https://blog.revistaderecenzii.com

Dintre toate invențiunile, desigur că cea mai importantă este a scrierii. Mulți înțelepți nu au putut aduce îndestule laude acestei minunate descoperiri, cu care oamenii, în necazul naturei, își fixează pe niște petice de hârtie și-și comunică între ei gândirea lor peste mări și țări și, mai mult, peste veacuri întregi. Dar ce ar fi fost invențiunea scrierii fără invențiunea tiparului? O sămânță fără putință de a rodi, cel mult o floare de lux într-un ghiveci strâmt, incapabilă de a spori și de a aduce foloase la o lume întreagă.

O, fericite Gutenberg! Ce ar zice Moise, Omer, Aristotel, Orațiu, Evangheliștii când ar ști că rarele și prețioasele lor măzgălituri pe tăblițe de ceară, pe curele, pe cârpe, pe scândurele, tu le multiplici la infinit prin talismanul tău, ca să le garantezi cu desăvârșire nemurirea? Gândirile lor vor trăi cât va trăi speța umană, și cel din urmă muritor va putea adormi somnul de veci cu un volum sub căpătâi, presupunând că, fiind singur rămas fără tovarăș pe scoarța rece a pământului, nu va avea cu ce să-și petreacă de urât decât cu un exametru profan sau cu un verset sacru.

Tu (Gutenberg) ai luat floarea cea de lux strânsă în pereții ghiveciului, ai răsădit-o în teren fără margini și ai reprodus cu ea păduri vaste, ale căror roade hrănesc cu prisos spiritul omenirii întregi.

Iată laude meritate, pe cari toți înțelepii le aduc lui Gutenberg. Aceea ce au uitat ei însă este că invențiunea iscusitului industrial de la Maienza, pe lângă aceste foloase, a mai adus și un altul. Unul dintre înțelepți a zis: „Proștii mor, dar prostia e nemuritoare”; și invențiunea tiparului este gata a documenta într-un chip strălucit această cutezătoare propozițiune. Iacă un folos pe care înțelepții nu trebuiau să-l treacă cu vederea; și astfel putem zice nemuritorului Gutenberg pe lângă cele de mai sus: tu fixezi multe prostii, care sunt așa de nostime încât mare păcat ar fi să se piarză!

Spre lauda ta dar și a autorilor acestor producțiuni minunate, ne propunem a consemna în foiletonul nostru unele din aceste documente. Să începem deci.*

La redacțiunea Războiului-Weiss se prezentă în anul trecut, pe toamnă, un interesant specimen de surdomut, foarte interesant; iată în adevăr cât era de interesant, după cum spune numita foaie:

„Un surdomut foarte interesant, din Szegedin, ni s-a prezentat azi la redacțiunea noastra. El a absolvit institutul imperial de surdomuți din Viena și vorbește deslușit limbile germană, franceză, italiană, engleză, română, greacă, turca, arabă, spaniolă și chaldeică.”

Vorbea nenorocitul deslușit tocmai zece limbi! Poftim un surdomut, care trebuie să fie nesuferit în societate din pricina limbuției. Eu, care auz și vorbesc cumsecade, drept să spun îl invidiez; să fiu așa surdomut, eu aș găsi numaidecât un post de dragoman la o curte orientală.*

Citim în Telegraful din 20 noiemvrie 1884:

„Domnule redactor,

În drumul pe care l-am făcut din centru prin stradele Șerban-vodă, Leon-vodă etc., mă aflai în noaptea aceasta în cea mai grozavă întunecime. Felinarele erau stinse pentru că n-aveau gaz destul, se vede, încât era întuneric, după cum cu onoare v-am spus-o. La reclamația care o făcui sergentului s-au condus secției respective sus-numitele felinare. Primiți, vă rog, etc.

G h i ț ă V. …

comerțant”

D. Ghiță V. … este un iubitor de lumină, care urăște foarte mult întunericul. E bine — cu atât mai bine că felinarele sus-numite nu au fost supuse la tortură; mai ales cum sticla nu prea rezistă; afară numai că fiind rea conductoare, ea și-ar putea bate joc de tortura cu electricitate.*

Romanul, din Roman, ne dă următoarea notiță științifică:

„Aflăm că s-au înaintat parchetului de către d. doctor Meixner mai multe buruieni otrăvitoare, precum: cupru sulfuric, alumen crud, pucioasa graninacia, boz, amestecătura de cretă și pucioasă pisată, și o strachină cu alefiu, găsite la baba Pleșca din Heleșteni, ce aceasta le întrebuința dând femeilor și fetelor asemenea ierburi și băuturi pentru a avorta.”

Sărmana baba Pleșca la ce nouă clasificație a elementelor ne face să ajungem! Romanul nu poate găsi emul în clasificația sa științifică decât poate în Cultivatorul, care susținea zilele trecute că mălura grâului este o… insectă, și că tot insectă e și răutăciosul criptogam perinospora infectans, de care se bolnăvesc cartofii. Se înțelege că tot atât de puțin sunt criptogamele insecte, cât sunt buruieni pucioasa și cuprul babei Pleșca.*

Dar să lăsăm seninele câmpuri ale științei, pline de buruienile babei și de insectele Cultivatorului, și să trecem pe terenul politicei arzătoare.

Avem la îndemână următorul anunț pentru o întrunire publică:

„Domnii alegători electorali sunt rugați a se întruni în sala «Temelie» astăzi… ora… spre a se consulta pentru alegerea colegiului al doilea…”*

Însă pacinicii alegători electorali nu sunt nimic pe lângă inculpații de care vorbește un domn judecător de instrucție:

„Considerând că, din menționatele acte de instrucție, rezultă că inculpații, porniți dintr-un spirit cabalistic, după ce au ținut ședințe secrete au cutreierat stradele orașului… vociferând, instigând și scandalizând pe pacinicii cetățeni, ațâțându-i la acte de insubordonanță și sedițiuni contra primăriei constituite, după care în capul unui tumult de vreo 500 sateliți, recrutați din tot ce populațiunea periferică a orașului are mai vicios și inconștient, în zilele de 4 și 5 ale lunii, acești corifei machiaveliști au asediat și au năvălit cu vehemență asupra primăriei… au proferat insulte și au amenințat pe d. primar, precum și pe consiliu, care, sub imperiul panicei ce li se inspirase, au fost forțați să subsemneze o declarație, prin care primarul și consiliul comunal face cunoscut inculpaților rebeli și inexorabili, precum și celorlalți năvălitori adepți că a revenit asupra taxelor comunale și că a renunciat la împrumutul ce se proiectase în interesul utilității orașului…”

Nu știu cam ce era în capul tumultului inexorabililor, sateliților și adepților corifei machiaveliști recrutați din populația periferică și porniți dintr-un spirit cabalislic; știm însă că ce era în capul judecătorului nu era tocmai lucru bun. Desigur în capul anarhiei nu era nici o judecată, dar în capul judecătorului era destulă anarhie.*

Un aviz:

„D-na A. Alexandrescu, cunoscuta prezicătoare a trecutului, prezentului și viitorului, prin știința de mistere și destinul omului, prin mai multe feluri de cărți precum: turcești, ungurești, zodie etc., așezându-le în diferite forme, va putea arăta întreaga viață, gândurile și destinul, fără a lăsa ceva de dorit. Consultațiuni pentru: comerciu, judecăți, furturi, maritagiu și altele. Domiciliată în strada Traian 94 (la finele tranvaiului stradei Călărașilor la dreapta).

La 29 octombrie se va muta la nr. 73 tot în această strada puțin mai-nainte.”

Minunata doamnă A. Alexandrescu! dumneei prezice trecutul, dă consultațiuni pentru furturi, așezând cărțile în diferite forme, domiciliază la finele tranvaiului la dreapta și tocmai a treia zi de Sf. Dumitru, la 29 octombrie, se mută la numărul 73, care e mai departe decât numărul 94!*

Și acum, spre a termina pentru astăzi, o

ODĂ

La Regatul RomânUn soare nou străluce pe plaiul țărei meleȘi-n raze hriliante — înconjurat de steleZâmbește cu iubire, cu grații și amorLa tot ce-i român astăzi, la toți câți țara ador!Un stol de păsărele din regiuni înalteInton în armonie un imn de bravitate?Urând cu bucurie ca țara lui TraianSă meargă spre progrese mereu, din an în an.Un rai de floricele împart a lor nectarePe aripi de zefire din Tisa pân’ la mare,Și spun că România acum s-a renălțatLa rangul său sublime — la rangul de Regat.Acum, ca niciodată, întreaga țară gustăDin cupa amoroasă o băutură-AugustăPrin care-și pregătește un falnic viitor,Un viitor de aur, ce-i demn d-acest popor.Prin astă băutură ce azi i se oferăA noastră mândră țară s-avântă spre altă eră,Și jură că va merge pe urma alor săi,Ce orișicând știură a se lupta ca zmei.De astăzi înainte străinul să cunoascăCe poate românașul și țara românească,Având în a sa frunte guvernul ca un brad,Ce știe a ține cârma cu un amor viu, cald.Înainte dar, române, cu forțe erculane,Căci în a tale vine un sânge de roman,Acuma oțelite la culmele balcane,Tresaltă ca și-n timpul strămoșului Traian.

O, mare poet! tu care cu ochii geniului vezi pe cer ceea ce n-au putut vedea până acuma cele mai perfecte telescoape, un soare înconjurat de stele, ce imn de bravitate vei intona tu când România va deveni ceea ce dorește d. Dum. Brătianu, cel mai mare imperiu din lume? Ei vezi! Acela ar fi un rang sublime si o băutură-Augustă!

II

[modifică]

Aceste notițe literare sunt scrise mai ales pentru cine nu a văzut până acuma Sinaia.

În adevăr, e vorba să facem o mică dare de seamă asupra unei interesante broșuri, folositoare cu deosebire acestora, apărută în Ploești la numărul 1 în strada Științei, tipografia „Progresul” (Stiința și progresul — deja o frumoasă apropiere). Broșura de care vorbim poartă titlul:

„Preumblările la Sinaia sau descrierea pe scurt a pozițiunilor celor mai frumoase ale Sinaiei, care se pot vedea în apropiere de ieromonahul Nifon…’’

Care va să zică cine n-a fost la Sinaia să știe dintru început aceasta, că trebuie să fie în apropiere de sfinția sa ieromonahul Nifon pentru ca să vază pozițiunile cele mai frumoase.,

Broșura sfinției sale este foarte metodic împărțită în capitole scurte, scrise toate cu un stil foarte picant, din care vom extrage aci pasajele cele mai importante.

Mai întâi este Introducerea. Aci se arată că la Sinaia se merge… cu trenul, și al doilea că scopul publicațiunii a fost să orienteze pe vizitatorii Sinaii în preumblările ce vor să facă acolo.

Capitolul 1 cuprinde descrierea topografică a orașului Sinaia și împrejurimile sale muntoase. Din această descriere sunt de remarcat următoarele rânduri:

„Râul Prahova udă orășelul (care nu trebuie să uitați că e pe munte — nota red.) în tot lungul lui făcând un zgomot asurzitor, dar plăcut…”

Autorul trebuie să aibă o minunată înzestrare auriculară. Mai la vale apoi se face istoricul întemeierii orășelului: cum m.sa regele a venit odată la Sinaia, cum i-a plăcut m.sale localitatea, cum a hotărât să facă un palat de vară acolo și cum

„Eforia spitalelor nu a voit să rămâie mai pe jos… ci trase numaidecât un plan pentru formarea unui oraș cu toate comoditățile… necesare.”

Nu credem ca epitetul necesar să se acorde mai bine pe lângă un alt substantiv.

Apoi s-au făcut otele, între care otelul Caraiman,

„…care se deosebește atât prin pozițiunea, stilul construcțiunii cum și al comodității…”

Că e necesară, se-nțelege, dar să aibă și stil… după părerea noastră este un lux de prisos.

Tot la Sinaia, ne spune sfinția sa, este și un atelier fotografic

„…renumit prin reproducerea peisagelor… distinse (des paysages distingués) ale Sinaiei.”

Sfârșind capitolul întâi, autorul nostru declară că se mărginește a spune pe scurt că

„Sinaia, în comparație cu celelalte orașe din țară, nu lasă nimic de dorit, ba chiar le dă mult înainte…”

Autorul se mărginește la atâta, fiindcă:

„…a descrie pe larg situațiunea va fi lucru imposibil, sau… mi-ar trebui… talentul unui om de merit…”

Sfinția sa este prea modest; d-sa are nu numai talentul unui om de merit, dar și meritul unui om de talent, pentru că într-o broșurică de 31 de pagine a știut să ne dea atâtea lucruri, și ca fond și ca formă, atât de interesante.

Capitolul al doilea este intitulat Mănăstirea. Această sfântă mănăstire, care se bucură a adăposti în sânul ei pe sfinția sa autorul broșurii

„…datează de prin secolul XV; fondatorele său a fost spătarul Mihai Cantacuzino, care-i dete și numirea de Sinaia, după numele mănăstirii Sinaia… din Orient… (Africa)…”

E tare părintele în istorie, dar și mai tare în geografie!

Capitolul al treilea este Castelul regal. Părintele, modest cum îl știm deja, nici nu cugetă să descrie poziția locului și a castelului; totuși

„…așa din fugă vom spune ceva, nu a-l descri, ci dând numai o idee oarecare despre el” (adică despre poziție).

Apoi, mai jos, un minunat pasaj poetic:

„Stând pe malul Peleșului, în fața castelului, privind magnificența naturii și arta cu care a înzestrat aceste locuri, ascultând și murmurul monoton al izvorului, însoțit totdeuna de freamătul frunzelor și ecoul munților cari reproduc tremurânda vibrațiune a clopotului ce bate orele și sferturile în turnul castelului, ți se pare ca cum ai fi trăind în timpurile secolelor depărtate, și fără voie, spiritul zboară către acele splendide și dispărute castele ale căror ruine le întâlnim azi numai… prin romanțe…”

Sfinția sa se vede de aci că n-a stat numai în mănăstire, a voiagiat prin romanțe, și în voiagiurile sfinției sale s-a întâlnit cu castele dispărute.

Dar să revenim la castelul în ființă. Sfinția sa ne spune că:

„…Fondațiunea se puse în 1874… și la 1883 s-a inaugurat terminarea.”

După planul primitiv, castelul Peleș era să fie mai mare, însă s-a redus planul, pentru că, zice părintele,

„solul terenului era cam nisipos…”

Se înțelege; pentru că, voind cineva să construiască, pe lângă terenul solului, trebuie să mai găsească și solul terenului favorabil,

Capitolul al patrulea, Casa de vânătoare, merită a fi reprodus întreg. Iată-l:

„Câteva minute mai sus de castel se află casa de vânătoare, construcțiune prea plăcută și curioasă, înconjurată de flori, brazi și cascade. Această vilă, situată aci în mijlocul frumuseților naturale și departe de zgomotul și luxul artificial, pare a fi vila lui Avram în mijlocul Paradisului! Aci e locul de retragere și meditare al m. s. reginei.”

Iată o descoperire arheologică. Vila lui Avram e desigur faimoasă!

Capitolul următor e Sfânta Ana:

„Aci se află două case rămase de la pustnicii ce în timpurile trecute trăiau aci; un granit de stânci formează partea despre nord a pozițiunii.”

Sunt ciudate pozițiunile de la munți: desigur, partea despre sud a acestei pozițiuni trebuie să fie formată de stânci de granit.

„În apropiere se află și un șipoțel de unde acei ermiți își procurau apa necesară: mai departe de acest șipot, pe o potecă circulabilă este alta a doua pozițiune cu râul numit Sfânta Ana…”

Unul dintre pustnici a trăit până acum vreo douăzeci de ani. Într-o casă erau:

„…o rogojină pe un pat de scânduri, o masă cu mii de iscălituri pe ea și o strachină spartă cum și soba…”

Din nenorocire, însă, niște tineri deșucheați au dărâmat și sfărâmat

„cu dispreț toate aceste rămășițe… de valoare.”

În toate capitolele următoare: Pustnicul, Poiana Stânii, Peștera din Piatra Arsă, Vârful cu Dor, Excursiunea și Concluziunea, stilul sfinției sale se ține la aceeași înălțime ca și în capitolele dântâi.

Câteva exemple și vom termina:

„…Drumul și pe de altă parte frumusețea naturii excită pofta de mâncare; altfel stomachul fiind gol, natura i s-ar părea a fi îmbrăcată în doliu…”

„Sunt mulți din vizitatorii Sinaii, cari poate pentru prima oară văd sau vizitează munții; ei bine, îi consiliez ca să nu se mulțumească în acest caz a privi și atâta tot, ci… să observe și… să pipăie curiozitățile munților.

„Pozițiunea numită cu numele de Poiana Stânii este cea mai frumoasă și romantică din toate… Cine e dispus pentru un dejun pe munte, aici în poiană își realizează dorința, fiindcă pe lângă celelalte frumuseți ale naturii se află și oarecari comodități.”

Terminând, recomandăm și celor ce au fost și celor ce n-au fost la Sinaia interesanta broșură a părintelui Nifon. Sinaia, deși în realitate e foarte frumoasă, totuși văzută prin prisma poetică a sfinției sale, mai câștigă.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Din_foloasele_tiparului