https://blog.revistaderecenzii.com

Eveniment de excepție la Cercul Militar Național
Dr. Marian-Bogdan Jugănaru
Modernizare, reziliență informațională și cooperare interinstituțională — acestea au fost reperele Convocării bibliotecarilor din Armata României, desfășurată recent la Palatul Cercului Militar Național. Reunind specialiști din mediul militar și civil, conferința a pus bazele unor colaborări solide și a deschis noi oportunități de formare continuă, confirmând rolul strategic pe care bibliotecile de patrimoniu și asociațiile profesionale îl au în societatea contemporană.
Cercul Militar Național a găzduit, în perioada 5-7 octombrie 2026, o reuniune a bibliotecarilor militari sub denumirea „Convocarea de pregătire de specialitate pentru bibliotecarii din Armata României”. Inițiată de Biblioteca Militară Națională, această conferință internă a reprezentat o formă de perfecționare profesională în care cei prezenți au participat la dezbateri, la ateliere de lucru pe teme de interes și au putut prezenta și clarifica unele aspecte ale activității lor. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Statului Major al Apărării, Comandamentului Logistic Întrunit și Cercului Militar Național, cuprinzând un program variat, perfect integrat și adaptat nevoilor acestui segment infodocumentar.

Workshop-urile au avut tematici foarte interesante și utile în contextul contemporan: inteligența artificială, dezinformarea și reziliența informațională, precum și modalități eficiente de dezvoltare a activităților culturale și educative desfășurate în bibliotecile militare.
În ultima zi a convocării a avut loc o dezbatere care a abordat, între altele, problematica interconectării sistemului de biblioteci militare la structura mai generală a sistemului național de biblioteci. În acest sens, participanții au dezbătut subiecte de interes comun, cum ar fi modificările introduse de noua lege a bibliotecilor, identificarea unor soluții menite să îmbunătățească activitatea instituțiilor și eficientizarea punerii în valoare a patrimoniului deținut de acestea.

Am avut deosebita onoare de a fi invitat la această reuniune a profesioniștilor din bibliotecile Armatei României și am avut o intervenție în calitate de reprezentant al Bibliotecii Academiei Române și de secretar al Diviziunii Biblioteci Naționale din cadrul Asociației Bibliotecarilor din România (ABR). Cu acest prilej, am transmis distinsului auditoriu câteva aspecte privitoare la rolul bibliotecilor patrimoniale și la importanța asociațiilor profesionale în activitatea acestui domeniu. Am expus apoi câteva avantaje ale calității de membru instituțional, precum și de membru individual al ABR, între care participarea la Conferința Națională Anuală a asociației, unde are loc un permanent schimb de experiență între cei prezenţi, profesionişti ai lecturii de pe întreg teritoriul național. Un alt moment important a fost descrierea structurii asociației, în care fiecare tip de bibliotecă își regăsește locul, și activitățile pe care aceasta le desfășoară (dezbateri profesionale de interes, ateliere de lucru etc.). Un aspect care a stârnit interesul celor prezenți a fost reprezentat de oportunitatea participării la cursuri profesionale gratuite, dar și posibilitatea implicării bibliotecarilor militari în schimburi de experiență cu omologii lor civili din sistemul național. De asemenea, în privința bibliotecilor patrimoniale, am lansat invitația unei colaborări între Biblioteca Militară Națională, Biblioteca Statului Major al Apărării și Biblioteca Academiei Române.
Am remarcat expozeul domnului col. dr. ing. Constantin-Alexandru Mihalcea (Director General al Bibliotecii Militare Naționale) din deschiderea evenimentului, precum şi dialogul constructiv avut la încheierea reuniunii, alocuţiunea complexă a doamnei Iolanda Paraschivescu în care au fost menţionate probleme, dar şi provocări specifice bibliotecilor din structura Ministerului Apărării Naţionale, precum şi perspective ale acestor instituţii. De asemenea, au impresionat audienţa prin intervenţiile lor pe teme foarte actuale, doamna Cătălina Rojişteanu care a susţinut o comunicare despre inteligenţa artificială în activitatea bibliotecilor şi doamna Crenguţa Barbu care a atins subiectul identificării şi combaterii dezinformării.

O impresie deosebită a lăsat subiectul abordat de către doamna drd. Ana Daniela Mihalcea, reprezentanta Bibliotecii Statului Major al Apărării. Domnia sa a prezentat o lucrare despre Biblioteca Militară, ca factor de educaţie, cultură şi coeziune instituţională.


În loc de concluzie
Evenimentul desfășurat în Palatul Cercului Militar Național a creat premisele unor colaborări interinstituționale și a reprezentat o deschidere a sistemului militar de biblioteci către sistemul infodocumentar național, cu beneficii de ambele părți.