https://blog.revistaderecenzii.com

În urcușul stradei Cazărmei, pe Dealul-Spirei, se află o casă cu înfățișarea jumătate de țară, jumătate de oraș, ce domnește culmea din stânga acelei strade.

Pridvorul ei, larg și adăpostit de un coperiș lat, înaintează cutezător spre marginea platformei superioare a unei etajări de terasamente. Vița de Canada îl ascunde vara festonându-i strașina cu verdeața ei deasă sau încolăcindu-se pitoresc de după stâlpii moderni ai impluviului.

Această casă cu urcătoarea ei curte, cu drumul șoselat și umbrit de copaci bătrâni ce pleacă de la poartă și duce la peronul din dos, intrare de geamlâc ce se aseamănă unei mari și vesele colivii de cristal, odihnește de zgomotul orașului, de amărăciunile vieței. Fără voie, te gândești la timpul clasic al poeților latini retrași în vile delicioase pe care le datorau mărinimiei lui August sau Mecena.