De sărbători de Șt. O. Iosif

https://blog.revistaderecenzii.com

Afară-i noapte neagră ; vijelie…
Se tînguiește vîntul prin cotloane :
Adoarme-acum, ca un copil cu toane,
Acum pornește iar, plin de mînie.

Eu stau la foc, trudit de insomnie,
Ascult cum bate ploaia în obloane ;
Visez… și-n vis mă cheamă dragi icoane
Din țara Doinei, dulce Românie !

Văd copilași pe ulițele ninse
Umblînd cu steaua și cu Moș-Ajunul
Și-aud departe-un cor de glasuri stinse…

Aș vrea s-alerg spre el, să-i strîng în brațe,
Să-i dăruiesc… dar nu mai e nici unul…
Și-o lacrimă mi-alunecă pe față…

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *