https://blog.revistaderecenzii.com
Caut casă cu chirie, caut și nu găsesc. E absurd ce se petrece la noi, în București! În fiecare an, se clădesc sute de binale, acareturi peste acareturi, și, în loc să scază, chiriile cresc. Și ce construcții! tot cum nu-mi convin mie.
— Aide-nainte! strig eu samsarului, care mă poartă de azi-dimineață. Înainte, jidove rătăcitor!
— A! iată încă una… Asta e a douăsprecea astăzi.
— S-o vedem și p-asta.
E făcută parcă numai și numai să fie admirată de dinafară. Firește că în pragul iernei nu caut o casă cu chirie pentru a o admira din curte — adică din uliță, fiindcă n-are curte. Pe dinafară, șase ferestre mari, ciubuce și ornamente monumentale. Înăuntru, trei chichinețe, din cari una n-are lumină decât de la ușa coridorului, ce duce la atenanțe — cocoana, stăpâna casei, zice: independențe. Independențele! Deschid ușa să le văz și repede o-nchid, la loc; m-a-necat! E foarte cald în odăițe — o căldură năbușitoare.
— Dar — întreb — a fost cineva bolnav aci?
— Nu!
— Parcă ați făcut foc.
— E tinicheaua de la acoperiș. Știți, când e soare… Dar când plouă, se răcorește.
— Dar à propos, sobe nu văz.
— Sunt coșurile de zid… Puneți sobă cu cărbuni… Așa am pus și noi: e mai iconomie.
— Și căt pe an?
— Două mii.
— Înainte, jidove rătăcitor!
Ahasverus răsuflă din greu; scoate o basma murdară cu care-și curăță fruntea de sudoare și pornește… Eu, după el.
Atunci, ca în fața beduinului călător prin pustiul de nisip, începe să mi se ridice la depărtată zare fata morgana. Iat-o cât e de luminoasă ! Bun și neuitat adăpost! E casa lui Hagi Ilie lumânărarul, de la Sf. Gheorghe din Ploești, unde am stat atâta vreme cu chirie până să-mi completez studiile și să-mi obțiu diploma de patru clase primare la școala domnească. Cu cât mijesc ochii mai tare, cu atât bătrâna mea prietină apare mai limpede între cei patru salcâmi venerabili… Iată și liliecii… Au înflorit a doua oară — semn de toamnă lungă… Îmi trimet de departe florile albe mirosul lor onest. Să ne apropiăm binișor și să intrăm în grădina care parcă n-are fund. Grădina asta — s-o vezi noaptea pe lună! Atunci să-i mănânci discret prunele brumării. Iată ce frumusețe de prune. Dar gutuile… Și perele astea de iarnă… Astea se mănâncă tocma-n postul Paștelui. Și vița, uite ce încărcată e!
Uitați-vă departe până-n ulucile cari d-abia se zăresc colo jos. Toată câmpia aceasta plină de bălării uriașe e curtea caselor. Nu simțiți cum miroase a bălărie răscoaptă de soare? Grădina de alături e vestită pentru vișinele ei turcești. Gardu-l poți sări ușor, dar trebuie mare băgare de seamă, nu cumva să simță stăpânul: aleargă foarte iute și are un bici, care arde ca focul; e mai rău dacă te ajunge cu sfârcul când vrei să sai gardu-napoi. Ia uitați-vă acuma la casă. Ce mândru se țuguiază acoperișul cu șindrilă, îmbrăcat spre miazănoapte cu mușchi verde moale și purtând în vârfu-i un urcior smălțuit care sclipește în soare. Ce mare și stufoasă a crescut urechelnița! Iată dasupra gârliciului, din care izvorăște așa potrivită răcoare, pridvorul larg.
Dar ia să suiți numai, după mine, cele nouă trepte până-n pridvor. Vedeți cât de frumos se ține pe stâlpii lui bondoci de stejar cioplit! Ce cuminte adăpostește de bătăile arșiței și apelor cerului! Să trecem acum din pridvor în sală. Ce largă încăpere! Colea, la dreapta, două odăi; dincoace, la stânga, alte două. La deschizătura ferestrelor se vede cât de groase sunt zidurile. Pe firida uneia din ele, șed fără primejdie șase borcane respectabile de murături. Ce ziceți de sobe? Cu ce dignitate magistrală stau, proaspăt văruite, la locurile lor, gata să prezideze o dezbatere, într-una din ședințele lungilor nopți de iarnă ! Și iată cum, alăturea de perete, protectorul nebiruit, departe de ferestre și de uși, se odihnesc paturile copiilor, cu fața către lumina vetrei și cu căpătâiul sub icoane…
— Iacă alta! îmi strigă Ahasverus, stingând din ochii-mi arătarea cea albă. Iacă alta!„De închiriat!”
…Iar monumentală! iar terra-cotta! iar ferestre ca la Palatul Justiției. S-o vedem și p-asta… a treisprezecea. Intrăm. Începem minunat… O entrée zugrăvită pompeian… Un motiv, în toată pictura, îmi atrage cu deosebire atenția: e un amoraș verde, fluturând pe fundul cărămiziu și purtând în mânușițe, dasupra capului, un ghiveci cu trandafiri albaștri. În stânga, salonul; e în trei colțuri… Locul este tăiat cu o foarte pronunțată oblică pe linia stradei, care se realiniază acuma toamna, căci aliniarea de astă-primăvară a fost greșită. La mirarea mea că văz un salon în trei colțuri, stăpâna casei, care e marșandă, robes et confections, îmi deslușește că toate casele de pe strada aceasta sunt așa: adică au toate câte un salon în trei colțuri, fiindcă toate locurile sunt taiate en biais. Sofrageria e luminată de sus, din tavan, prin pod.
— E cam strâmtă… îndrăznesc eu.
— Vai de mine! zice marșanda. Cum strâmtă? e destul de comodă: doi metri cinzeci pe trei treizeci.
Două odăi de dormit. Nici un perete neperforat. Doi au câte două ferestre; alții doi câte-o ușe… Și răspund spre apus. Ce nopți plăcute de vară! Ce somn unsuros și ce cămăși de noapte lipicioase! Peste drum e o magherniță cu fel de fel de poame și mustărie… și muște…
— Dar eu am copii; paturile copiilor… nu știu unde le-aș putea pune la adăpost… știți, iarna…
— Iarna, puteți astupa o fereastră; bateți o saltea și pe deasupra o scoarță.
— E cam departe de centru.
— Aveți tramvaiul nou, la o distanță de zece minute de aici… și de acolo mai e nițel și dai în bulevard. Sobele le-ați văzut?… sunt de porțelan, de la Bazalt.
— Și mă rog, cât costă pe an?
— Pe un an nu le putem da… cel puțin pe trei…
— Dar… cât pe an?
— Douămii-cinsute…
— Pornește — strig eu aspru — jidove rătăcitor!
Ahasverus se supune poruncii seculare. Ieșim…
A-nserat; m-a răzbit foamea. Isaac e zdrobit de atâta umblet. Îi dau doi franci de cheltuială.
— În sfârșit, îmi zice rătăcitorul, plictisit de atâtea dificultăți din parte-mi; în sfârșit, ce fel de casă vrei? poate să ți-o găsesc eu singur, fară să mai alergi și dumneata.
— Ce casă vreau? zic eu și mai plictisit. Uite ce casă vreau… Vreau o casă cu șase odăi mari, fiecare nu mai mult decât cu o fereastră și o ușă, cu sală de baie, cu bucătărie, două odăi pentru slugi, cu parchete, cu apă-n curte și-n odăi, cu tout à l’égout, cu seră, cu grădină de fructe și grădină de flori și un havuz mare, în mijlocul curții… Asta vreau!
— Pe unde să fie?
— În centru… pe linia tramvaiului.
— Și cât vrei să dai pe an?
— Între o mie și o mie o sută…
— Bine, zice Ahasverus oftând resemnat, și vrea să plece.
— Stai! zic eu. Ia seama, Isaac, să nu fie cu zidul la uliță, să-mi scârție cu cărbune pe zid când ies de la școală… M-ai înțeles?