https://blog.revistaderecenzii.com/
În piaţa împărţită-n peluze verzi, scuar
În care, cu măsură, copaci şi flori îmbie,
Greu respirînd zăduful, burghezii iar şi iar,
Joi seara, îşi tot poartă pizmaşa lor prostie.
– În mijlocul grădinii îşi clatină-ntr-un vals
Orchestra militară chipiele senine :
– În faţă-s filistinii cu aerul lor fals ;
Notarul de vrelocuri cu monogramă plin e.
Stridenţe, cu lornioane, vechi rentieri decid:
Îşi trag slujbaşii, puhavi grăsunele lor dame
Şi-ndată după ele, oficiind drept ghid,
Vin cele cu volane ca rupte din reclame ;
Pe bănci vopsite-n verde pensionari băcani,
În timp ce cu bastoaane nisipul îl tot scurmă,
În grupuri, gravi, tratate dezbat, apoi în bani
Fac estimări şi iară încep : Pînă la urmă!….
Cu fese revărsate pe bancă un burghez,
Şi cu lucioase nasturi pe burta sa flamandă,
Îşi savurează pipa, din care fire ies,
Tutun cu-aromă fină doar ştiţi : de contrabandă !
Rînjind vin haimanale pe verdele gazon ;
Mai galeşe-n privire la sunet de tromboane,
Fumînd suave roze, prunci mîngîie cazon,
Pe doici să le seducă, naivele cătane
– Şi iată-mă, zănatic ca un student, mă ţin
Pe sub castani verzi după prea sprintenele fete,
Iar ele îşi adu seama şi,-n rîs ca din senin
Pufnind, priviri aruncă spre mine, indiscrete.
Nimic nu spun : le caut cu ochii dalbul gît
Pe sub nebuneşti şuviţe, iar gîndul mi se surpă
Sub gingaşe podoabe şi sub corsaje, cît
Să prind divinul spate şi-a umerilor curbă.
Pantofii într-o clipă, ciorapii-apoi le scot
– Ars de plăcute febre, le reconstitui trupul.
Îşi tot vorbesc în şoaptă şi nostim mă socot
– Simt cum îmi vin pe buze săruturi fără scrupul.
Sursa: http://poetii-nostri.ro/arthur-rimbaud-cu-muzica-poezie-id-7514/