Destǎinuiri cu scoici ṣi apǎ sǎratǎ/Timpuri în goanǎ…

Mada Cazali, o scriitoare feroce, cu un aprig spirit şi înclinaţie către romanul dinamic, poliţist.
Cele două volume de faţă, Destǎinuri cu scoici şi apǎ sǎratǎ şi Timpuri în goanǎ, reprezintă un ansamblu de peripeţii cu tentă poetică în care autoarea adunǎ fapte, memorii, crime, suspans, confuzii şi poezie într-un amalgam frumos structurat, rezultat într-un film poliţist ideal de urmărit în serile friguroase de sâmbătă, ideal, într-un acopaniament muzical săltăreţ, învăluit în mister.

Dimensiunea palpitantă a romanelor, sau, mai bine spus, a romanului în două volume, este completată de superba liricǎ şi imagine a naturii, a unui spaţiu mirific, încântător ochiului şi simţurilor.
Destăinuiri cu scoici şi apă sărată începe chiar în acest ton, cu o minunată descriere – ,,linia orizontului părea un fir de mătase în ochii întredeschişi pentru a filtra culorile de neînchipuit ale răsăritului de la <2Mai>’’. Şi cei doi îndrăgostiţi, trecuţi de tinereţile vremii, Irina şi Petru, chipuri perfecte într-un spaţiu mirific, plaja şi marea mângâindu-le trupurile. O prezenţă agreabilă lângă acest cuplu, Pufa, căţeluşa lor lângǎ aproape treizeci de ani de căsnicie…
Din spaţiul poetic, romanul face saltul către realitatea momentului, găsirea unei fete decedate într-o curte de zarzavaturi – ,,Un hoţ?…Ei nu, o femeie pe care vom fi rugaţi să o identificăm pentru că nu este unul dintre oaspeţii casei.’’
Un element important al romanului este şi prezenţa mai multor cupluri puse în paralel dar şi în antitezǎ, în funcţie de preocupări, preferinţe, vârstǎ sau naţionalitate – Irina şi Petru, Martha şi Jim, mama Zou şi nepoata Gulnaz, ofiţerul Matei Danilov şi Dana, Magda şi tatăl Petrescu. Personajele sunt parcă extrase din marile scrieri ale Agathei Christie, personaje ce poartă armonios mai multe mǎṣti – cea comică, cea înfricoşătoare sau cea conspirativǎ.
O tehnicǎ demnă de remarcat se găseşte în formularea legăturilor profunde dintre prezent şi trecut, dintre acţiunea palpabilă, vizibilă şi amintirea lirică ce ne dezvăluie latura psihologică a personajelor ce tinde către melancolie, reverie, nostalgie sau regret. Totodată, edificator pentru cititor este construcţia jurnalului unui personaj, fapt ce implineste romanul că pe un tot unde nimic nu este neglijat, lăsat deoparte, tocmai pentru a înţelege pe deplin natura conflictului prezentat – ,,Cahul, 29 iunie 2012…’’.
Personajele d-nei Cazali nu sunt numai părtaşe la crime odioase, nu sunt numai investigatori sau martori, ei sunt şi filosofi, gânditori, poeţi -,,Aşezată confortabil în fotoliul de rafie de pe terasă, începu să scrie. Din facultate publica sub pseudonimul Alba. Poezii, proze scurte, povestioare. Primea critică bună şi invitaţii să publice, dar niciodată nu s-a gândit să o facă.’’
Dacă în primul volum al romanului întâlnim o poveste poliţistă mai uşor digerabilǎ, volumul al doilea ne aduce în prim plan un caz mai greu de desluşit – cinci oameni ucişi şi o făptură ciudată. Curiozitatea şi atenţia ne sunt reţinute în mod evident de această intrigǎ colosală, de supoziţii, interes pentru elucidarea cazului şi pentru descoperirea acestei femei misterioase, Magdalena. Cine este ea şi ce se ascunde în spatele unui chip ,,perturbat’’ de masca unui strident machiaj? Care poate fi legătura dintre descrierile substanţiale adresate concretului puse în antiteză cu imaginea poetică a femeii-mister, a naturii, a intimităţii dar şi a amintirii poetice lăsate să încruzeascǎ sufletul în timp?- ,,Investigăm un număr de omucideri care sunt aparent legate de un incident întâmplat cândva în 1987, în lagărul de refugiaţi de la Traiskirchen, în Austria…’’, ,,Ea, Gabriela Magdalena, era acum, la 35 de ani, o femeie care îşi alegea relaţiile cu atenţia unui bijutier…Se privi în oglinda stil veneţian, fixată pe un scrin suport. Ca într-un ritual yogin, îşi trecu palmele peste sâni şi şolduri lăsându-le să atingă coapsele, desprǎfuindu-le parcă de energiile zilei stinse în valurile întunecate…’’.
Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns pierderea subtilă a cititorului în labirintul acestor stiluri literare inconfundabile, romanul nostru poposeşte acum şi la marginea vieţii ofiţerului de serviciu, investigatorul nostru care, nu numai că ne ajută să rezolvăm cazul multiplelor crime, ci ne este înfăţişat ca un personaj vulnerabil, ca un om simplu cu probleme de familie, cu o soţie instabilă psihic şi cu gânduri istovitoare pentru un om–cheie în elucidarea unui caz grav de crimă atroce. Cum face faţă personajul nostru celor două lumi prin care se scaldă zi de zi? Cum îl ajută statutul social să-şi depăşească slăbiciunile emoţionale în faţa unui tumult provocat de întâmplări care mai de care mai vulcanice?
Stilul inconfundabil al scriitoarei noastre omniprezente în acţiunea relatată la persoana a III-a, ne duce cu gândul la analiza dinamicii vieţii cotidiene, ne portretizează o posibilă societate în care ne regăsim, pe străzile cu întâmplări stranii pe care poposim. Ne inundǎ cu informaţie precisă şi rapidă despre starea de fapt, că într-o relatare jurnalistică de la faţa locului. Urâtul situaţiei cotidiene descrisă în stil detectiv, se armonizează subit prin folosirea persoanei I în cazul introspecţiilor personajelor, a jurnalului personal care parcă ne transpune într-o altă lume de basm, cu versuri şi amintiri poetice. Un nivel existenţial aparent detaşat de restul dinamicii propriu-zise, ce însă vine în sprijin în mod miraculos în rezolvarea cazurilor descrise.
Un stil multidisciplinar greu de abordat pentru un scriitor, pe care d-na Cazali îl stăpâneşte cu desăvârşire, prezentându-ni-l cu o uşurătate şi o simplitate demne de marile romane ale istoriei literare.
Recomand cu căldură scrierile d-nei Mada Cazali, scrieri pline de suspans, dinamism şi poezie.

(decembrie 2015 – recenzie de
Ana-Lucreţia Nedelcu – filolog/poetǎ/jurnalist/traducător)