Copiii nimănui, de Katerina Anghel

Terfeliţi de viaţă,

„Copiii nimănui”

Cu sufletele pure,

Căliţi de spaime,

 

Străbat timid, dar sigur,

Cu tenacitate şi ajutor divin, prăpastia

Din care braţele, ca nişte tentacule avide

Ale vieţii,

Îi biciuiesc ca pe nişte damnaţi.

 

 

 

2 comentarii la „Copiii nimănui, de Katerina Anghel

  1. cat timp
    mai au parintii
    din ce sa ne hraneasca
    iluziile
    cat timp –

    si daca ei nu mai sunt –
    sau n-au fost – sau n-au fost meritati –
    sau nici macar
    nu au existat –

    sa stiti
    ca pe piata de carne
    esti cautat de CV-uri la dinti –
    si limba romana
    va spun
    nu traieste din pamantul vandut limbilor altor sfinti –

    esti eficient,
    musti bine,
    produci – si te multumesti cu putin –
    te mai tin –
    cat pot sa traga pe tine –

    nu –
    exista
    altiii – pretutindeni pe lume –
    care abia asteapta – flamanzi –
    catusele muncii –
    sa fie sclavi –

    si uite
    cum ulita copilariei
    se transforma intr-un ghetus
    pe care isi rupe natiunea dantura –

    si n-are
    nici macar
    viitorul

    limbii
    o carja
    romana.

    Nu –
    uitati-va ce majoritate iese
    din scoala ei veche –

    copiii acestia
    pe care-i vedeti in fotografie
    nu vor intelege
    nimic
    din ce se-ntampla in viata

    le e si scarba sa-nvete –
    si-i inteleg –

    cine are nevoie de ei
    pe-asa lume mareata?

    Care iese in strada?
    Si nici macar nu stie
    cine, si ce-o sa-i ofere –

    V-ati intrebat
    parintii
    vreodata
    voua
    cine v-a dat
    mama si tata?

    Cum v-a dat?

    De am ramas in trecutul acesta
    neiesit la lumina?

    Mi-e teama ca si ei au uitat…

    Si uita,
    pentru ca nici nu vor sa-si mai aduca aminte
    de micile bucurii si certuri
    ale vesnicelor lor locuri de munca.

    Azi,
    mizele
    au ajuns
    pe balauri astrali.

    Luati.
    Serviti.
    Veti ramane –
    invingatorilor –
    prea puternici ai lumii –
    si voi,
    cu nimicul,
    in punga.

  2. POEM ÎN …METRICĂ ZEIASCĂ
    (Omagiu OAMENILOR STRĂZII…)

    Ce noapte, torță-odisee…
    Din mii de inimi – viitorul
    Aprins-a stelele cât cerul –
    ȚARA-i roi – Calea Lactee!

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *