În Kotor (I)
Câteva pete roșii strică dominația albului.
Ca obloane trase peste vreme stau rufele,
prinse de balcoane.
Pisici fără mieunat dau târcoale magazinelor.
Sfori nevăzute cu șoarecii pe care i-au prins în secole
plutesc în mintea vizitatorilor.
Unele mâțe devin mai viclene,
strecurându-se printre noi.
Mă dor picioarele de la atâta urcat pe scări nesfârșite.
Aș vrea să mi se deschidă o poartă,
m-aș preface interesat de a fi găzduit o noapte,
numai să explorez un apartament medieval.
N-au loc fantomele să mai fluture pe aici,
de atâția veseli turiști.
M-aș distribui în mai multe ego-uri,
fiecare să aibă ocazia de a trăi unde-ar vrea.
Rugați-vă pentru Cartea de Citire!
– O, Sfântă ȘCOALĂ – Templu de Lumini,
În care, zeci de ani, Apostoli anonimi,
În inimi de discipoli, zidit-au vii icoane,
Azi, Banca spre Catedră aruncă pumni, minți goale!
Petre Cazangiu