Despre bătrânețe*

*Din volumul în curs de apariție, Virtualități ale compromisului 

„În fond, prețuim tinerețea pentru că știm că într-o zi vom ajunge la bătrânețe.“ (Mircea Eliade)

Tinerețea nu este prețuită la vremea ei întrucât nu avem altă vârstă care s-o fi înlocuit.

În opinia mea, contradictorie afirmației lui Mircea Eliade, tinerețea este mai degrabă, trăită (nu constatată). În sufletul nostru, nu au apărut încă slăbiciuni fizice și morale, care să fi înlocuit preocupări precum afinitatea pentru o muzică mai ritmată.

Anii tinereții vor cădea în neant. Bătrânețea este o destinație, o vârstă pe care nu o pierzi și care față de orice, te domină și nu-i scapi.

Cum rezistăm? Datorită înțelepciunii, probabil o stare de acceptare a vârstei și a faptului că împărtășim un destin larg, de pământeni.

Liniștea personajelor din Vechiul Testament în fața bătrâneții și a morții apropiate, este o formă de curaj și de resemnare față de cele înscrise în propriul destin, un semn de înțelepciune, de senectute superioară.

Cunoștința vârstei inevitabile invocă paradisul pierdut.