https://blog.revistaderecenzii.com/

Pe mare-n asfințit…
Și vântul
Îmi poartă barca pe cărarea
Pe care soarele și marea
Se-mbrățișează cu pământul!…
Din larg,
Ca niște mici fragmente
Desprinse din albastrul infinit,
Înamoratele sirene
Apar cu gesturi indecente
Și-n cinstea mea încep să-noate
Pe spate,
Cu câte-un far aprins sub gene,
Ce-mi luminează-n asfințit
Temutul semn de întrebare
Cu care marea m-a-nfrățit…

Iar eu ―
Pornit în căutarea
Frumosului din suflet
Și din rime ―
Un vagabond pe care marea
M-a scos de păr, din adâncime
M-avânt din nou în infinit…
Și convertit
De dragul unei simple jucării,
M-agăț cu mâinile de astrul
Ce ca un pescăruș rănit
Își moaie aripa-n albastrul
Crepuscularei agonii!…

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Crepuscul_la_Tomis