https://blog.revistaderecenzii.com/
E Sfântul Gheorghe. Soarele se ridică strălucitor, împrăștiind veselie, deschizând florile și inimile.
Tramvaiele, luate cu asalt, treceau împodobite cu verdeață, și midinete, cu pantofi noi, cu buze trandafirii, erau ajutate să se urce de cavaleri galanți, rași, tunși și frezați ultima oră.
Cu haine de culoarea fumului ce se destramă, cu mănuși galbene ca untul de vacă, cu pălărie juvenilă, Popescu, fericit că trăiește, venea pe mijlocul trotuarului, învârtind umbrela, săgetând cu priviri cuceritoare vestalele de ceară, care întindeau, cu mâini ideale, ciorapi diafani la vitrine.
Din partea opusă venea domnul Gheorghe Al. Gheorghe, bărbat mălăieț, moldovean blajin, fost ajutor de judecător la Moinești, oaspete de curând sosit în capitală, unde urma să se instaleze, locuind deocamdată la hotel.
— Noroc, Ghiță!… Ce faci tu? Mă mai cunoști? îl întâmpină Popescu, fericit ca fericitul câștigător al unui loz mare. Pariez că nu știi cine sunt…
— Te cunosc… Stai, să-mi aduc aminte…
— Vezi c-ai uitat?…
— Nu ești domnul Georgescu?…
— Popescu, avocatul Popescu… Nu știi când am venit la Moinești… într-un proces la judecătorie, pe care l-am câștigat în două vorbe, de m-ai felicitat în ședință? Mă cunoști, îți spun eu. Da’ ai uitat… Bine că te-am întâlnit… Nu te mai las, ai fost foarte drăguț cu mine… Azi ești musafirul meu.
— Vezi că eu…
— Nimic… Nu se poate… resping orice incident.
— Dacă ții și vrei mata numaidecât…
— Absolut… Mergem la nenea Fănică.
— Da’ nici nu-l cunosc…
— Ce are a face?… Eu mă duc la el ca la mine acasă.
— Dumneata, înțeleg, da’ eu…
— Noaptea, să-i bat în geam, se scoală și pune masa, că are vin în pivniță… Vin vechi, de Drăgășani… nu bea alt vin să-l omori…
— Da’ bine, omu’ lui Dumnezeu…
— Și are o nevastă, o frumusețe!… Nu tocmai tânără, dar cântă la pian și face niște clătite admirabile… Să vezi ce bine o să-i pară când te-o vedea!
— Bine, cucoane, dacă zici mata, și-ți iei angajamentu’…
— Nu, parol, n-ai idee ce om cumsecade e… Hai să intrăm ici, să ne aprovizionăm cu țigări, că nenea Fănică nu fumează să-l tai… Ai mărunte?…
— Am.
— Ia o cutie, să avem, că de la nenea Fănică nu scapi cu una, cu două… Ia și chibrituri…
— Am luat… Da’ nu-i prea devreme?
— Mergem să luăm câte un aperitiv… Avem timp berechet… Că eu nu plec niciodată pe țanc… Mai bine să fii c-un ceas mai devreme decât un minut mai târziu… Stop… Intrăm aci… Nu te așeza lângă ușă… nici lângă fereastră, că se face curent.
— Mata crezi, pesemne, că eu…
— Nu zi așa… April este lună înșelătoare… Ei… pst! Băiete!… Garson!… Poftim și pe la noi… Ia comanda de la domnu’ judecător și dă două pelinuri mari la iuțeală. Spală paharele… Servește bine, să nu mă faci de rușine, că domnu’ e boier…
— Apăi, chiar c-ai nimerit-o. Eu, cucoane, sunt nepotul lui Cozadini, dacă-l știi mata, care se rudește cu țâca Eliza, vară cu regentul…
— Se vede… Nu-mi spune mie, că eu știu să apreciez… Băiete, umple paharele… Luăm câte o plachie?
— Să nu ne stricăm pofta…
— Nu te teme, nenea Fănică mănâncă târziu… Dă, domnule, două porții de crap mai de la mijloc și cu ceapă multă… Aici se prepară bine, da’ numai peștele… Friptură dacă vrei, am să te duc eu pe urmă în alt loc…
— Mi-e că ne săturăm…
— Parcă o să mâncăm cine știe ce… Ia, acolo, o bucățică, de gust. Ca să-ți faci idee, că nu oricine e în stare să aprecieze…
— Eu, cucoane, nu că mă laud…
— Las’, că știu… Dumneata nu te îndopi ca curcanii, îți place să mănânci, că una e să fii găman și alta e să alegi ce mănânci. Prostul e mâncăcios, aristocratul de rasă… Băiete, umple paharele…
— Să mergem, că te-o aștepta…
— Aș!… La nenea Fănică mă duc când vreau. Prepară imediat, are bucătăreasă. Să trăiești! N-ai idee ce bine îmi pare că te-am întâlnit… Vin’ să te pup… Nu, zău, să nu crezi că sunt amețit, dar ți-o spun sincer, mi-ai plăcut de la început cum ai sesizat chestiunea… Era vorba de o epitropie… Că judecătorul trebuie să judece cu inima, nu cu capul! Capul, pardon, să te p… pe el, nu face două parale, inima e totul! D-aia spun că mi-ai plăcut… Nu-i vorba, că și eu am vorbir dumnezeiește… Băiete, trimete să vină o mașină și umple paharele… Ai să mănânci o friptură…
— O să ne ducem prea târziu!
— Mergi cu mine.
— Oricât…
— Ce-ți pasă, eu răspund! Plecăm imediat. Ai să vezi că nu te-am mințit… Plata!…
— Lasă mata…
— Dă-i și lui o sută de lei, că-l cunosc… Dacă nu eram eu, nu mâncam așa… E chelnerul meu, mă servește regulat… Asculă, șofer, uite ici la mine… Eu sunt avocatul Popescu… Dumnealui e magistrat, are să fie în curând prezident… E văr cu regentul… Prin urmare, vezi ce te așteaptă… Să ne duci cu gândul, să nu ne bată vântul, până la Băneasa… Ia-o ușurel și dă-i drumul… Ce mașină e asta?…
— Craislăr…
— Bun! D-astea are și palatul… Vezi tu… adică, pardon… îmi dai voie… Eu, monșer, când sunt prieten cu cineva, dau și inima din mine… De ce crezi c-am luat mașină? Ca să nu întârziem, să nu zică omul că vii pentru întâia oară și… Să oprești la „Gândacul vesel”…
— Să nu se supere domnu’ Fănică.
— El?!… Îmi pare rău… Înseamnă că nu-l cunoști… Unde ne așezăm?… Nu acolo, e prea retras… Mie îmi place să fiu în lume… Ai furat ceva?
— Pân-amu…
— Nici eu. Ce nevoie avem să ne ferim?… Ține, băiete, ți le dau în primire: pardesiul, umbrela și pălăria… Ia și de la domnu’… Sărută-i mâna…
— Nu pretind…
— Nu, las’ să-ți sărute mâna… E domn regent, prostule…
— Rudă…
— Paparudă! Ha, ha, ha!… Nu te supăra, că glumesc. Nimeni nu te stimează și nu te iubește cum te iubesc eu… Nici nu știi ce prieten ai căpătat… Eu sunt ca un copil, simt de la prima vedere simpatie sau antipatie. Dumneavoastră, domnule judecător, m-ați captivat de la început prin tactul, cultura, inteligența dumneavoastră, pentru care… vin’ să te sărut și îți urez să te văd în curând prezident la Casație! Băiete, să ne dai mai pe urmă… vezi cu cine ai a face, și adă-ne o sticlă cu capsă, două scrumbii de Dunăre, doi mușchiuleți cu ridichi și salată verde; rocfort și portocale… Până una-alta, dă-ne câte o iahnie de ciuperci, că o ai gata…
— N-o să mai putem mânca.
— Ce te grăbești?…
— Trebuie să mergem oleacă…
— Eu răspund…
— Măcar de politeță… Are să se supere domnu’ Fănică, și mi-e mai mult de cucoana…
— Ce-ți pasă?… N-ai să regreți… Vin aici și dame, lăutari…
— Parol?
— Se face tămbălău mare. Ai noroc că nu m-ai găsit în fonduri… Te luam eu altfel… Că eu nu-s boier, ca dumneata, sunt fecior de țăran, dar am obraz… Nu-mi place să plătească altul… Da’ m-ai prins, azi e ziua dumitale… Am intrat în horă, trebuie să joc… Da’ te prind eu altădată, n-ai grijă…
— Lasă, cucoane.
— Câte parale mă țin chefurile, numai eu știu… Da’ nu-mi pare rău… Am învățat să petrec… Băiete!… Dă o sticlă de șampanie și trimete să vină lăutari!
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Cuno%C8%99tin%C8%9B%C4%83_veche