Conferința „Poezia conceptelor. De la neomodernism la postmodernism”

https://blog.revistaderecenzii.com/

COMUNICAT DE PRESĂ

            Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești vă invită la conferința „Poezia conceptelor. De la neomodernism la postmodernism”, un eveniment care va reuni mai multe personalități importante ale literaturii contemporane ca: Lucian Chișu – Directorul Institutului de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu”, Prof. dr. Dan Gulea – Redactor-șef  Revista „Atitudini” a Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești, Prof. Univ. dr. Ion Bogdan Lefter – Facultatea de Litere a Universității din București, Conf. univ. dr. Marius Nica – Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Cristian Pătrășconiu – Director programe interne la Uniunea Scriitorilor din România.

            Conferința, aflată sub egida programului Ploiești Capitala Tineretului din România 2024, este un prilej de a explora și dezbate evoluția poeziei în contextul schimbărilor culturale și estetice, de la neomodernism la postmodernism. Scopul acestei întâlniri este de a aduce în fața publicului specialiști în domeniu care să susțină scurte prelegeri pe tema conferinței, facilitând astfel discuții prin care tinerii să înțeleagă mai bine conceptele propuse și aplicabilitatea lor, precum și realitatea actuală a domeniului literar și tendințele actuale.

            Moderatorul conferinței, Claudius Dociu, membru în Consiliul Director al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, va asigura buna desfășurare a dezbaterilor și va facilita interacțiunea între participanți și public, iar actorul Adrian Ancuța va oferi momentul artistic.

            Evenimentul se va desfășura în data de 31 martie 2024, în Sala Marea Unire din incinta Palatului Culturii din Ploiești,  începând cu ora 11:00.

            Accesul publicului la eveniment va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.

Director,

Prof. Marian DRAGOMIR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *