Concurs de epigramă

INVITAȚIE
 
   Primăria și Consiliul Local al Comunei CosteștiBiblioteca Comunală Costești și Căminul Cultural Costești, județul Vaslui, organizează  a II-a ediție a Concursului Național de Epigramă Pe drumul de costișe”, în cadrul activităților care vor avea loc pe data de 15 august 2016,  la  sărbătoarea comunei, „HORA SATULUI .  Concursul se va desfășura prin corespondență și sunt invitați să participe toți creatorii de gen din țară și de pretutindeni, indiferent de religie, vârstă, sex, domiciliu, orientare politică sau alte obiceiuri, mai mult sau mai puțin tradiționale.
  

Tema concursului: „Țăranul e pe câmp”.
  Vă rugăm să trimiteți trei epigrame inedite, la tema de mai sus, până la data de 1 august 2016, pe adresa:
          Poșta electronică:   [email protected];
          Poșta Română:  Biblioteca Costești, loc. Costești, jud. Vaslui, cod 737145.
 Lucrările, dactilografiate sau  listate la calculator, vor purta un moto ce  se va regăsi pe un pliculeț în care vor fi introduse  numele autorului, adresa și nr. de telefon. Pentru expedierea electronică, se va trimite, la adresa indicată,  un mail cu datele autorului, iar în attach textele pentru concurs, însoțite doar de moto.
 Membrii juriului vor primi spre analiză numai pagina cu textele fiecărui concurent, datele de identificare fiind păstrate secrete, la bibliotecă, până după jurizare. 
   Câștigătorii vor primi diplome și premii în bani (ancorate la criza asta… permanentă!): premiul I – 150 lei, premiul II – 120 lei, premiul III – 100 lei și două mențiuni a 50 lei. Există posibilitatea să acordăm și un premiu special oferit de un mare iubitor de epigramă – economistul Vasile Popa, precum și două-trei premii-surpriză!
  Vă dorim inspirație maximă!
  Pentru alte informații despre concurs, sunați la:
          0235/344.703 – Biblioteca Costești: orele 8-16
          0746/495935 – Ioan Toderașcu
 
 
   Primăria Costești                                       Biblioteca  Comunală   Costești
Primar,  Silvestru Cîrjonțu                               Bibliotecară,  Mihaela Cîrjonțu

 

Un comentariu la „Concurs de epigramă

  1. MOTTO LA VEDERE…
    ( hors-concurs!)

    Țăranul nu mai e, de mult, pe câmp…
    Ogorul l-a dat pe doi lei .
    În traistă doar cu Dorul scump ,
    A luat – pe jos – toți …câmpii Terrei !

    Petre Cazangiu

Dă-i un răspuns lui Cazangiu Petre Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *