http://blog.revistaderecenzii.com/

Locuiam în Brazdă, la parter (aveam vreo zece ani). Mama cumpărase peşte congelat. Sub jetul de apă de la robinetul din bucătărie, unul dintre pești şi-a revenit, sărind năstruşnic în chiuvetă. L-am luat şi l-am dus în cadă, unde, pentru a-i crea un mediu propice, am fixat rădăcini de flori şi iarbă. I-am dat să mănânce dumicaturi de pâine sau presăram mălai pe suprafața apei.

Bunicul ne-a vizitat parcă prin decembrie. Am scos, ca de obicei, peştele din cadă şi l-am scufundat temporar într-o găleată roșie de plastic, turnând peste el apă caldă. Am atenuat astfel senzația de frig pe care o aveam în ziua aceea. Peștele a murit, iar între etern și efemer nu a fost mai mult de-un sfert de găleată de apă caldă.

Din baie, bunicul a revenit roşu la față. Mi-am zis: „Am pierdut un peşte, dar am câştigat un rac!“. „Tată, cum ai rezistat?“. M-a văzut nedumerit, mirându-mă de pielea lui roșie, ca a ultimului mohican, și mi-a povestit: „Într-o seară, plutonierul mi-a ordonat să-i pregătesc apa de la duş. Cum o vreţi: mai rece, mai caldă? Ca pentru tine. După ce i-am pregătit-o, a intrat fără nicio grijă sub jetul de apă fierbinte! A sărit imediat: Ionică, îţi baţi joc de mine? Mi-aţi ordonat s-o verific după cum îmi place mie! Sigur, însă ți-ai bătut joc de mine, nu cred că tu poţi rezista… Intră să văd! Am stat minute în şir sub duş, până l-am convins că n-am vrut să-l opăresc. Pentru mine, temperatura apei era ideală. El se tot închina și nu-i venea să creadă”.

Am mai stat de vorbă în acea seară.

„Tata, îmi relata bunicul meu între altele, iubea mult caii. Bea apă după ei, din aceeaşi găleată. Vara, îi păştea noaptea, dormind pe iarbă. Măsura pământul pentru lucru, suit pe cal. Lucra logofăt. Cu boierul Bumbaru se mai înţelegea în felul următor: în loc de bani, îmi dai o bucată de pământ bun. Într-o iarnă, n-a fost mulţumit de pământul primit, fiindcă pogonul era pe o coastă și n-avea cum să-l cultive. Nu ştiu exact discuţia, dar tata l-a înjurat pe boier în faţă. A doua zi, a trecut în slujbă la Drugă (celebrul industriaș avea moșii la Carpen, n.m.D.I.). Până la urmă, tot cu Bumbaru a lucrat, deşi acesta într-o vreme se lăuda: „Îl împuşc!“. Tata i-a furat pistolul şi atunci umbla el după boier, ameninţându-l că-l va împușca. De frică, știindu-l hotărât pe tata, l-a chemat la conac și s-au împăcat.

Tiţu (străbunicul meu patern, n.m.D.I. – așa i se spunea în sat) a fost un om puternic. Nu era înalt de statură… Avea un obicei: mergea la câmp, în timpul culesului, în fiecare zi, în afară de ultima. Atunci, rămânea acasă. Dacă stai acasă, s-a resemnat muma, să cureţi drugile de boabe. I-a arătat două coşuri mari. Seara, după ce ne-am întors, muma, dornică să-şi evalueze autoritatea: Unde sunt boabele? Că nu vedea niciun bob. Le-ai curăţat? Cum le-ai curăţat?

– Uite aşa! Tata a aruncat un porumb la porc. I-a demonstrat: Porcul le-a curăţat! “.