https://blog.revistaderecenzii.com
Doi amici, Niță și Ghiță, șed la o masă în berărie și vorbesc încet despre cine știe ce. Ușa stabilimentului se deschide cu zgomot, și intră foarte vesel un mușteriu nou, un om mai mult tânăr ca bătrân. După toate aparențele, sosește dintr-un alt stabiliment similar, unde trebuie să fi stăruit mult. Noul-sosit se uită la mesele ocupate, pare c-ar căuta o cunoștință, și-și oprește în sfârșit privirile asupra celor doi amici. Cu pas mai mult hotărât decât sigur, vine drept la masa lor.
Mușteriul cel nou îngălează silabele, pe unele prea slabe neglijându-le chiar de tot.
Mușteriul: Salutare, neică.
Niță și Ghiță: Salutare.
M.: Îmi dați voie?
N.: …Poftim.
M.: Nu vă deranjez, ca’va s’zică.
G.: …Nu.
M.: Vorbeați ceva secret?
G.: …Aș!
(Tăcere.)
M.: Frate… o fi târziu?… că pe-al meu l-am dat să-l dreagă…
N.: Unu fără un sfert.
M.: Umbli regulat?
N.: După gară.
M.: …Mița acu trebuie să fie… Cât ai zis că e?
G.: Unu fără un sfert.
M.: …între Ghergani și Conțești… Am lăsat-o să plece cu șeful… (Bate tare-n masă.) Bine, frate, eu nu beau nimic, ca’va s’zică?… Dă-mi o halbă…
(Niță și Ghiță se uită unul la altul, întrebându-se reciproc din ochi cine este amicul.)
Amicul (ciocnește halba cu paharele amicilor și bea): Pardon… un moment. (Pleacă.)
G.: Cine e amicul? Îl cunoști?
N.: Nu.
G.: E cam trecut…
N.: Ce cam! e bine de tot.
Amicul (se-ntoarce la loc): Frate, e târziu? Câte să fie?
N.: Unu și zece.
A.: Acuma sunt în gară la Titu: mănâncă gogoși la madam Mari ca’va s’zică.
G.: Cine, nene?
A.: Mița, nu ți-am spus?… Băiete, o halbă.
N.: Frate, cine e Mița asta? fă-mă să-nțeleg.
A.: Cum? nu știi?
N.: Nu.
A.: Nevastă-mea, frate.
G.: Bine, nene, nu ți-e frică s-o lași singură noaptea pe drum?
A.: Păi nu ți-am spus că nu e singură?… e cu șeful…
N.: Bine-bine, înțelegem noi, dar… în sfârșit, tocmai d-aia… parcă … de… o femeie singură…
A.: N-ai grije! Cupeu separat… Intri, închizi lumina, tragi perdeluțele și te-ncui pe dinăuntru: cupeu de servici, ca’va s’zică sepa’at! (Face cu ochiul.) Poți să dormi până dincolo de Filiași… Trenul 163… ăl mai bun pentru noi ăsta e: trenul 163… (Cei doi amici râd.) Câte sunt acuma?
N.: Unu și jumătate trecute.
A.: A plecat din Titu… A trecut și de Mătăsaru. Mița acu trebuie să-i tragă la soamne…
G.: Da’ șeful?
A.: Și șeful… Pardon… un moment. (Pleacă.)
N.: E dulce.
G.: Bărbat de zahăr.
N.: Stai, să vedem ce fel de persoană e Mița.
A. (se-ntoarce la loc): Singură, n-aș lăsa-o eu! știi! femeie tânără, nu face să umble singură… Sunt măgari cari n-au maneră și…
G.: … Dacă o fi și curățică.
A. (pufnește de râs): Curățică!… Mița, curățică!… Ce vorbești, dom’le? Îmi pare rău… Frumoasă, dom’le! îngheață puțul… Stăi, să vezi… (Se caută în buzunar, scoate portofelul și din portofel o poză, pe care o trece amicilor. Amicii privesc lung poza cu niște ochi plini de admirație.) Ei? așa e?
N.: Strașnică, domnule!
G.: Minune!
A. (mândru): Aș! poza e moft! s-o vezi în natură, dom’le… e ceva, ca’ va s’ zică… Mă rog, destul! s-o vezi în natură!
N.: E naltă?
A. (cu siguranță): Potrivită.
G.: Blondă?
A.: Aur, nu altceva. Uite păr! Crezi că-l face cu fierul? Aș! natur… S-o vezi dimineața, cum drăcuiește, că nu și-l poate descurca… E lucru mare!
N.: De câți ani e?
A.: Cam de câți zici d-ta, după poză?
N.: De vreo douăzeci și cinci.
A.: Vezi?… și mai zici că-n poză te flatează… N-a-mplinit nici douășunu.
G.: Fie, nene, să vă trăiască! ați știut ce-ați ales… și o iubești?
A.: Ei, bravos!… Cum să n-o iubești!… E lucru mare, domnule, când îți spui. Apoi în gară la noi, e comedie! Toți pasajerii, când trece trenul ziua, toată lumea, uite așa întoarce capul și se uită la ea, la fereastră – că stăm sus în gară.
N.: Da’… șeful unde șade?
A.: Tot sus.
G.: Șeful e familist?
A.: Aș! Nu vrea să se-nsoare; zice că nu ține la femei. Ce mai râde Mița de el, e lucru mare! Mereu îl tachinează, și să vezi ce e frumos, că el se supără! Odată, nu știu cum l-a tachinat, că s-a certatără strașnic – n-a vorbitără… o zi-ntreagă…
N.: Și pe urmă?
A.: Pe urmă s-a-mpăcatără; trebuia să se-mpece, n-avea-ncotro! dacă mâncăm împreună, ca’va s’zică! știi, vine de stă cineva vizavi la masă… nu se poate! A stat ei serioși cât a stat, și mă făceam și eu serios, și zice șeful: „Pardon, mașer, v-am călcat!” și pe urmă ne-a pufnit pe toți râsul…
G.: Da’ șeful ce fel de om e?
A.: Foarte bun băiat…
N.: Nu adică de bun; dar ce fel de om e? în vârstă?
A.: Ei aș?… nici de treizeci de ani… Să vezi, dom’le, frumusețe de băiat! Stăi, că am uitat să vi-l arăt. (Scoate iar portofelul și din portofel o altă poză.) Uite. (Amicii iau poza și o privesc cu oarecare gelozie.) Așa e?
G.: Voinic bărbat!
A.: Aș! să-l vezi în natură. Mai nalt ca d-ta și încă în poză nu iese roșu!… Să-1 vezi când își pune șapca roșie, așa cam la o parte… Strașnic, dom’le! mustățile alea negre ca abanosul și niște sprâncene! Când trece trenul, toate cocoanele cu ochii la el, să-l soarbă și mai multe nu! Dacă n-ar avea șapca roșie, l-ar deochea diavolițele!
N.: Da’, scuză-mă, că te-ntreb, copii aveți?
A. (râzând foarte tare): Ce vorbești, nene?… sunt însurat numa de cinci luni…
N.: Așa?… apoi atunci nu e vremea pierdută; o să aveți…
A.: Așa nădăjduim și noi… Câte ceasuri sunt?… ia vezi.
G.: Două ș-un sfert.
A.: Acuma intră în Leordeni.
N.: Mă rog, da’ dumneata ce ești acolo la gară?
A.: Eu?… magazioner… Mai luăm un rând?
G.: E cam târziu; mâine am canțilerie de dimineață…
A.: Numa un rând… Băiete! trei…
N.: Și acuma ești în congediu?
A.: Ce conged!… Ce să mai cer conged! Mă-nvoiește șeful când vreau să plec. Pot să lipsesc și câte trei zile; mai ales acuma, cu criza asta, nu prea e atâta de lucru!
G.: Nene, dă-mi voie să-nchin în sănătatea soției dumitale… Să vă trăiască!
A.: Mersi!
N.: Și eu închin în sănătatea șefului d-tale… Să vă trăiască!
A.: Mersi!
G. (dă să bea, îi răsare și pufnește): Nene! (Cu multă căldură): Nene! Lasă-mă să te pup! (Se pupă cu magazionerul.) Ești mai dulce ca mierea! (Râd toți.) Mult aș vrea să cunosc pe șeful și pe soția d-tale! (Cu duioșie): Ce-or fi făcând ei acuma?
A.: Dorm tun… Câte ceasuri ai?
N.: Trei fix.
A.: A intrat în Pitești… La Pitești stă treiștrei de minute…
(Cei doi amici îl îmbrățișează pe rând și-l pupă cu multă căldură.)
G.: Nene! ești un om fericit!… să trăiești!
A.: Asta, ce-i drept, așa e… sunt fericit, slavă domnului! Nevastă frumoasă am, să-mi trăiască! slujbușoară bunicică am – de! orișicât să zici, magazioner… dacă nu curge, pică! de șef încai, ce să mai zicem! ți-este ca și un frate, odată ce ți-e cumnat, ca’va s’zică!
(Amândoi amicii, după ce au râs tare, rămân foarte nedomiriți.)
N.: Cum, cumnat?
A.: Dacă-i fratele Miții!… Da’ ce credeai?
G.: Atunci, n-am făcut nimic…
A.: Cum, n-am făcut nimic?
N.: Noi gândeam…
A.: Cum, nene? Apăi daca nu-i era frate bun, se putea? Cum, adică? Era să las așa mândrețe de femeie… noaptea… cu așa frumusețe de bărbat?.. în cupeu de servici!… (face cu ochiul) sepa’at, ca’va s’zică!… (râde cu multă poftă) știi că-mi place!… Câte ceasuri ai?
N.: Ce-ți pasă?
A.: Vorba e, vreau să știu unde e Mița acuma.
N. (plictisit): Trei și jumătate trecute.
A.: A plecat din Pitești… Ai să mergem undeva, să bem câte un jvarț.
G.: Nu mai mergem.
A.: De ce?
N.: Nu mai ai nici un haz !