2 comentarii la „Copiii nimănui, de Katerina Anghel”

1. cat timp
   mai au parintii
   din ce sa ne hraneasca
   iluziile
   cat timp –

   si daca ei nu mai sunt –
   sau n-au fost – sau n-au fost meritati –
   sau nici macar
   nu au existat –

   sa stiti
   ca pe piata de carne
   esti cautat de CV-uri la dinti –
   si limba romana
   va spun
   nu traieste din pamantul vandut limbilor altor sfinti –

   esti eficient,
   musti bine,
   produci – si te multumesti cu putin –
   te mai tin –
   cat pot sa traga pe tine –

   nu –
   exista
   altiii – pretutindeni pe lume –
   care abia asteapta – flamanzi –
   catusele muncii –
   sa fie sclavi –

   si uite
   cum ulita copilariei
   se transforma intr-un ghetus
   pe care isi rupe natiunea dantura –

   si n-are
   nici macar
   viitorul

   limbii
   o carja
   romana.

   Nu –
   uitati-va ce majoritate iese
   din scoala ei veche –

   copiii acestia
   pe care-i vedeti in fotografie
   nu vor intelege
   nimic
   din ce se-ntampla in viata

   le e si scarba sa-nvete –
   si-i inteleg –

   cine are nevoie de ei
   pe-asa lume mareata?

   Care iese in strada?
   Si nici macar nu stie
   cine, si ce-o sa-i ofere –

   V-ati intrebat
   parintii
   vreodata
   voua
   cine v-a dat
   mama si tata?

   Cum v-a dat?

   De am ramas in trecutul acesta
   neiesit la lumina?

   Mi-e teama ca si ei au uitat…

   Si uita,
   pentru ca nici nu vor sa-si mai aduca aminte
   de micile bucurii si certuri
   ale vesnicelor lor locuri de munca.

   Azi,
   mizele
   au ajuns
   pe balauri astrali.

   Luati.
   Serviti.
   Veti ramane –
   invingatorilor –
   prea puternici ai lumii –
   si voi,
   cu nimicul,
   in punga.

   Răspunde ↓

2. POEM ÎN …METRICĂ ZEIASCĂ
   (Omagiu OAMENILOR STRĂZII…)

   Ce noapte, torță-odisee…
   Din mii de inimi – viitorul
   Aprins-a stelele cât cerul –
   ȚARA-i roi – Calea Lactee!

   Petre Cazangiu

   Răspunde ↓