https://blog.revistaderecenzii.com/

Pentru Proiectul Cultural Național „Elemente de etnografie și folclor în spațiul european”, doamna muzeograf Emilia Savelovici mi l-a recomandat și pe tânărul buciumaș George Eduard Zidaru, autodidact, colaborator voluntar al Muzeului „Crama 1777” din Valea Călugărească, județul Prahova.

Discuția avută cu el a fost plină de surprize plăcute.

George Eduard, în vârstă de 21 de ani, este prahovean, originar din localitatea Cioceni, comuna Albești-Paleologu. Provine dintr-o familie cu vechi înclinații muzicale.

Străbunicul din partea tatălui a fost oier și cânta din fluier în familie.

Bunicul și frații lui cântau la nunți. Unchii săi cântau la acordeon.

Eduard, de mic, a fost foarte pasionat de folclor, de obiceiuri, de costume, instrumente și cântece populare. Participa cu multă implicare afectivă la obiceiurile de Crăciun și Anul Nou, din viața satului. Cu primii bănuți strânși și-a cumpărat un fluier de pe Internet, de la meșterul Marin Predușel și a început să cânte, inițiindu-se singur. Începând cu anul 2020, a început să fie mulțumit de evoluția sa, dar nu s-a oprit aici.

Era atras și de alte instrumente.   În 2021, a primit un bucium de la Horațiu Neagoe de la Cluj. A început să studieze buciumul, pe care, în județul Prahova, l-a găsit atestat în arhivele Primăriei din comuna Surani și a luat legătura și cu un bătrân buciumaș din comuna Sărulești, județul Buzău.

S-a inițiat și în cântatul la drâmbă, caval, ocarină, tilincă.

Cu multă pasiune și amabilitate, ne-a făcut o succintă prezentare a tuturor instrumentelor la care cântă.

Astfel, ne-a mărturisit că buciumul este un instrument dumnezeiesc, la a doua venire a Mântuitorului, îngerii buciumași vor buciuma în patru zări.

A văzut îngeri buciumași pe frescele unor biserici.

Ne-a explicat și tehnica de confecționare a unui bucium.

Acesta este făcut dintr-un singur copac, care crește în pantă. Se crapă pe lungime, se scobește, se îmbină la loc cu stuf, se dă cu rășină de copac, se învelește în coajă de cireș.  Se trece prin foc. Astfel, coaja de cireș se strânge și buciumul nu se mai desface.

Din altă bucată de lemn se face muștiucul care se atașează buciumului.

Ne-a spus că buciumul este un fel de telefon mobil, rolul lui a fost și este de a da semnale de naștere, de nuntă, de moarte, de invazii, de chemare la muncă.

Drâmba este un instrument aerofon și de acompaniament.

Se face la menghină dintr-o bucată de fier la care se adaugă o lamelă cu care se cântă.  

Drâmba se sprijină pe dinți și între dinți se lasă un spațiu ca lamela să vibreze.  Sunetul este dat de ecoul cutiei craniene și de orificiul bucal.

Când ciobanii plecau cu oile la munte, preferau să ia cu ei drâmba datorită volumului ei mic.

Ocarina este un instrument făcut din lut ars și prevăzut cu nouă găuri.

De regulă, era/este făcută de olari cu înclinații muzicale.

Sunetul ei imită diverse păsări.

Tilinca este primul fluier inventat de om. Spre deosebire de fluier, nu are găuri laterale. Inițial, s-a confecționat din tulpină de cucută care este goală pe interior. Ulterior, s-a obținut din os și la ora actuală se confecționează din lemn de salcâm, paltin, cireș, soc, prelucrat cu burghiul, în stil lingură.

Cavalul este un instrument de origine turcească. La noi, a apărut pe la 1700, în Țara Românească și în Oltenia.    

Primul caval era aidoma celui bulgăresc, fără dop și vrană.

Ulterior, a apărut cavalul specific românesc, prevăzut cu dop, vrană și cinci găuri.  

George Eduard Zidaru cântă la toate aceste instrumente, dar cel mai drag îi este cavalul, deoarece cu el poți doini, poți da glas sufletului românesc.

George are un repertoriu specific fiecărui instrument la care cântă.

De exemplu, la bucium dă diverse semnale, la caval cântă o doină creată de el, „Hora din caval”, „Ca pe Vlașca”, „Sârba ciobănească”, cât și priceasna „Sub o salcie pletoasă”. La fluier, „Ciobănașul”, „De cine mi-e dor și sete”, cât și o creație proprie, la tilincă, doină și cântec de drum, la ocarină, sârbă, la drâmbă, acompaniază.

Interpretările sale, realizate cu mult suflet, se fac, în general, în regim de voluntariat, la muzee și, în mod deosebit, la Muzeul „Crama 1777” din Valea Călugărească, la biserici, la diverse sărbători, târguri etc.

Face parte din Grupul „Noi și voi” alcătuit din 900 de membri de diferite vârste, prezent pe Internet. 

Tânărul interpret este pasionat și de costumele populare, pe care el însuși le poartă în timp ce cântă la instrument/e. Acestea diferă în funcție de anotimp, vară/iarnă.

Costumul său de vară se compune din cămașă lungă, până la genunchi, încinsă cu chimir sau brâu de bumbac, ițari din in, ilic, dacă temperatura este mai scăzută, opinci, ciorapi, pălărie de paie, cu pană de fazan și o floricică.

Asemenea țăranilor de altădată, când este foarte cald afară, cântă și desculț.  

Costumul de iarnă este alcătuit din cămașă albă, lungă până la genunchi, încinsă cu brâu de lână sau chimir sau brâu de lână și chimir peste, ilic frumos ornamentat, peste ilic, mintean până la genunchi ori o manta cu platcă  (glugă) pe spate sau cojoc țărănesc, ițari pe dedesubt și pe deasupra, cioareci de postav bătut în piuă, legați cu brăcinar, căciulă de astrahan, fără bordură, prevăzută cu struț confecționat din trei pene de fazan și cocardă tricoloră.

Atât la costumul de vară, cât și la cel de iarnă poartă și o traistă în care își ține instrumentele muzicale.  

O altă pasiune a lui George Eduard este istoria și face parte ca voluntar din Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” din București, Filiala Ploiești.

            Pentru a reînvia atmosfera marilor evenimente militare pezentate și pentru a se transpune în spiritul acestora, participanții la activități au purtat uniforme militare, specifice marilor unități militare, precum „Dorobanți” din Războiul de Independență, „Vânători” din Primul Război Mondial și „Vânători de Munte” din cel de-al Doilea Război Mondial.

Tânărul prahovean este o dovadă încurajatoare că în peisajul României de astăzi mai există tineri talentați, pasionați, harnici și patrioți, dornici să realizeze ceva pozitiv pentru ei și pentru binele societății.

Să sperăm că societatea românească nu îi va dezamăgi încrederea în forțele proprii și în viitorul pasiunilor sale.