D´ale democrației

Mircea Dinutz, D´ale democrației. Editoriale. Tablete de toată ziua. Editura NICO, Târgu-Mureș, 2012, 144 p.

„N-am crezut până acum șapte-opt ani, că voi scrie vreodată pamflet, pe care-l consideram resentimentar, născut din zonele obscure ale sufletului și minții, dar… cum te poți altfel elibera de răul și urâtul acestei lumi, cum te poți exorciza dacă nu prin cuvântul, e adevărat, deturnat de la funcțiile sale firești, întemeietoare?!

Am spus ce aveam de spus deschis, fără ezitare și echivocuri, iar, cel mai adesea, nu m-am sfiit să-i numesc pe circarii fruntași ai acestei realități bulversate, răsucite și maculate, ce ne obligă să fim actori și spectatori, totodată, așezați gospodărește pe râsu´ plânsu´, nu departe de resemnare, or ceva mai trist decât asta nu pot, cu mintea mea, să-mi imaginez! Vor fi cititori care se vor amuza participând, cu ajutorul tabletelor mele, la acest bâlci al deșertăciunilor, dar am siguranța că vor simți și amărăciunea de dincolo de cuvânt a fiecărei pagini, să-i spunem, umoristice”. Mircea Dinutz

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *