Denis McQuail: Teoria Comunicării de masă, de Mirela Teodorescu

Denis McQuail : Teoria Comunicarii de masa

de Mirela Teodorescu

Denis McQuail este profesor de Sociologia Comunicării la Universitatea din Amsterdam, dar cariera sa academică, opera şi personalitatea sa au o anvergură internaţională: a predat în mari universităţi americane şi engleze, iar cărţile sale sunt lucrări de referinţă in bibliografia acestui domeniu, fiind publicate la edituri dintre cele mai prestigioase şi traduse în numeroase ţări. A dobândit astfel statutul unui reputat specialist al Sociologiei comunicării. Titlurile, abordările şi seria lucrărilor sale îl individualizează ântr-un mod pregnant în lumea caleidoscopică şi pe cât de abundentă, pe atât de inegală a autorilor şi lucrărilor despre comunicare. Titlurile cărşilor sale sunt o de autentificare a unui autor prolific, dar înzestrat cu o vocaţie excepţională a sintezei: Towards a Sociology of Mass Communications (1969); Sociology of Mass Communication (editor) (1972); Communication Models (împreuna cu S. Windahl, 1982); Mass Communication Theory (1983, 1992); Media performance (1992) , Communication (1999)s.a.

Stimulată cu precădere de preocuparea privind influenţa politică a cotidienelor de mare tiraj şi consecinţele morale şi sociale ale filmului şi radioului, comunicarea, în general, a fost cercetată din dorinţa de a testa şi de a spori eficienţa şi influenţa în domeniul educaţiei, al propagandei, telecomunicaţiilor, publicităţii, al relaţiilor publice şi relaţiilor interumane. Cartea îşi propune ca pe parcursul celor şase părţi (19 capitole) să înfăţişeze principalele perspective de gândire în comunicarea de masă, aşa cum s-au cristalizat acestea în ultima jumătate a secolului trecut, lucrarea de faţă marşează pe ideea inexistenţei unui model unic, potrivit pentru toate obiectivele şi pentru orice tip de analiză. Astfel, autorul ne va prezenta teorii despre comunicarea mass-media, structuri, semnificaţia relaţiei dintre media şi mediul acestora, organizaţiile care produc şi distribuie comunicare, conţinutul comunicării de masă, audienţa comunicării de masă, efectele comunicării de masă.
Începând cu deceniul şase al secolului trecut, teoria societăţii de masă care concepea cetaţenii societăţilor moderne ca fiind vulnerabili la manipularea elitelor puterii prin intermediul media, a fost înlocuită de o teorie în care cetăţenii înşişi joacă un rol mai activ, adoptând sau respingând orientările prefigurate de mass media. Considerarea comunicării de masă drept un flux dinspre oameni mai curând decât un flux către oameni a stat la baza încercărilor avansate pentru prima oară de Katz (1959) care avertiza că trebuie să ne preocupe mai puţin „ce la fac media oamenilor“ şi mai mult „ce fac oamenii din media“, acesta fiind axul central al teoriei numite „utilizări şi recompense“ (uses and gratifications). Se consideră că aceasta teorie înseamnă un prim pas important în sprijinul perspectivei expunerii selective la mesajele media (audienţele tind să realizeze o corespondenţă între alegerea canalelor şi a conţinutului, pe de o parte, şi gusturile, ideile, nevoile de informare pe care le au, pe de alta).
Un alt aspect privind „mecanismele“ comunicării de masă este legat de faptul că mass media nu reprezintă pur şi simplu canale neutre de influenţă socială, ci mai degrabă sporesc avantajele celor ce deţin puterea economică şi politică. Autorul dedică spaţiu pentru prezentarea relatiilor pe care o institutie media, axata pe furnizarea stirilor, trebuie să le ântreţină cu unele surse de presiune sau constrângeri (audienţă, proprietari, agenţii de publicitate, instituţii de reglementare în domeniul audiovizualului s.a.).

Consideraţiile legate de „comunicarea aplicată“ – utilizarea cu buna ştiinţă a media pentru a influenţa atitudinile şi comportamentul ori pentru a desfăşura campanii de informare pe scară largă (campanii mediatice, relatiile publice şi marketing-ul) – la care se adauga problematica „societăţii informaţionale“ în curs de apariţie, precum şi comunicarea în mediul internaţional, coroborate cu dezvoltarea noilor tehnologii de difuzare (cablu, satelit etc.) şi a mijloacelor de comunicare interactive, au drept rezultat „convergenţa“ modurilor şi canalelor de comunicare şi estomparea graniţelor dintre comunicarea publică si cea privată.
În concluzie, s-ar putea spune că focalizarea pe prezentarea modelelor comunicării de masă, de altfel o activitate utilă, al cărei scop este clarificarea unor noi teorii precum şi identificarea unor noi direcţii de cercetare, a consfinţit o oarecare derogare de la unele dezvoltări interesante în studiul comunicării inter- si intra- personale, al structurilor şi fluxurilor de comunicare din cadrul grupurilor şi organizaţiilor.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *