Dubla România-Austria, din preliminariile CM de handbal-în direct la TVR

TVR 2 şi TVR HD transmit în direct dubla România-Austria

din preliminariile CM de handbal

Vineri, 9 iunie la în Sala Sporturilor din Oradea şi marţi, 13 iunie la Stockerau, naţionala de handbal feminin a României va întâlni Austria, în preliminariile Campionatului Mondial din Germania, programat în perioada 1-17 decembrie 2017.

Televiziunea Română va transmite în direct la TVR 2 şi TVR HD ambele partide – joi, 9 iunie de la ora 20.00 şi marţi, 13 iunie, de la ora 20.20 – comentariul fiind asigurat de Dragoş Cojocaru.Transmisiunea din 13 iunie va fi precedată de la ora 20.10 de Repriza a treia- Studio handbal –moderată de Cristian Mîndru

Aşa cum declară selecţionerul Martin Ambros: „România este singură naţiune prezentă la toate cele 22 ediţii ale Campionatului Mondial de până acum şi este o onoare pentru mine şi pentru echipă să menţinem acest record, să păstrăm tradiţia calificărilor consecutive. Nu cred că acest lucru este o presiune, ci mai degrabă o motivaţie în plus pentru a juca la cea mai importantă competiţie din lume”.

Lotul României anunţat pentru confruntarea cu Austria este format din:

Portari: Denisa Dedu, Iulia Dumanska;

Extreme stânga: Valentina Elisei Ardean, Nicoleta Dincă;

Interi stânga: Cristina Neagu, Gabriela Perianu, Bianca Bazaliu;

Centri: Cristina Laslo, Andreea Pricopi, Mădălina Zamfirescu;

Interi dreapta: Ana Maria Drăguţ, Laura Popa, Gabriella Szucs;

Extreme dreapta: Aneta Udriştoiu, Laura Chiper;

Pivoţi: Crina Pintea, Cynthia Tomescu, Florentina Craiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *