https://blog.revistaderecenzii.com/
Pânze şi cârmă-s rupte-n vârtejul ce vuieşte,
Voci îngrozite strigă, gem pompele de apă,
Parâmele din mână matrozilor le scapă,
Soarele-apune-n sânge, luând ultima nădejde.
Urlând triumfă vântul, iar peste piscu-nalt
Al apei ridicate de trombele marine,
Către vapor, deodată, al morţii geniu vine
Ca un soldat luând ziduri slăbite, cu asalt.
Aproape morţi zac unii; ici, unul se jeleşte;
Luând bun-rămas, un altul între amici leşină;
Alţii-n genunchi se roagă, s-alunge-al morţii ceas.
Un călător, deoparte, stă mut şi se gândeşte:
Ferice-i cel ce-şi pierde puterea, cin se-nchină,
Sau are de la cine să-şi ia un bun-rămas.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/adam-mickiewicz-furtuna-