https://blog.revistaderecenzii.com/

articol publicat în revista Cosinzeana anul IV, nr. 26, din 5 iulie 1914, număr dedicat memoriei lui Mihai Eminescu

Un personaj dintr-o nuvelă a lui Gorki, care din cauza plictiselii și a firii sale inadaptibile era osândit să ducă o viața de adevărat Jidov rătăcitor, spunea cu amărăciune: „Noi nu suntem ca toată lumea. Mamele noastre ne-au născut într-un ceas rău”.

Ei bine, același lucru s-ar putea zice și despre Eminescu, deși dânsul a fost un om superior. Prin propria lui fire, el a fost osândit să fie pesimist, căci i-a lipsit cu totul însușirea de a se acomoda cu împrejurările vieții și mai avea și obiceiul — rău desigur — să aprofundeze orice și să vadă mai cu seamă partea neplăcută a lucrurilor.

Ce însemnează viața fără iluzii, fără acele fermecătoare minciuni, sub cari se ascunde trista realitate?… Eminescu avea slăbiciunea să caute totdeauna ce se ascunde sub aparența înșelătoare și, după cum era firesc, descoperirile ce le făcea nu erau de natură să-l înveselească.

Cetirea nuvelelor lui îți face aceeași impresie întristătoare, ca și a poeziilor sale. Același scepticism, aceeași tristețe amestecată cu amărăciune. În Scrisoarea IV, după ce vorbește despre tertipurile ce le întrebuințează tinerele fete candidate la măritiș, pentru a prinde în mreje pe bărbați, și de înfățișarea negustorească ce a luat-o amorul, dânsul spune:

Sunt sătul de-așa viată… nu sorbind a ei pahară,
Dar mizeria aceasta, proza asta e amară.
Să sfințești cu mii de lacrămi un instinct atât de van
Ce le-abate și la păsări de vreo două ori pe an?
Nu trăiți voi, ci un altul vă inspiră — el trăiește,
El cu gura voastră râde, el se-ncântă, el șoptește,
Căci a voastre vieți cu toate sunt ca undele ce curg,
Vecinic este numai râul: râul este Demiurg.

Aceleași idei le găsim exprimate, sub altă formă, în admirabila sa nuvelă Cezara, unde este vorba de un tânăr, ce respinge iubirea unei fete înamorate până la nebunie de dânsul.

„Privește-ți pe acei tineri cu zâmbiri banale, cu simțiri muieratice, cu șoapte echivoce, vezi acele femei care le răspund prin ochiri voluptoase și mișcându-și buzele — vezi, împrejurul acestui instinct se învârtește viața omenirii… Mâncare și reproducere, reproducere și mâncare!… Și eu să cad în rolul lor?… Să cerșesc o sărutare? Să fiu sclavul papucului tău, să tremur când îți vei descoperi sânul… sânul care mâini va fi un cadavru, și care după ființa sa este și astăzi? Să mă frizez ca să-ți plac, să-ți spun minciuni ca să petrec mintea ta ușoară; să mă fac o păpușă pentru… mai știu eu spune pentru ce? Nu! … … Lasă-i să se mângâie în simțirile lor, lasă-i să se iubească, lasă-i să moară cum au trăit: eu voi trece nepăsător prin această viață, ca un paria, ca un nebun!… numai nu ca ei”.

„Sâmburele vieții este egoismul și haina lui minciuna”.

„Nu sunt nici egoist, nici mincinos. Adesea, când mă sui pe o piatră naltă, îmi pare că în creții mantalei aruncate peste umăr am încremenit și am devenit o statuă de bronz, pe lângă care trece o lume ce știe că acest bronz nu are nici o simțire comună cu ea… Lasă-mă în mândria și răceala mea. Dacă lumea ar trebui să piară și eu aș putea s-o scap printr-o minciună, eu n-aș spune-o, ci aș lăsa lumea să piară. De ce vrei tu să mă cobor de pe piedestal și să mă amestec cu mulțimea? Eu mă uit în sus, asemenea statuii lui Apollon. Fii steaua cea din cer — rece și luminoasă! — ș-atunci ochii mei s-or uita etern la tine!…”

Acest pasaj ne amintește atât partea a doua din Scrisoarea IV, precum și unele strofe din Luceafărul ca bunăoară acelea, în cari el răspunde la chemările ei.

Dar cum ai vrea să mă cobor?
Au nu ’nțelegi tu oare,
Cum că eu sunt nemuritor
Și tu ești muritoare?

…………..
Trăind în cercul vostru strâmt,
Norocul vă petrece —
Ci eu în lumea mea mă simt,
Nemuritor și rece.I.

După cum se știe, Eminescu n-a fost numai poet, dânsul a fost și filosof. N-a avut un sistem filosofic al său propriu; dar în ceea ce privește subiectivismul cunoștințelor omenești, a adoptat vederile lui Kant; iar în privința aprecierilor asupra valorii vieții, a fost părtașul înfocat al lui Schopenhauer. Eminescu a fost.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Eminescu_%C8%99i_sexul_frumos