https://blog.revistaderecenzii.com

O femeie cu un samizen, un fel de cobză și, întovărășită de un băiețel ca de vreo șapte ani, veni la casa mea ca să cânte. Avea portul țărăncilor, capul încins cu un tulpan albastru. Era în vârstă și urâțenia ei firească îi mai era sporită de-o crudă zăcere de vărsat. Copilul purta o legătură cu cântece tipărite.

Vecinii începură a se aduna în ograda din fața casei, mai cu seamă mame și dădace cu copil în spinare. De asemenea mai veniră femei bătrâne, bărbați, inkgo de prin împrejurime, precum și jiurikisha, purtători de cărucioare trase de oameni, din colțul străzii, unde le era locul de așteptare. Și curând se umplu tot locul din lăuntrul porților mele.

https://blog.revistaderecenzii.com

Doi tăietori de lemne, Mosaku și Minokichi, trăiau într-un sat din provincia Mushasi. Mosaku era bătrân și ajutorul său, Minokichi, băiat de 18 ani. Ei se duceau în fiecare zi într-o pădure la cinci kilometri de locuința lor. Ca să ajungă în pădure, trebuiau să treacă un râu larg, cu o luntre.

Cu toate că s-a încercat, în repetate rânduri, să se construiască un pod deasupra râului, aceasta nu a reușit, căci nimic nu putea să reziste curentului apelor, când acestea se umflau.

Pe o seară rece, Mosaku și Minokichi fură surprinși de viscol, pe când se întorceau acasă.