 1986).

Dan Ionescu: Efectul identitar 

de Ştefan Vlăduţescu

The article refers at the book Dan Ionescu, Shadow writing (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2010).

Dan Ionescu, unul dintre poeţii notabili contemporani, a elaborat un micro-roman încântător prin delicateţea tematicii şi expresivitatea discursului (Umbra scrisului, roman, Preț: 12 lei).

I. Fondul existenţial. Ca mai toată proza românească de valoare, proza lui Dan Ionescu se îmbibă de biografic şi autobiografic în dauna imaginarului. Din această perspectivă, umbra scrisului o reprezintă existenţa. Deşi aparenţa gestului de a scrie dă relevanţă mai întâi scriiturii şi lasă în subsidiar existenţa, dezvoltarea tematică vădeşte ca decisivă trăirea. Existenţa nu se arată a fi doar o umbră a scrisului, ci constituie chiar substanţa acestuia.

Continuă să citești →

Persuasiune și interpretare la I. L. Caragiale   

de Ștefan Vlăduțescu

1. Scena în care Ipingescu şi Jupân Dumitrache citesc şi interpretează articolul „Republica şi Reacţiunea sau Venitorele şi Trecutul” (publicat de Rică Venturiano în ziarul „Vocea patriotului naţionale”) este printre cele mai valoroase secvenţe ale teatrului românesc. Comicul generat este unul cu un suport artistic şi expresiv, emoţional şi computaţional complex. Ipoteza noastră critică explicativă este că mecanismul rizibilului survine din interpretarea defectuoasă a unei persuasiuni efective sugerate de discursul de incitare la acţiune. Tema este una politică: opoziţia trebuie să accepte sufragiul universal. În conformitate  cu constituţia, toţi cetăţenii au drept de vot. Ideea indusă este că, în pofida opiniei reacţionarilor, Constituţia trebuie aplicată. Argumentele sunt trei: poporul doreşte acest lucru, opinia publică se pronunţă în acest sens, iar un progres veritabil nu se poate înregistra decât prin accesul la vot al tuturor.

Continuă să citești →

George Stanca: Stiluri existenţiale

                                                                                                       de Ştefan Vlăduţescu

Din fericire pentru destinul lumii, cărţile nu ascultă de poetica explicită a autorilor. Nu numai că ele fac ce vor cu lectorii, dar fac acelaşi lucru cu creatorii lor. Ca o evidenţă irepresibilă identificăm această situaţie în cazul cărţii lui George Stanca, „Epistolar” (Bucureşti, Editura Adevărul Holding, 2011).

Continuă să citești →

Emilia Dănescu, “Recurs la memoria nopţii”, ed. Singur, 2012

 de Constantin P. Popescu

Un nou volum de versuri cu rimă, o altă carte a editurii Singur, purtând nr. 26 în cadrul programului Întoarcerea poetului risipitor, îngrijit şi susţinut de Ştefan Doru Dăncuş, poartă paşii cititorului pe drumul sufletesc al unei poete – Emilia Dănescu – ce se află la a doua experienţă editorială, după volumul de debut, Zestrea toamnei. Un drum, intitulat Recurs la memoria nopţii, descoperit din trăiri înţelese, exprimate poetic spre dăruire, împărtăşire dintr-un prea-plin care îşi cere dreptul la viaţă. Poeziile Emiliei Dănescu sunt ambrozii întru veşnicie (pag. 8, Cânt), chemări ale dragostei în perpetua tânjire către fiinţa iubită, recreată poetic astfel.

Continuă să citești →

Liviu-Florian Jianu: Imnuri împotriva duplicitătii

de Ştefan Vlăduţescu

„Prin „Imnurile fătărniciei” (Craiova, Editura Contrafort, 2010), Liviu-Florian Jianu probează o vocatie poetică aparte, manifestată ca interiorizare a lumii pe coordonatele unui lirism meditativ. Temele sale predilecte sunt orientate pe două directii: evenimente ale vietii cotidiene (moartea tatălui, un Mos Crăciun pentru fiica sa Marina, „8 martie”, aniversări si anotimpuri) sau evenimente gnoseologice, existentiale ori moral-religioase (răspunsul si întrebarea, darul, moartea unui poet, timpul si sufletul, singurătatea, drumul).

Continuă să citești →

Liviu Jianu: Exerciţii de proză cugetată

de Ştefan Vlăduţescu

“Există fapte şi oameni care în particular n-au nimic care să atragă ca inspiraţie epică. Totuşi, un spirit ce lecturează cotidianul cu o privire scrutătoare, sub aparenţa de platitudine şi în cuprinsul banalităţii, găseşte semnificaţii desfătătoare. Acestea sunt coordonatele universului epic al cărţii de proze scurte „Lumea are cele mai bune intenţii!” (Craiova, Editura Contrafort, 2008) de Liviu Jianu.

Continuă să citești →

Soiuri de pește pescuit de Mihail SADOVEANU

(Serial de Dan Ionescu)

1. Împrejurarea: la Prut. „Acolo zăpușeala lui iulie a scăzut deodată și-n sălciile bătrâne cântă grangurii. (…) S-aude și mierla, și pupăza și huruitul tainic al turturelelor. Și-ntre maluri bătrâne curge Prutul cenușiu, pe lângă aceleași îngrămădiri de bolovani, pe sub același pod vechi de fier, printre aceleași zăvoaie. (…) Deodată a apărut aproape, pe o rămurică, la marginea apei, pescărelul colorat. Stă neclintit, așteptând ca și noi. Coada i-i scurtă și neglijată, însă pliscul lung, tare și îngrijit fasonat. Și atitudinea gânditoare, gravă și netrebnică, ca și a noastră. (…) Trag fără grabă, cum m-au învățat bătrânii, ș-aduc la fața apei un mihalț”. (Mihail Sadoveanu, Pescuitul cu undița)

2. Soiul: MIHÁLȚ, mihalți, s. m. Pește răpitor de râu, în formă de fus, acoperit cu solzi mărunți de culoare brună-verzuie și având în vârful mandibulei un mic fir alungit; mântuș (Lota lota). – Et. nec. Sursa: DEX ’98 |

MIHÁLȚ ~i m. Pește dulcicol răpitor, de talie mare, cu cap mare și turtit, având corp alungit acoperit cu solzi mărunți, galben-verzui. /Orig. nec. Sursa: NODEX |

Iosif Brucăr: Elementele de actualitate ale filosofiei lui Iosif Brucăr

                                                                                              de Ştefan Vlăduţescu

I. În cadrul amplului şi admirabilului său proiect de aducere la cunoştinţa publicului a filosofilor români, dr. Adrian Michiduţă editează volumul „Filosoful Iosif Brucăr. Contribuţii bibliografice şi documentare” (Craiova, Editura Aius, 2010). În conexiune cu demersurile unor specialişti precum Marin Diaconu („Istoria limbajului filosofic românesc”, 2002) şi Ştefan Dominic Georgescu („Fenomenologia şi istoriografia filosofiei de Iosif Brucăr”, 2006), avertismentul care deschide scrierea ni-l prezintă pe filosof explorând variate secţiuni ale filosofiei. Adrian Michiduţă accentuează: „preocupările sale filosofice au îmbrăţişat un evantai larg de domenii ale filosofiei: istoriografie, metafizică, meontologie, cosmologie, gnoseologie, antropologie, axiologie, logică şi psihologie”.

Continuă să citești →