https://blog.revistaderecenzii.com
*Cronică apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 8 / 2024
Tipărirea cărții lui Virgil Dumitrescu, Titluri fără titluri (Editura Napoca Star, Cluj – Napoca, 2024), se remarcă prin ineditul său, întărind ideea enunțată de titlu: denumirile poemelor sunt abia lizibile, de parcă textele nu ar deține titlu, lăsând impresia că fiecare cuvânt se află într-o continuă căutare a propriei identități. Această caracteristică tipografică subliniază esența unei creații ce se detașează de convențional, prin faptul că autorul vrea să lase în urmă semantica titlului și să respire mai pe larg, în conținutul propriu-zis al textului.
Virgil Dumitrescu își proiectează aspirațiile către o lume liberată de detaliile apăsătoare ale urbanului. În scrierile sale, se conturează dorința unui peisaj montan, înălțat deasupra aglomerației terestre, căutând liniștea și puritatea altui tărâm, deasupra cotidianului: „Vom mai urca o dată muntele și acolo, printre nori / de vreme frumoasă, de-a fir a păr / flori galbene îți voi prinde, nu moare soarele / din atâta. Vom trăi de două ori clipa / ca și cum la poalele muntelui s-ar fi pornit desfrunzirea” (De mână cu ultima lună a verii). Această avântare spre un tărâm suprateran devine un prilej pentru autor de a rememora „ultimele nocturne”, trăite pe un deal selenar, evocând o lume onirică și misterioasă; este reinventată postura vechiului fermier american, dornic de a-și măsura și însemna proprietatea: „am înfipt acolo niște stâlpi / pe care am prins și aprins felinare” (Ultimele nocturne).
Lirica lui Virgil Dumitrescu rămâne fidelă stilului său consacrat, cunoscut și apreciat de cititorii săi: de un romantism englezesc și descriptiv (cu insistență pe culori). Cu toate acestea, anvergura noii cărți relevă o ambiție îndrăzneață de a aborda teme (precum însingurarea sau relaxarea pe creste invadate de ceață), dorite cu ardoarea celui dezamăgit de banalitatea realității cotidiene.
În Titluri fără titluri, Dumitrescu își manifestă dorința de a evada din rigiditatea lumii materiale, căutând esențe pure și emoții netrunchiate. Astfel, el nu doar că își continuă traseul liric cu aceeași originalitate, dar și îmbină tradiția și inovația, creând o sinteză între cotidian și imaginar.
Titluri fără titluri se prezintă nu doar ca un set de poeme, ci ca o invitație într-o călătorie introspectivă, unde fiecare vers devine un pas către descoperirea unei lumi noi ca posibilitate de refugiu.