A. Funcţiile sunt activităţile pentru care o entitate este destinată sau în care este utilizată. Funcţiile reprezintă atribuţiile sau misiunile entităţii. Funcţiile comunicării se constituie din misiunile asumate de aceasta pentru atingerea unor scopuri. În fapt, funcţiile comunicării sunt funcţiile sistemului de comunicare. Un sistem are un set de funcţii fundamentale şi una sau mai multe funcţii complementare. Prin definiţie, un sistem se constituie din elemente interrelaţionate ce derulează procesual, unitar şi coerent, ca entitate cel puţin o funcţie. Funcţiile nu sunt elemente sistemice autotelice. Ele sunt exercitate de entităţi sistemice. Funcţiile sunt funcţii în îndeplinirea de către o entitate a unor scopuri. Se înţelege că funcţiile sunt determinate de scopurile ce animă sistemul. Dar cine configurează scopurile?

La rândul lor, scopurile sunt determinate, generate de nevoi. Raţionamentul este următorul: 1) un sistem are anumite nevoi, 2) pentru a le satisface, instanţa de decizie a sistemului fixează nişte scopuri, iar 3) pentru a  îndeplini scopurile sunt accesate sau sunt create anumite funcţii. Ecuaţia funcţiilor va arăta astfel: nevoile generează scopurile, iar scopurile generează funcţii. Nevoile pot fi necesităţi, obligaţii, imperative, trebuinţe etc. Scopurile pot fi: obiective, motive, ţinte, finalităţi etc. Needs sunt requirements de existenţă. Nevoile se transformă în scopuri. Prin atingerea scopurilor, nevoile sunt satisfăcute. Astfel, nu îşi pierd stringenţa de nevoi şi nu demobilizează scopurile. Nu toate nevoile sunt satisfăcute. Nu toate scopurile sunt atinse. În ce priveşte modalităţile de satisfacere a nevoilor, unele sunt satisfăcute individual, iar altele sunt satisfăcute prin acţiuni, interacţiuni, tranzacţii. Prin comunicare se satisface direct doar o parte a nevoilor de comunicare: intrapersonală, interpersonală, grupală, organizaţională, socială. Comunicarea este însă implicată indirect în satisfacerea tuturor nevoilor şi în atingerea tuturor scopurilor.

Pentru confirmarea în domeniul comunicării a raţionamentul şi ecuaţiei funcţiilor menţionăm susţinerile concordante ale unor reputaţi specialişti care abordează incidental problema. F. E. X. Dance şi C.E. Larson consideră că „functions serve as the bases for purpose” şi că „purpose is built upon functional relationship” (Dance F. E. X., Larson C. E., 1976, p. 44). Pe de altă parte, Sheila Steinberg defineşte funcţia „as a way in which a phenomenon (such as communication) acts to fulfill its purpose” şi precizează că „the most important function of communication – or the purpose that communication serves – is to satisfy a need” (Steinberg S., 2006, p. 25). M. E Roloff şi C. N. Wright arată: „goals serve broader functions. (…) Interpersonal communication is motivated by a need” (Roloff M. E., Wright C. N., 2010, p. 102). În condițiile în care motives constituie o clasă de goals rezultă că needs se dezvoltă responsiv și se soluționează prin functions.

Înţelegerea funcţiilor comunicării ca funcţii ale human communication system face vizibil caracterul de „purposeful system” al comunicării. Scopurile sunt îndeplinite nu pentru a satisface direct nevoile sistemului. Mediatorii punerii în curs a scopurilor sunt efectele. The human communication system este un sistem de scopuri şi efecte. Întotdeauna efectele depăşesc scopurile. Nevoile comunicării ca sistem sunt nevoi ale sistemului. Ele sunt revelate prin factorii ontologici computaţionali: tranzactanţii, comunicatorii. Nevoile sistemice sunt cele de stabilitate, echilibru şi schimbare controlată (reformă, restructurare). Ca atare, există nevoi personale, nevoi interpersonale şi nevoi sistemice. Există nevoi de existenţă şi nevoi de eficienţă. Nevoile de existenţă sunt nevoi ontologice. Fără satisfacerea nevoilor ontologice un fenomen de acţiune-interacţiune-tranzacţie nu accede la statutul de comunicare. După cum ştim, în raport cu semnificaţia sa etimologic-ontologică primordială, mecanismul intern al comunicării îl reprezintă „punerea în comun”.