Copiii nimănui, de Katerina Anghel Posted on 4 februarie 2017 by jonescus Terfeliţi de viaţă, „Copiii nimănui” Cu sufletele pure, Căliţi de spaime, Străbat timid, dar sigur, Cu tenacitate şi ajutor divin, prăpastia Din care braţele, ca nişte tentacule avide Ale vieţii, Îi biciuiesc ca pe nişte damnaţi.
cat timp mai au parintii din ce sa ne hraneasca iluziile cat timp – si daca ei nu mai sunt – sau n-au fost – sau n-au fost meritati – sau nici macar nu au existat – sa stiti ca pe piata de carne esti cautat de CV-uri la dinti – si limba romana va spun nu traieste din pamantul vandut limbilor altor sfinti – esti eficient, musti bine, produci – si te multumesti cu putin – te mai tin – cat pot sa traga pe tine – nu – exista altiii – pretutindeni pe lume – care abia asteapta – flamanzi – catusele muncii – sa fie sclavi – si uite cum ulita copilariei se transforma intr-un ghetus pe care isi rupe natiunea dantura – si n-are nici macar viitorul limbii o carja romana. Nu – uitati-va ce majoritate iese din scoala ei veche – copiii acestia pe care-i vedeti in fotografie nu vor intelege nimic din ce se-ntampla in viata le e si scarba sa-nvete – si-i inteleg – cine are nevoie de ei pe-asa lume mareata? Care iese in strada? Si nici macar nu stie cine, si ce-o sa-i ofere – V-ati intrebat parintii vreodata voua cine v-a dat mama si tata? Cum v-a dat? De am ramas in trecutul acesta neiesit la lumina? Mi-e teama ca si ei au uitat… Si uita, pentru ca nici nu vor sa-si mai aduca aminte de micile bucurii si certuri ale vesnicelor lor locuri de munca. Azi, mizele au ajuns pe balauri astrali. Luati. Serviti. Veti ramane – invingatorilor – prea puternici ai lumii – si voi, cu nimicul, in punga. Răspunde ↓
POEM ÎN …METRICĂ ZEIASCĂ (Omagiu OAMENILOR STRĂZII…) Ce noapte, torță-odisee… Din mii de inimi – viitorul Aprins-a stelele cât cerul – ȚARA-i roi – Calea Lactee! Petre Cazangiu Răspunde ↓
cat timp
mai au parintii
din ce sa ne hraneasca
iluziile
cat timp –
si daca ei nu mai sunt –
sau n-au fost – sau n-au fost meritati –
sau nici macar
nu au existat –
sa stiti
ca pe piata de carne
esti cautat de CV-uri la dinti –
si limba romana
va spun
nu traieste din pamantul vandut limbilor altor sfinti –
esti eficient,
musti bine,
produci – si te multumesti cu putin –
te mai tin –
cat pot sa traga pe tine –
nu –
exista
altiii – pretutindeni pe lume –
care abia asteapta – flamanzi –
catusele muncii –
sa fie sclavi –
si uite
cum ulita copilariei
se transforma intr-un ghetus
pe care isi rupe natiunea dantura –
si n-are
nici macar
viitorul
limbii
o carja
romana.
Nu –
uitati-va ce majoritate iese
din scoala ei veche –
copiii acestia
pe care-i vedeti in fotografie
nu vor intelege
nimic
din ce se-ntampla in viata
le e si scarba sa-nvete –
si-i inteleg –
cine are nevoie de ei
pe-asa lume mareata?
Care iese in strada?
Si nici macar nu stie
cine, si ce-o sa-i ofere –
V-ati intrebat
parintii
vreodata
voua
cine v-a dat
mama si tata?
Cum v-a dat?
De am ramas in trecutul acesta
neiesit la lumina?
Mi-e teama ca si ei au uitat…
Si uita,
pentru ca nici nu vor sa-si mai aduca aminte
de micile bucurii si certuri
ale vesnicelor lor locuri de munca.
Azi,
mizele
au ajuns
pe balauri astrali.
Luati.
Serviti.
Veti ramane –
invingatorilor –
prea puternici ai lumii –
si voi,
cu nimicul,
in punga.
POEM ÎN …METRICĂ ZEIASCĂ
(Omagiu OAMENILOR STRĂZII…)
Ce noapte, torță-odisee…
Din mii de inimi – viitorul
Aprins-a stelele cât cerul –
ȚARA-i roi – Calea Lactee!
Petre Cazangiu