https://blog.revistaderecenzii.com

La Editura Eikon a apărut în 2025 cartea În vecinătatea sfinților sub semnătura scriitorului Ion Munteanu, cel care a consemnat o lungă serie de convorbiri cu apreciatul craiovean Tudor  Nedelcea. O apariție enciclopedică, cu și despre oameni, literatură, fapte, un remember socio-cultural ce merită timpul și atenția oricărui bibliofil. Cine nu-l cunoaște încă pe Tudor Nedelcea, va descoperi din propriile mărturii o biografie ieșită din comun a reputatului eminescolog, precum și o serie de evenimente și curiozități în aceste convorbiri/confesiuni. La o anumită vârstă, omul se simte împlinit sau nu, în funcție de ce și-a propus în viață, ne mărturisește cel care știa de mic să asculte de oamenii mai în vârstă, cu experiență și cultură aleasă. În camera de cămin a stat alături de Gheorghe Calciu (noi îl numeam Ghiță), proaspăt eliberat din închisoare. Eugen Papadima-psihanalistul, era nepotul lui Ovidiu Papadima, celebrul eseist, istoric literar, cronicar, folclorist. Religia creștină se bazează pe relația liber consfințită dintre om și Dumnezeu, zice. Opusul adevărului nu e minciuna, ci plauzibilul. Manipularea în masă, receptarea ei de elite și popor, credeam că a încetat odată cu criminalii istoriei, Hitler și Stalin….Prin tot ce am trăit, prin oamenii extraordinari pe care i-am cunoscut, cred că viața în totalitatea ei este un miracol. Prima traduce integrală a bibliei s-a făcut la noi în 1688, începută de Șerban Cantacuzino și finalizată de Constantin Brâncoveanu. Avem o cultură tânără ca și cea americană, dar viguroasă… Este o cultură care s-a pliat pe necesitățile societății românești.  Omul politic român trebuie să aibă caracter și cultură. Justiția românească este obligată să-și spele obrazul după penibilul proces și condamnarea la moarte a foștilor conducători în ziua de Crăciun, 1989.

Ce mai aflăm din carte? Multe, multe. Marcel Proust era sensibil la anumite mirosuri, suferea de astm și era homosexual. Era prieten cu frații Anton și Emanuel Bibescu, cunoscându-i la Paris în 1904-1905. Marta Bibescu a scris La bal cu Marcel Proust, tradusă în românește în 1976 la Editura Dacia din Cluj. Sau faptul că primul text în limba română este Scrisoarea boierului Neacșu din Câmpulung Mușcel, 1521. “Da, veșnicia s-a născut la sat și nu este o simplă licență poetică! Creația literară eminesciană ni se dezvăluie la diverse vârste, în contexte istorice diferite. Eminescu a fost și el un copil absolut normal, care a devenit adult și a scris magistral”.

Secția de biblioteconomie a creat-o academicianul Dan Simionescu, un autentic savant, câștigând în 1946 postul de conferențiar universitar la Iași, devansându-l pe George Călinescu. “În fața lui Dan Simionescu (1902-1993) îmi scot pălăria, a fost un mare intelectual al țării”.

Prima poezie a mea a fost Moartea pescărușului, prilejuită de decesul fratelui meu Pompiliu, la 28 de ani, pe 2 februarie 1965. Debutul meu literar a venit în 1970 în România Literară, publicând un document comentat despre Macedonski. De Nicolae Labiș am auzit mai mult pe șoptite, mai ales despre drama sa, versiunea că ar fi fost omorât. «Trăim în miezul unui ev aprins», scrisese. Copil fiind era entuziasmat de comunism, apoi a fost mai reținut. Dacă trăia, cred că ar fi avut soarta lui Panait Istrati, adept al comunismului…care dezamăgit, a scris Spovedanie pentru cei învinși.

Lecturând convorbirile ne amintim și de Malvina Urșianu (1927-2015) scenaristă și regizoare (de neam boieresc), care fusese pedepsită de sistem pentru primul său film «Bijuterii de familie» din 1957. A fost soția lui Paul Anghel (1931-1995) cunoscut ca eseist, dramaturg și romancier.

«După absolvirea facultății am fost înrolat la Școala de Ofițeri de la Rodna, dar… regimul cazon  m-a dezamăgit.., am devenit un pacifist convins, urăsc războaiele, filmele, în general orice violență». Asistentul universitar Dragoste a zis “sunt politruc!” și păzea cazanul cu fasole. Așa că am zis și eu să mă fac politruc. Ca politruc în caz de război deveneam secretar de partid și făceam lecții de învățământ politic pentru moralul soldaților. Despre savantul Henri Coandă din Perișor; în februarie 1968 l-am văzut intrând în sala mică a primăriei Craiova, am crezut că a coborât Dumnezeu pe pământ. Am mai avut asemenea trăiri cu poetul Grigore Vieru (bărbat înalt, frumos, cu zâmbetul pe buze, încântător asemenea lui Nichita Stănescu…Sorescu era un introvertit. Tudor Nedelcea a îmbogățit fondul de carte românească veche, a înființat secția muzicală, a introdus bibliobuzul care staționa conform unui program în cartierele Craiovei. Director mulți ani la Biblioteca Municipală, a asistat și la topirea a 40 de camioane de cărți “perimate”…Cercetarea fiindu-i o vocație, a participat la elaborarea celor două ediții ale Dicționarului General al Literaturii Române, inițiate și coordonate de academicianul Eugen Simion, și la întocmirea unei ediții de opere I D Sârbu (două volume, 2013) din colecția Opere fundamentale. A organizat trei ediții ale simpozionului european Latinitate și Românitate în UE. Întrebat de ce nu a ajuns să predea deși avea doctoratul în filologie, răspunde: “Nu am ajuns la universitate pentru că n-aveam vocație”! Iubiți limba română? Foarte mult, însă mă deranjează cumplit siluirea ei în mass media, în mediul public și politic. Istoria au scris-o bărbații, așa cum istoria războaielor o scriu învingătorii, mai spune. Fără oameni de culoare (albi, negri, galbeni, mulatri, creoli etc) omenirea ar fi plictisitoare…Da, am primit mai multe premii și distincții (enumerate pe o pagină întreagă), fiind și cetățean de onoare al Craiovei și al comunei Dumbrăveni din județul Suceava.

 Este decorat de patriarhul Teoctist cu cea mai înaltă distincție, “Crucea patriarhala”, aceeași pe care a acordat-o și Papei. La propunerea mitropolitului cărturar Nestor Vornicescu, în 1992 a făcut parte din ANB/adunarea națională bisericească, apoi în CNB/consiliul național bisericesc. Aflăm despre Patriarhul Teoctist că era de o bunătate rară, nu vedeai la dânsul nicio urmă de ipocrizie, lașitate sau ipocrizie. El a salvat ortodoxia și a decis orientarea țării spre occident. A avut o întâlnire secretă la Vatican cu Papa Ioan Paul al II-lea (viitorul sfânt Ioan). Papa a dat a doua zi o declarație care a uimit serviciile: Europa respiră prin doi plămâni, referire clară la catolicism și ortodoxie…Papa a oferit 150 000 $ pentru Catedrala Mântuirii Neamului și a participat la slujba religioasă din Catedrala Patriarhală. Între cei doi s-a legat o prietenie sinceră. Nu întâmplător patriarhul român este singurul patriarh din toate țările ortodoxe care poartă veșminte albe (cu excepția săptămânii negre dinaintea Învierii), spre a demonstra că suntem ortodocși prin credință, dar latini prin origine. Papa era conștient și mândru de originea sa, sentiment materializat în multe fapte; a editat în limba engleză pe banii săi “Originea ceangăilor din Moldova” scrisă de Dumitru Martinaș, revizuită și îngrijită de Ion Coja și V H Ungureanu, în 1985 la Editura Științifică și Enciclopedică. El a recunoscut oficial în 1986 că BOR este biserică apostolică, datând din vremea Sfântului Apostol Andrei, fratele Sfântului Petru (care este așezat pe columna lui Traian, în locul împăratului roman), a reeditat Biblia de la Blaj din 1795, care a fost lansată la Vatican (lucru rar) în 31 mai 2001, în prezența lui Eugen Simion și a monseniorului Ioan Robu. Înaltul Nestor a plecat la Domnul în data de 17 mai 2000. Date despre istoricul neam Movilă; Petru Movilă-înalt ierarh al bisericii ruse, a ajuns mitropolit al Kievului, Galiției și a toată Rusia, fiind ales în 1633. (A fost canonizat). Simion Movilă a domnit în Țara Românească, Ieremia Movilă a fost domn al Moldovei și Gheorghe Movilă, viitor mitropolit al Moldovei. Celebrul istoric al culturii ruse medievale Dmitri Lihaciov se întreba: Cine e mai mare în istoria Rusiei, Petru cel Mare sau Petru Movilă? A fost canonizat la propunerea mitropolitului Nestor, care i-a întocmit și o monografie. Însă nici înainte, nici acuma, în timpului războiului din Ucraina, vecinii noștri sau cumnații noștri, (de vreme ce țin pe sora noastră Bucovina…) nu vor să audă de cărturarul român, reformatorul ortodoxiei răsăritene.

Bartolomeu Valeriu Anania a fost, alături de mitropolitul Nestor Vornicescu și Antonie Plămădeală, o personalitate marcantă a BOR, un savant în sensul real al cuvântului. La o discuție științifică între ei, parcă se băteau munții în capete; nu se menajau, fiecare venea cu argumentele sale… O lungă serie de mărturii legate de nume sonore ale bisericii se regăsesc în cartea cu 338 de pagini de confesiuni și o serie întreagă de note de subsol, adevărate perle adăugate de autor.

Ce înseamnă pentru Tudor Nedelcea Basarabia? “Pentru mine a fost mereu o enigmă, așa cum G I Brătianu considera “o enigmă și un miracol istoric poporul român”. Prima mea ședere în Chișinău s-a terminat cu frica-n oase, dar și prin cunoașterea unor scriitori basarabeni: Nicolae Dabija, Ion Ghiorghiță, Vasile Gârneț, Nina Josu etc. Ulterior am revenit la Chișinău chiar de câteva ori pe an, unde am predat un curs de istoria cărții românești. Am cunoscut acolo intelectuali de soi: V Grozav, I Ungureanu, Doina și Ion Aldea Teodorovici, Anatol Codru, Mihai Prepeliță, Alexandru Burlacu, Dumitru Apetri etc. Președintele Mihai Ghimpu a conferit medalia cu brevet Mihai Eminescu unui grup de zece scriitori europeni care au consacrat studii aprofundate operei marelui poet național. Noi, truditorii întru Eminescu am fost ridicați la rangul de șefi de stat. Așadar, Basarabia, mon amour!

Mihai Cimpoi, este un savant, un istoric literar comparabil cu George Călinescu, un filosof al culturii din descendența lui Tudor Vianu, «coborât parcă direct din spațiul sadovenian, pare că s-a hrănit toată viața cu rădăcini de stejar” (Eugen Simion). Este un neasemuit hâtru (și epigramist), un om de mare omenie și cel mai mare eminescolog în viață. A scris “O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia “/Chișinău, 1966. Este membru al celor două Academii (București și Chișinău), al Academiei Europene de Științe și Arte, al Organizației Mondiale a Scriitorilor. Din 13 ianuarie 2000 a înființat Centrul Academic Internațional Mihai Eminescu care organizează anual între 1-3 septembrie Congresul Mondial al Eminescologilor. Mihai Cimpoi este varianta basarabeană a lui Fănuș Neagu (cu excepția preferinței vinului, nefiind deloc pretențios).

Nicolae Dabija, după ce a căzut de pe o stâncă din preajma mânăstirii Țipora, a scris un roman de excepție, dedicat intelectualității basarabene din toate timpurile; scrierea lui ține de domeniul paranormalului…, a fost tradus și chiar propus pentru Nobel. A condus din 1986 revista Literatura și Arta, publicația cu un tiraj record mondial, 260 000 exemplare, a menținut românismul în Basarabia și pentru care imediat după 1990 a fost condamnat la moarte și urma să fie executat de un trio terorist venit de la Moscova.

Leonida Lari este Ana Ipătescu a Basarabiei. A condus la Chișinău revista Glasul, înființată în 1988, prima revistă scrisă cu caractere latine, în care a apărut Doina lui Eminescu …Într-o perioadă tristă pentru mine, Leonida a fost primul om din România care mi-a oferit o pâine, mărturisește domnul Nedelcea.

În Moscova a trăit din 1964 Ion Druță, marele scriitor basarabean, care stă alături de Sadoveanu, Rebreanu, Marin Preda. A avut o activitate pro românească…, un talent uriaș, membru al Academiei Române. Din păcate, după evenimentele din decembrie 1989 de la București și Chișinău, a cerut inexplicabil, unirea Moldovei cu Basarabia, capitala fiind la Chișinău. “Demonul contradicțiilor și spiritul dogmatic a lucrat în cazul Ion Druță ”, afirma Mihai Cimpoi. În ultima parte a vieții și-a revizuit concepția. În Soroca, localitatea natală, a ridicat din banii săi Monumentul poetului anonim și a restaurat Biserica Albă. A fost înmormântat într-o livadă de flori (la dorința sa), deși avea loc rezervat în panteonul din Moscova. Avea 95 de ani în 2023. Să-l despărțim “cu multă prudență” (spunea Mihai Cimpoi) pe Ion Druță, omul politic de marele scriitor.

Vasile Tărâțeanu este «poetul crucificat pe harta țării ” (cum își intitulează o poezie), născut la Sinăuți, localitate împărțită în două între țările «frățești» România și URSS, unde sârma ghimpată trecea prin ulița mare a satului. A pus pe frontispiciul revistei sale Arcașul, sârma ghimpată, motiv pentru care a fost pedepsit de autoritățile ucrainene. În 2018 a revenit la Cernăuți cu o desagă de cărți, i-au găsit o hartă cu unirea Basarabiei cu Bucovina din 1918, i-au făcut dosar penal, a fost bătut, a stat în comă etc.

Tudor Gheorghe este un artist inconfundabil care și-a croit propriul său drum în teatru și muzică printr-o muncă asiduă, adăugată talentului său uriaș. În decembrie 2019 a susținut în Sala Palatului concertul extraordinar «Degeaba» care va rămâne în conștiința României precum Doina lui Eminescu sau Ridică-te Ioane, ridică-te Gheorghe a lui Radu Gyr. Acest spectacol este probabil cel mai complet și cel mai dramatic mesaj social exprimat pe o scenă de la revoluție încoace. El are la bază un alt concert mai vechi «Mie-mi pasă”, spectacol realizat în memoria martirilor de la Timișoara.

Adrian Păunescu, ”un Rastignac sosit de la Bârca în teniși și cu bască pe frunte, abia scăpat din urma oilor…ce își propune, dorește și chiar va fi, cel mai mare poet al românilor, dar întrucâtva îndreptățit prin talent, prin setea de notorietate și reputație dobândite aproape fără scrupule, pentru asta fiind folosite organizațiile obștești, radioul și televiziunea, reclama, versurile puse pe cântece, ba chiar o revistă întreagă în care se auto-celebrează în diferite forme”, spunea Eugen Barbu. Ca polemist numai Fănuș Neagu îl poate întrece, iar ca orator parlamentar a fost, cred, greu de întrecut. În felul său, deloc discret, Adrian Păunescu a fost în toate manifestările lui, repet atipic, și prin aceasta, incomod. De aceea el are admiratori inflexibili și denigratori incompatibili. Este destinul oamenilor ieșiți din comun. Era ieșit din comun…, prin talentul uriaș, prin patriotismul său curat, autentic și nu doar declarativ, prin apărarea confraților și a ideii de luptă și libertate…După 1990 ca politician a luptat pentru drepturile scriitorilor, fiind autorul Legii indemnizației de merit și a altor reglementări.

Ion Dezideriu Sârbu. O povestioară despre olteanul autentic Brâncuși și olteanul prin adopție Gary Sârbu, care prin anul 1943, după terminarea clasei a 4-a, îl angajase tatăl din motive financiare la atelierele centrale din Petroșani, ca ucenic salariat. Acolo se materializa Coloana Infinitului și șlefuia …”niște forme trapezoidale sub privirile unui popă mic și al dracului, Brâncuși. Și noaptea când făceam febră, mulți ani după aceea, nu visam decât acele suprafețe aspre pe care trebuia să le curățăm, să le facem lună”. Sârbu și-a amintit mereu de “popa ăla de ne înjura gorjenește, băga-l-aș oltenește în infinitul maică-sii“! A fost un cărturar de talie europeană surghiunit la Isarlâk (cum numea el Craiova), s-a născut în colonia minerească politrucă și mozaicală Petrila, a absolvit Facultatea de litere și filosofie din Cluj, a fost prieten și admirator al lui Blaga, membru al Cercului de la Sibiu…În Craiova a avut un singur prieten, Grigore Traian Popa, absolvent de filosofie din Cluj, cu care avea ce să discute. “Jurnalul unui jurnalist fără jurnal” a apărut după 1990 cenzurat, iar ultima ediție a fost integrală. Eugen Simion a fost entuziasmat de scrierile sale, considerându-l un autentic disident, și l-a introdus în colecția «Opere fundamentale», adică l-a clasicizat.

Printre cititorii lui Gogol, puțini poate știu că a fost căsătorit cu o româncă din Tiraspol, iar acțiunea din Suflete moarte se petrece în gubernia Basarabia. Iar bunicul lui Pușkin (poetul național al rușilor) a fost un saltimbanc etiopian cumpărat de țar dintr-o piață din Iași. Pușkin a scris urât despre basarabence, pentru că s-a încurcat cu o țigancă basarabeancă care l-a împroprietărit cu o boală rușinoasă. Cât îl privește pe Serghei Rahmaninov, se trage din Ștefan cel Mare, cum însuși compozitorul a recunoscut; fiica lui Mihai Cimpoi (Raluca Cimpoi Iordache) și-a susținut doctoratul la Academia de Muzică din București cu o teză despre Rahmaninov, în care demonstrează originea sa românească. Muzicologul Viorel Cosma, o personalitate marcantă, autor a peste 100 de cărți, mi-a confirmat originea basarabeană a lui Arthur Rubinstein și cea românească a lui Rahmaninov.

Elena Farago/ prietenia culturală cu Nicolae Iorga și legătura sa cu orașul Craiova. Venită din Bârlad, s-a stabilit în Bănie în 1906. A locuit mai întâi la Hotelul Minerva, de unde în primăvara următoare a văzut focul răscoalei din satele dimprejurul Craiovei. Impresionată, a scris poezia Doina pe care a trimis-o lui Nicolae Iorga pentru revista Neamul Românesc, apoi a scris ciclul poetic Martie-Decembrie 1907. La îndemnul lui Iorga a colindat satele și împărțit bani strânși de acesta din donațiile muncitorilor de la Șantierul Naval Severin și prin Neamul Românesc. Pentru asta a fost arestată la Gvardenița / Mehedinți și eliberată la intervenția energică a savantului. Elena Farago a făcut cinste Craiovei, fiind înnobilată cu titlul de Cetățean de Onoare. De la 1 septembrie 1921 a fost numită directoarea Fundației Alexandru și Aristia Aman (bibliotecă, muzeu, pinacotecă) rămânând în casa din curte, construită special pentru director. Azi este Casa memorială Elena Farago. Acolo a trăit până la sfârșitul vieții, transformând locuința în cenaclu literar.

Emil Gârleanu, născut în Iași, a fost președinte al Societății Scriitorilor Români. Activitatea sa managerială a desfășurat-o în Craiova, la conducerea TNC și ca redactor la Revista Ramuri. În Craiova el l-a adus ca secretar literar pe Liviu Rebreanu.

Vasile Rebreanu, tatăl scriitorului, pe peronul gării din Sibiu în anul 1909 îi urează fiului său: să ajungi cât Coșbuc de mare! Destinul a făcut ca ambii scriitori să devină clasici și să aibă legătură cu orașul Craiova. Primul a stat în gazdă în Bănie, unde i s-a născut unicul fiu, Alexandru, mort într-un accident de mașină în drum spre Tismana, cu …15 km/h. Rebreanu, «neamțul» cum îl numea Victor Eftimiu, era înalt, blond cu ochi albaștri, calm; a devenit secretar literar al naționalului Craiovean. Ulterior, autorul Gorilei devine nașul fiicei lui Emil Gârleanu, Rodica. Filmul “Cetatea neamțului” (al doilea film românesc) a fost turnat la Craiova în Parcul Romanescu, cetatea fiind Castelul Fermecat de azi. Romanul Răscoala cuprinde popasuri craiovene (arendașul Ilie Rogojinaru ținea moșia Ciuta, iar personajul Victor Predeleanu apare în varianta din 1927 cu numele real Victor Pop, cu moșie la Dâlga /Dolj. Despre Victor N Pop (1885-1955) se știe că deținea “cei șase Brâncuși în colecția sa formată între 1906-1914, opere aflate azi în colecția Muzeului de Artă din Craiova. C S Nicolăescu Plopșor afirma că două lucrări (Orgoliu și Cap de băiat) le-a găsit în podul conacului lui Pop de la Ostroveni, iar Sărutul și Coapsa pe putina lui de varză. Acțiunea filmului Gaițele se petrece în casele lui N T Pop, (poreclit Nae taie paie) de lângă Grădina Mihai Bravu, unde o vreme a funcționat Baroul avocaților.

Ilie Purcaru (1933-2008) a fost primul redactor șef al revistei Ramuri, reapărută la 15 august 1964 și (curios pentru acele vremuri) și redactor șef al ziarului regional Înainte. L-a debutat pe Adrian Păunescu în numărul din 18 august 1967. A fost un reporter deosebit, dar și un poet apreciat de Sorescu. Singurul ziarist din țările socialiste trimis în Vietnam, unde a fost medaliat…După 1990 văzând la Tv mârșăviile lui Brucan, nea Ilie a apărut pe post denunțându-l pe tovarășul Take pentru toate abuzurile sale din perioada stalinistă. Apoi a scos două reviste Fapta și Regăsirea în care demasca cu argumente noua actualitate soroșistă, în articole precum “Disidența și scadența”, controversa “Carol al II-lea, escroc sau rege al culturii?” s.a. Rezultatul, Ilie a fost internat la spitalul de psihiatrie de la Plătărești/Prahova, secția nebuni incurabili. A reușit să fugă …și n-a mai pus băutură pe limbă, conștient că i se pusese ceva în pahar…

Fănuș Neagu-brăileanul, a avut strânse legături cu oltenii, amintesc doar câțiva: Dumitru Radu Popescu, Adrian Păunescu, Marin Sorescu, Tudor Gheorghe, Ilie Purcaru, Antonie Solomon. A fost cetățean de onoare al Craiovei, a participat la toate edițiile Festivalului Marin Sorescu. La etajul 1 al hotelului Jiul (Ramada de azi) iubitorul de poezie Pompiliu Selea- directorul hotelului,  pe 21 iunie 2001 a înființat Salonul Fănuș Neagu, întocmindu-se și un proces verbal în acest sens, hotărând «pe deasupra Justiției și legilor statului, că vinul ne-a adunat și ne-a inspirat să luăm următoarea atitudine, amețită de vin alb, să fie excluși definitiv: cei ce nu iubesc vinul, cei ce nu și-au înșelat nevestele, lipsiții de talent, cei care nu știu un vers din marii poeți ai lumii și  care n-au citit Biblia». De benefica influență a vinului întotdeauna alb, mult, rece și degeaba, cum și-l dorea autorul “Frumoșilor nebuni ai marilor orașe”, au beneficiat personalități marcante prezente la Festivalul Marin Sorescu. «Fănuș Neagu era o instituție de spectacol”.

Alexandru Piru. Lingușitorii săi n-au permis altor persoane să se apropie de domnul profesor, așa cum alții l-au înconjurat pe Marin Sorescu precum bodyguarzii, iar apoi l-au nenorocit. După ce le-a dat doctoratele și a plecat din Craiova, a fost uitat. Alexandru Piru a avut parte și de unele delațiuni: «reacționar» (M R Paraschivescu), «element dușmănos» (Nina Cassian), «un critic sub orice critică»-deviză sub care semnau: I Vintre, Roller, Novicov, Alexandru Jar, Aurel Baranga. A scris romanul «Cearta», care a șocat și deranjat protipendada Craiovei. Am publicat romanul Aur, mărire și amor de Eminescu, reconstituit de Alexandru Piru, pentru care mi-a adus cuvinte de laudă. « Un conviv de care îți pare rău să te desparți». A murit stupid, în urma infectării la un deget. Grație lui Eugen Simion devine membru postum al Academiei Române la 24 martie 2006, odată cu Alexandru Macedonschi, Edgar Papu, Liviu Rusu, Vladimir Streinu, N I Ciorănescu, Emil Cioran, Eugen Ionescu.

Ștefan Andrei, diplomatul de talie mondială, îl avea pe fratele său «nenea» Nicolae Andrei la Craiova. După 1990 și după ieșirea lui Ștefan Andrei din închisoare, la o întâlnire în Craiova la Club Atlantis, l-am cunoscut. Cu modestia-i caracteristică…mă suna uneori seara, pentru a mă consulta în multe privințe. Copile, îmi spunea, unde a stat, Tito în Craiova? Unde erau casele aromânului Dumba? I-am trimis o carte și m-a rugat să-i culeg și urzici de la el din Podari. Era un om de excepție! Se știe că fost arestat fără a fi judecat. La închisoare la el se ducea Adrian Păunescu, cunoscut pentru verticalitate și curaj. Emil Cioran ar fi vrut să se întâlnească cu Ștefan Andrei (care obținuse ca elev, un premiu literar, alături de Nicolae Labiș), dar nu s-a putut…, deoarece îi era teamă că Monica Lovinescu o să afle și o să-l blameze la Europa Liberă pentru că stă de vorbă cu-n ministru al României Comuniste.

Petre Gigea Gorun, ajuns la 95 de ani, cunoscut ca scriitor, diplomat, este încă activ, publică cărți de poezie, teatru, memorialistică. A fost primar al Craiovei, prim vice președinte al Consiliului Județean Dolj, ministru de finanțe, ambasador la Paris și la UNESCO etc. Și-a îndeplinit calitatea de «OM de bine», așa cum l-au învățat părinții. Cărțile sale de memorialistică se constituie în documente literare și istorice pentru epoca pe care a trăit-o.

Mihai Pelin. S-a născut la Cernăuți în 1940, de unde familia lui a fugit de Armata Roșie după cedarea acestui teritoriu către URSS. A absolvit facultatea de filosofie din București, a fost jurnalist la Scânteia Tineretului, Tribuna românească, Ramuri și Flacăra. A debutat cu volumul Redactori și pianiști în 1967 și a fost membru al USR. După 1990 a lucrat activ la Baricada și Expres Magazin, Jurnalul Național și Cronica Română. A studiat arhivele comunismului, fiind primul cercetător care a intrat în arhivele fostei securități, în scopul publicării documentelor studiate a coordonat editarea primelor patru volume ale Cărții Albe a Securității. A murit de ciroză în 2007. Datorită lui l-am cunoscut pe Petre Țuțea prin anii 1974, acesta invitându-l la Athenée Palace pentru că “asemenea om merită ce e mai bun”, mi-a spus el.

 Eminescu a fost un mare istoric deși nu are o operă istorică constituită ca atare. El este Ctitorul conștiinței de sine a poporului român. Regândirea istoriei trebuie făcută pe baze documentare, istorice, etno folclorice, a faptelor etc. Tudor Nedelcea este un spirit critic echilibrat, ajuns pe culmea maturității sale creatoare. A dorit să-l arate pe Eminescu în integritatea și complexitatea sa. Nicio temă, oricât de spinoasă ar fi, nu trebuie ocolită.

Cine a citit „Scânteia” din vremea când temnițele comuniste erau ocupate de “elita intelectualilor”, putea constata că tonul îl dădea conducătorul ziarului, Silviu Brucan, trimițându-i direct la pușcărie pe “dușmanii poporului”, judecați imediat de Tribunalul Poporului, în care soția sa era asesor popular. Astfel au înfundat temnițele oameni de cultură precum: Constantin C Giurescu, Dumitru Ciurezu, Mircea Vulcănescu, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloaie, Nicolae Steinhardt, I D Sârbu, Radu Gyr, monseniorul Ghica, politicieni de marcă, industriași etc. Pe toți i-a unit suferința, “calea regală a mântuirii “, cum spunea Petre Țuțea. Azi-noapte Iisus mi-a intrat în celulă / o, ce trist, ce înalt era Christ / luna a intrat după El în celulă / și-l făcea mai înalt și mai trist… “ (Radu Gyr)

Suferința i-a unit pe toți românii, nu numai cultura. 

O carte document pentru toate vârstele, precum cei “7 ani de acasă” necesari educației.