https://blog.revistaderecenzii.com
Se spune că prefața d-lui prof. Nae Ionescu la volumul De două mii de ani al d-lui Mihail Sebastian e o caldă și vibrantă pledoarie antisemită.
Dacă lucrul e adevărat, suntem curioși să aflăm motivele persistenței d-lui Sebastian, care a ținut ca volumul să nu apară fără prefața d-lui Nae Ionescu. Sau – doamne ferește – d. M.
Sebastian a devenit antisemit? „Facla”, anul XIII, nr. 1015, 23 Iunie 1934 După cum se știe, romanele evreiești au un anume curs pe piață. Le citesc și evreii – cu interes –, le citesc și creștinii – din curiozitate. Informați asupra acestui fenomen literar, ce s-au gândit rasiștii? Ce ar fi să folosim vehiculul romanului evreiesc pentru o difuziune mai eficace a ideologiei rasiste? Zis și făcut! Au căutat și găsit un scriitor evreu – Mihail Sebastian; au căutat și găsit un editor evreu – Ciornei; au căutat și găsit un titlu specific evreiesc – De două mii de ani – și, la adăpostul acestui triplu blindaj iudaic, au lansat o bombă. Care? Prefața dlui Nae Ionescu.
… E o farsă fără precedent în istoria celor două mii de ani de bătaie. Noi, evreii, am produs rabini denunțători ai propriei lor comunități, am produs membri activi ai inchiziției; am produs falsificatori de texte talmudice, dar toți, mari și mici, și-au făcut un scrupul din a trece, în prealabil, în tabăra creștină cu arme și bagaje, pentru ca, de acolo, fățiș, să toarne foc și pucioasă peste frații lor de origine. Dar până azi n-am dat încă de un exemplar de evreu care să se supere teribil dacă-i contești puritatea sentimentelor sale iudaice și care, simulând iudaismul, să se apuce să scrie un roman evreiesc – în ce scop toate astea? Pentru ca, prin zbieretele și artificiile sale literare, să-i atragă pe evrei în cursă, în casă la el, unde-i pândesc, dindărătul copertei, arienii. Și ce se întâmplă apoi – ați văzut! Ideologi rasiști, sub pretextul, incontestabil, spiritual că nu sânt decât executorii unei fatalități implacabile care pretinde că evreii trebuie să mănânce bătaie, îi poftesc pe evrei să pupe ciomagul.
Asta zic și eu păcăleală. Un adevărat tur de forță.
D. Mihail Sebastian poate să fie mulțumit. Colaboratorii arieni ai romanului d-sale așa-zis semit nu l-au dat de sminteală.
Chiulul e atât de inteligent, ticluit, încât nimeni n-ar putea bănui ce hap se ascunde între scoarțele cărții. Cumpărătorul romanului nu se trezește la realitate decât după ce dă gologanii. Dar atunci e prea târziu.
Adam, anul VI, nr. 72, 1 iulie 1934.
Un tânăr scriitor evreu a scris un roman oarecum autobiografic.
Toată cartea e străbătută de o singură și dramatică întrebare: De ce evreii trebuie să sufere atâtea umilințe? După cum vedeți, subiectul nu e nici prea nou, nici din cale afară de interesant. Dar tânărul scriitor s-a adresat d-lui Nae Ionescu, cerându-i o prefață. Și d. Nae Ionescu s-a executat. În prefața aceasta, d. Nae Ionescu răspunde la întrebarea chinuitoare a lui Iosef Hechter: „Evreii trebuie să sufere mereu, pentru că sânt evrei.” Și toată prefața este o demonstrație antisemită pe tema asta.
Un cunoscut critic literar spunea în legătură cu acest caz: — Înțeleg situația cuiva care primește pe neașteptate niște picioare în spate. Dar nu mi-aș fi putut imagina existența unui om care să le solicite stăruitor și apoi să se mândrească cu acest tratament…
Cazul continuă să preocupe toate cercurile literare.
Încotro („Sadism”, anul IV, nr. 160, Iulie 1934, 6 august 1834) Prefața d-lui Nae Ionescu condamnă la o perpetuă detențiune morală și politică ginta lui Israel. Bietul Hechter se grăbește să pună sentința inapelabilă în fruntea cărții și să se mândrească fiindcă poartă acest scuipat înghețat lansat de scumpul nostru profesor…
„Adevărul Literar”, anul XIII, seria V, nr. 713.
Acest jidan, introducându-se printr-o perfidie specifică rasei lui în redacția unui ziar românesc și naționalist, a lăsat multă vreme să se acrediteze în opinia publică periculoase confuzii.
Ceva mai mult. El a dus obrăznicia până acolo, că a cerut pentru o carte jidovească scrisă în idiș, în care se proslăvesc Protocoalele Sionului, o prefață d-lui profesor Nae Ionescu, cu gândul de a-l atrage în bandele francmasoneriei și de a-l compromite în ochii bunilor români. Dar a fost pedepsit cum trebuie. Prefața denunță toate crimele jidovilor și pune în lumină primejdia pe care o reprezintă aceste ploșnițe pentru orice stat național. Felicităm călduros pe d-l profesor Nae Ionescu că a rezistat cursei ce i-a fost întinsă, scriind o prefață pe care orice bun român e dator s-o cunoască.
„Porunca Vremii”, „Apărarea Națională”, „Buletinul anti-iudeo-masonic” etc., etc.
Din pricina structurii d-sale de parvenit, confundând națiunea românească cu naționalismul românesc, d-sa și-a jucat tot capitalul literar în acțiunile acestuia. Or, naționalismul românesc, ca orice naționalism, este, prin definiție, xenofob și antisemit și d.
Mihail Sebastian, pe nume Iosef Hechter, nearian. Deci, Mihail Sebastian nu putea fi acceptat în sânul lui…. Incapabil să trăiască, viața celor mulți și respins de cei puțini, abulia d-lui Mihail Sebastian avea nevoie de o forță supranaturală care să-l apere de groaza zilei de mâine și de aceea a destinului.
În chipul acesta, soarta materială și spirituală a d-lui M. S. a ajuns indisolubil legată de aceea a d-lui Nae Ionescu…
… Dar ce căuta prefața lui Nae Ionescu…? Păcatul originar al d-lui Sebastian, renegarea calicimii, l-a împins la crimă. Cu lege de fier, trebuia să și-o ispășească. Și ispășirea a fost romanul d-sale și prefața d-lui Nae Ionescu…
… Iosef Hechter, tu ești bolnav. Tu ești substanțialmente, bolnav, pentru că ești un parvenit… Da, da, Iosef Hechter, tu ești bolnav, substanțialmente bolnav, și d. Nae Ionescu nu mai poate face nimic pentru tine. „Cuvântul” a dispărut și, cu dânsul, și subvențiile, și leafa. Iosef Hechter, tu ești un huligan! Ai renegat calicimea care te-a crescut, și salvarea nu este nicăieri, chiar dacă Profesorul te-ar numi „căpitan” în ghetou… Ce vină ai tu, dacă Corneliu Zelea Codreanu nu a vrut să te primească? Iosef Hechter, tu simți oare cum te cuprinde întunericul și-ți plesnește obrazul de rușine? „Șantier” (De la A. C. Cuza la Mihail Sebastian), anul II, nr. 10, 1-15 septembrie 1934.
Deși evreu, a dat buzna în lagărul reacțiunii românești. S-a proclamat „burghez” (n-are cinci parale în buzunar), naționalist de specie carteziană… a împrumutat tale quale[23] schemele de gândire și vocabularul dreptei naționaliste și huliganice.
… D. Mihail. Sebastian s-a dat cu „Regele, Christos și Națiunea”, nu l-a părăsit pe d. Nae Ionescu când acesta a trecut la huligani.
Rămânerea în această tabără și acceptarea unei prefețe (unde se sintetizează doctrina antisemită) în fruntea romanului De două mii de ani, scris de evreul conștient Iosef Hechter, înseamnă o descalificare pentru Mihail Sebastian.
„Adevărul Literar”, anul XIII, seria II, nr. 718, 9 sept, 1934 Dar, pentru a imprima mai multă autenticitate israelitismului său, neoiudeul și-a făcut rost de o prefață semnată de d. Nae Ionescu, amic al evreilor. Ce au pus la cale, între culise, între ei, nașul și finul, nimeni nu știe.
Atâta am văzut: când a apărut Iosef Hechter la rampă și, foarte patetic, după o perorație scurtă și bine simțită, s-a aruncat… cu un zbieret de suprem sacrificiu în cazanul triplei sale credințe evreoromâno-dunărene, – d. Nae Ionescu, foarte bine dispus, a tras deodată salteaua. Și bietul Hechter – tranc, cu nasul de dușumeaua nudă a scenei.
Cam așa stăm cu chinul lui Hechter, care suferă groaznic de amor în romanul d-sale evreiesc și care și-a oblojit drama cu o leafă rezonabilă, chit ca „experiența” lui „să lămurească pentru toți ceilalți un îndreptar”. Așadar, gologanii, cărora Hechter le zice „însingurare”, fiindcă e singurul care-i încasează – după câte mi se spune, și astăzi încă – de la purâțul său, sub forma asta onorabilă, pentru lunara sa dramă iudaică ori pentru iudaica sa dramă lunară, sânt o indicație pentru soluția suferinței tuturor coreligionarilor,* * *
D. Nae Ionescu l-a ridicat pe acest dramatic rozător de ciolane de la situația umilă de câine de pripas la nobilul rang de câine de rasă. Nu vedeți? Cu tot dezgustul pentru ceilalți „evrei”, d. Nae Ionescu s-a obișnuit atâta cu jidănașul Bubica Hechter, încât, din când în când, îl scoate în Cișmigiu la plimbare, cu lănțișorul de gât. Și dacă usturoiatului Bubica îi vine chef să ridice piciorul și scrie un roman la rădăcina unui tei, d. Nae Ionescu, zâmbind cu toleranță creștină, așteaptă până coteiul își termină treaba, fără să întoarne capul aiurea, de scârbă. Ba, la pozna asta, pe care numai acidfenicul o poate absolvi, d. Nae Ionescu mai dă și o prefață…
Arătat de o lume întreagă cu degetul, el a continuat să-și lingă interesul în liniște, fără să scoată o vorbă. Las’ să i se spună lichea, ticălos, dejecție a ghetoului evreiesc, care cu aceeași obiectivă hărnicie, fabrică oameni și măgari laolaltă – pe Hechter nimic nu-l atinge! El știe prea bine că pământul nu se învârte în jurul demnității omenești, ci în jurul unei axe care seamănă teribil cu ciolanul boierului.
I. Ludo: „Iuda trebuie să sufere, pentru că e suferind” (Editura Adam)