https://blog.revistaderecenzii.com

Măicuţa mea a fost să moară,
Şi-n ţintirimul depărtat
Au dus-o. Singur către seară,
În odăiţa-i am intrat.

Dulapul sta deschis, şi toate
Erau zvârlite-aşa cum ea
Şi le lăsase-atunci când, poate,
Venise butca să o ia.

Pe scrin deschisă-o cărticică
De rugăciuni şi-un biet crâmpei
De socoteli, cu-o bucăţică
Din ultimul pesmet al ei.

Citii în carte cum o mamă
Pios imploră harul sfânt
Copiii ei să-i aibă-n seamă…
şi inima-mi simţii bătând.

Simţeam, cu umede pleoape,
Durerea-n mine-arzând închis;
Şi-am apăsat, rupând aproape,
La pieptu-mi slovele ce-a scris.

Apoi, cu tulburare-adâncă,
Fârâmiturile le-am strâns,
Să fi ştiut că mor, şi încă
Le-aş fi mâncat – şi-amar am plâns.

Sursa. https://poetii-nostri.ro/