EMINESCU SĂ NE-ADUNE…E TIMPUL! Articol de Ionuț Adrian Pătularu

https://blog.revistaderecenzii.com/

De Ziua Culturii Naționale, gândul nostru se îndreaptă către Luceafărul literaturii românești, la cei 174 de ani de la nașterea sa pe acest pământ sacru. Atât timp cât ne vom aduce aminte de Mihai Eminescu, putem spera la o renaștere din propriile noastre rădăcini, pentru a scoate la lumină seva românismului, care curge neîncetat de aproape două milenii în această axă spațială, carpato – danubiano – pontică.


Astăzi, avem nevoie mai mult ca oricând de Luceafărul dar și de Profetul Neamului Românesc, Mihai Eminescu, pentru a ne regăsi identitatea ca națiune ce peregrinează de atâta timp pe nisipurile mișcătoare ale acestor vremuri. Trăim de ceva timp o dramă…,numele marelui poet nu mai vibrează în conștiințele noastre. Societatea românească, cea care avea misiunea să-i apere demnitatea, nu-l mai onorează așa cum se cuvine, considerându-l nu de puține ori  un arhaic, ultimul romantic sau un naționalist  ultraconservator, care nu corespunde ,,noilor valori globaliste” inoculate prin diversele mărgele multicolore și tot felul de inovații, străine de  ,,Spiritul și Profetismul Românesc” despre care ne vorbea Mircea Eliade.
Mă întreb, oare de unde vine această uitare de Eminescu în ultimii ani pentru societatea românească? La o primă vedere am putea considera că este vorba de o nepăsare, care a fost cultivată cu prisosință într-un  mod aproape natural în societatea postdecembristă. Însă, uitându-ne mai atenți observăm alte resorturi, mult mai profunde și nuanțate, îndreptate împotriva a ceea ce este identitar românesc. Școala românească, Templul în care a slujit ca profesor de Limba Germană și revizor școlar pentru județele Iași și Vaslui, și care ne vorbea despre ,,Mesianismul eminescian”, astăzi este ocupată de alte concepte inovative. Îndrăznesc să spun, că în ultimii ani nu am mai văzut nici măcar un portret al poetului într-o clasă sau o cancelarie…nu mai vorbesc de vreo festivitate legată de Mihai Eminescu – Ziua Culturii Romane, fiind  realmente o ,,rara avis” pe acest tărâm. Numele său nu mai vibrează în sufletele copiilor noștri (chiar dacă în programa școlară au mai rămas câteva din poeziile sale). Mărgelele multicolore și-au făcut efectul, acum suntem globaliști, multinaționaliști,  androgini, androizi, etc., nu ne mai dorim să fim români, ca și cum ne-ar aduce aminte de o boală veche, pe care am eradicat-o cândva în istoria noastră recentă.
În urmă cu mulți ani, dascălii noștri așezau în clasă deasupra tablei portretul lui Mihai Eminescu alături de marii domnitori români, Ștefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu sau Mihai Viteazul. Pentru noi  erau ,,Eroii și Profeții Neamului Romanesc”…, așa am fost educați, și nu ne este rușine . Astăzi, pereții școlilor sunt goi…nu mai au istorie nici poezie…se croiește un ,,om nou ” fără o conștiință a valorilor românești.
Zoe Dumitrescu-Bușulenga ne avertiza cu vreo două decenii în urmă, că vor veni emisarii unei noi ere (New-Age), care vor distruge rădăcinile culturii românești, pentru a da naștere acestei ,,creații fără maternitate și fără mormânt” (paradoxal, dictaturile au creat o nouă specie, omul comunist stahanovist versus übermen-chul nazist), iar într-o culme  a supralicitării, ,,forțele democrației” au croit un om nou și mai ,,performant” în comparație cu cel al extremismelor. Mihai Eminescu  este primul sacrificat pe acest eșafod ridicat de către ,,omul nou” al epocii ,,New Age”, pentru că reprezintă chintesența românismului. Nu caut vinovați, nu este nici locul și nici timpul dar este momentul să ne trezim din acest ,,somn al rațiunii noastre”…
În ceea ce privește raportarea  la aceste noi curente epigonice (globaliste, futuriste, avangardiste), care sufocă identitatea națională se cuvine să ne apărăm cu scutul etern al Glossei eminesciene:
,,Și de mii de ani încoace
 Lumea-i veselă și tristă;
 Alte măști, aceeași piesă
 Alte guri, aceeași gamă,
 Amâgit atât de-adese
 Nu spera și nu ai teamă
………………………………

 Ce e val, ca valul trece.”
Singura noastră salvare ca neam, în fața istoriei este să le vorbim copiilor despre ceea ce înseamnă Mihai Eminescu și exponenții marii culturi românești, să retrezim dorul de Eminescu prin demnitatea românismului.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *