Copilăria mea. Lirică, de Magda Isanos (17.IV.1917 – 17.XI.1944)

Mi-i fraged sufletul, până pe buze mi-i fraged,
poate de iarba ce crește acuma la noi;
cu bice de aur trec sub fereastra mea ploi –
stau singură și-mi aduc aminte de multe:

Când eram mică legasem un leagăn de-o creangă.
„Vreau s-ajung steaua de-acolo…” strigam bunicului.
O, cât de sus s-au suit dușmănoasele stele…
Nu le mai văd, le-am uitat lumina curată.

Mi-i inima tristă. Mama mi-a scris c-au tăiat
pomii din fundul grădinii, leagănul putred;
odată cu dânsul, va fi căzut în buruieni
copilăria mea – și o mănâncă furnicile…

II

Cine povestește în mine, cine
mi-aduce aminte c-am trăit acolo,
în țara dintre sobă și genunchii bunicului,
întâia poveste cu zmei?

Vă voi face să trăiți de-a pururi,
ani duși, miraculoase răsărituri.
Deasupra gardului unde lumea sfârșea,
azi știu, de-acolo începea tărâmul zmeului.

Însă toate s-au sfârșit odată,
când ardeau lumânările ziua.
Bunicul dormea într-o cutie frumoasă –
și l-au luat și l-au dus pe sub marii castani.

Toată noaptea m-am temut pentru dânsul.
Văzând că nu se mai întoarce, ziceam:
„Dacă se-ntâlnește cu scorpia? Haide,
Azor, să ne ducem la el.”

Și singură mai târziu am plecat.
Pe tărâmul zmeului mișună oameni.
În jurul inimilor lor un șarpe mic
se-ncolăcește; ei sunt triști și răi.

Dar pentru dânșii scriu poemele mele,
scutur deasupra lor copacii de-atunci și ploile:
amintiți-vă că sunt copii pe lume,
și plante albastre, și duioșii câni.

Sursa: https://www.google.com/search?q=magda+isanos&rlz=1C1GCEA_enRO774RO774&sxsrf=ACYBGNThQ8vrfi50y3aWlvsqdSje3bHhfw:1573970819299&tbm=isch&source=iu&ictx=1&fir=bJybd0Yp1sdmBM%253A%252CnjGzidiQWN2s9M%252C_&vet=1&usg=AI4_-kTf-xkJMGvihmxit4SU5Sz-b9GkVw&sa=X&ved=2ahUKEwjOyMicyvDlAhUOblAKHafHCUgQ_h0wEHoECAoQDw&cshid=1573970975409704#imgrc=_&vet=1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.