*Cronică apărută în revista „Luceafărul de dimineață”, Nr. 3 / 2019

Istorii (Ed. Școala Ardeleană. Cluj – Napoca, 2017), de Doina Cetea evocă evenimente casnice, trăite pe fondul unei vieți de refugiu, în lumea rurală. Volumul are două secțiuni: Cetice și Umbre, în prima, e surprins cursul vieții de zi cu zi, în timp ce în a doua, sunt amintite figurile unor prieteni dispăruți. Totuși, autoarea nu se regăsește în acest spațiu pentru că mai mult o interesează să elaboreze texte inspirate. Cu alte cuvinte, ea împărtășește ideea lui Nichita Stănescu: „Patria mea este limba română”. În același timp, are mari așteptări de la sine, iar insatisfacția provine din faptul că s-a departajat, aproape iremediabil, de sfatul părinților: „Noaptea mă răsucesc / În așternuturi / Ca pe un pat de urzici / Și-mi aduc aminte cum spunea mama: / «Stai la locul tău și-ți va fi bine» / Sau când mă dojenea tata: / «Dacă nu-ți știi locul, așa pățești»” (Locul cel bun); își permite să experimenteze resorturi variate ale creației datorită ocrotirii pe care i-o asigură natura, într-un mod aproape imperceptibil rațiunii: „M-am învelit în frunze de vie”, „Pământul și iarba îmi șopteau” etc.

Impresia de spleen o determină să se reevalueze, chiar din punct de vedere anatomic, iar o asemenea reconsiderare a propriei naturi implică dese incursiuni în trecutul propriu. Identitatea este redobândită într-un proces mult mai amplu, antrenând revizuirea detaliului biografic deodată cu acela psihologic, definit prin raportarea la ceilalți. Astfel, ajungem să cunoaștem câteva personaje interesante, puse față în față, precum într-o oglindă. Demersul pare sorescian, dar punctul de plecare ilustrează îndeaproape expresia populară: „Sunt oameni și oameni”, precum Petre și Petre. Sinonimia denominativă nu înseamnă desigur consimilitudine comportamentală pentru că unul e pragmatic: „Desculț, era la poalele dealului, / Ascuțindu-și coasa” (Petre și Petre), altul este artist, precum greierele din celebra fabulă a lui La Fontaine: „Petre, fiul Savetei (spre deosebire de Petre, fiul Ilenei, n.n.) / Venea pe drum fluierând”. Dintre cei doi Petre, al doilea descifrează esența epicuriană a vieții întrucât ajunge destul de repede să-și dea seama că viața e trecătoare și trebuie marcată cu fapte bune, după cum susținea și cronicarul Miron Costin, și petrecută în atmosfera unor evenimente recreative, iar până la urmă, omul supraviețuiește morții prin amintirea pe care o lasă urmașilor, recte, în comunitate.

Peisajul rustic este revăzut în plenitudine, ab inferioribus ad superioribus: Cârtița, Furtuna, Câinele, Topirea zăpezii etc.

În sat, există oameni cu abilități aproape supranaturale. Unul dintre aceștia este „Nicolae a Titienii” care, după ce descoperă „un fir de apă”, cu ajutorul unei nuielușe de alun, are îndemânarea de a-l transforma în râu și de a-l popula cu vietăți acvatice; altul, precum Ștefan a Costii, descifrează semnele cerului și ale pământului, precum Vitoria Lipan. Interlocutoarea lui incisivă, pe nume Anuța, semnalează legătura dintre vii și morți, un laitmotiv al volumului. Un eponim al păstorului suprem este „Miron al caprelor”. Metempsihozei i se confirmă valabilitatea, prin vraja exercitată de „Ileana lupilor”, care-și readuce la viață, sub înfățișarea unui lup, mirele – pierdut, cândva, „În mina de cărbune” (Ileana lupilor). Altă Ileană, recunoscută în sat drept „a Medrenii”, vorbește despre propria-i mamă, familiarizată cu practicile magice: „Măicuța mea, / Ne spunea Ileana Medrenii, / Noaptea privea pe fereastră / Și chema duhurile nevăzute / Ce se învârteau în jurul casei / Le așeza în florile din glastră / Le mângâia / Să fie somnul nostru liniștit / Să ne ferească de răul / Ce pândea la tot pasul” (Ierburi de leac). Apogeul unui asemenea demers, de relevare a talentelor de care dispuneau câțiva din sat, este atins în poemul Ulciorul alb, grație căruia aflăm despre bunica autoarei că „era vrăjitoare”. Secvența definitorie pentru modul în care se exercita comportă similitudini cu pelicula Maleficent: „Bunica mea era vrăjitoare / (…) / Șoptea cuvinte magice / Ce-nfiorau copacii / Și patru păsări mari / Se învârteau deasupra ei”.

Cu acest volum, consacrat îndeletnicirilor esoterice, posibil întâlnite în ansamblul satului patriarhal, Doina Cetea este originală și are nostalgia propriei tinereți.