The Devil Wears Prada, titlul original, este  ecranizarea cărţii lui Lauren Weisberger, tradusă prin Diavolul se-mbracă de la Prada. „Diavolul” este Anna Wintour, temuta editoare-şefă de la revista de modă Vogue, al cărei strâmbat din nas poate duce la prăbuşirea unor cariere.

Suntem în lumea strălucitoare a modei newyork-eze, în care faptul de a ajunge la serviciu cu părul în dezordine îţi poate ruina cariera, revista Runway Magazine este cea care dă tonul in lumea modei.

Filmul respectă firul cărţii, Miranda Priestly – puterea absolută în lumea modei – Runway reprezintă testele şi normele pentru oricine vrea să reuşească în industria modei. Miranda (interpretată de Meryl Streep) nu admite ca ceva să-i stea în cale în ambiţia sa de a face din revista condusă de ea etalonul modei internaţionale. De aceea, pretinde ca asistenta sa personală să fie fără cusur. Este un post în care nici o fiinţă umană care se respectă nu poate supravieţui dar, în acelaşi timp, o şansă pentru care un milion de fete din New York ar face moarte de om.
Andy Sachs (interpretată de Anne Hathaway), este o tânără din provincie, proaspăt absolventa a uneia dintre marile universităţi de pe Coasta de Est, obţine într-un mod nesperat slujba de asistentă a Mirandei. Entuziasmata şi încântată, iniţial, că a ajuns în raiul celebrităţilor, printre pantofi şi poşete Prada, Armani şi Versace, Andy revine la realitate, Miranda cere totul de la colaboratorii ei, un sacrificiu similar cu al ei.
Pentru a deveni asistenta perfectă, Andy va trebui să se conformeze tuturor pretenţiilor Mirandei,  să renunte la obiceiurile uzuale, întâlniri cu prietenii, haine comune, totul trebuie să fie impecabil, de la pantofi până la zâmbet. Ritmul în care se desfăşoara o zi de lucru este ameţitor, sarcinile vin în avalanşă, unele le anuleaza pe altele, nu ai nicio clipă liberă, întotdeauna trebuie să ai  soluţii la noile provocări. Este adevărat, lumea aceasta este fascinantă, plină de culoare, plină de relaţii, o trambulină sau un eşafod, o lume “glamour” sau plină de capcane. Cu Miranda trebuie să ţii pasul, ea este plină de energie, nu cedează, este imprevizibilă, scopul ei trebuie îndeplinit, nu există limite de netrecut, este o cinică.

Dacă nu eşti în vibraţie cu ea, să-i anticipezi gândurile, ai impresia că-ţi vânează greşelile, dar de fapt ea nu-şi urmăreşte decât propriul scop în viaţă, să fie în top, nu contează prin ce mijloace.

Miranda este abilă, îşi urmăreste colaboratorii, le intuieşte mişcările, ea nu risipeşte energia prin vorbe, totul este calculat şi premeditat.

In jurul Mirandei uiţi de personalitatea ta, te depersonalizezi, începi să te comporţi la fel ca şi ceilalţi, nu mai ai limitele decente ale unei vieţi normale, eşti împins pe scena. La Paris, acolo unde se dă ora exactă a modei, au loc şi uneltirile, aranjamentele, dezamăgirile, eşuările, visele, speranţele.

Andy, este personajul care a dovedit că poate ţine pasul cu Miranda, dar nu este dispusă să continue acest joc. Există un dialog între Miranda şi Andy, sclipitor şi reprezentativ ca morală a filmului.

Diavolul poartă Prada, este un punct de reper pentru lumea în care trăim, depersonalizare, cinism, concurenţă, slăbiciune, tărie de caracter, ambiţie, trădare, loialitate.
Filmul este fluent şi pentru că Meryl Streep este o actriţă perfectă, o abordare impecabilă a rolului dându-i strălucire şi valoare.