“GLISSANDO” : CRONICĂ DE FILM

images

“GLISSANDO” : CRONICĂ DE FILM

Regia: Mircea Daneliuc

 de Liviu Florian Jianu

Privesc filmul “Glissando” și dincolo de povestea vieții lui Teodorescu, mă gândesc că lumea este un  ospiciu. Fie că societatea se numește moșierească, burgheză, fascistă, comunistă, capitalistă sau alt nume sub care își va  escamota delirul. Cazinoul, cu mese de ruletă sau cărți, la parter, și nebuni care asistă la etaj, este  mecanismul  ei central: locul unde se fac jocurile și se distribuie banii.

Profesorii de scoala sunt nebuni. Marteleaza elevii cu intrebari terifiante, la examene. Prietenul lui Teodorescu este nebun. Isi regizeaza parasirea sotiei, cu consimtamantul acesteia, si casatoria cu guvernanta. Prietenul lui cel mai bun , Teodorescu, urma, sa devina sotul sotiei lui. Teodorescu ii sufla iubita.

Lumea din afara, si lumea traita inauntrul fiecarui personaj , sunt alienate. Chiar si viziunea salvatorului Lui Teodorescu, omul  uscativ, mai batran, cu copilul, devine in viata cel care il acuza ca este un trisor la carti, si ii intinde ultima solutie a unui om de onoare : revolverul. Teodorescu nu se sinucide. Se sinucide batranul. Teodorescu ramane cu el, cel din tinerete, in aceeasi camera. El, elevul, care nu invata. Citeste  pe ascuns cate o carte. Batranul salvator e mort. Nu a fost salvator. A fost un acuzator in plus. Teodorescu, maturul, isi da seama ca a devenit salvatorul fara solutie al tanarului care va fi. Viitorul lui. Un viitor care se sinucide.

O lume de nebuni, si oameni  normali – profesori, magnati, medici, actrite – aglutineaza. La drept vorbind, cine este nebun, si cine este normal? Ospiciul este o baie publica de jucatori, si ratati.

Nu ma indoiesc ca viitorul ne va oferi un salvator. Fiecaruia dintre  noi. Si intregii lumi. Care ne va acuza ca suntem trisori. Si din perfectiunea  viitoarei lumi, vom imbratisa ideea indusa  ca singura solutie pentru salvarea viitorului copilului care am fost, este sinuciderea.

Sa nu o facem. Sa  dam copilului sansa sa moara de batranete. Ca un nebun.

 

25 februarie 2013

Un comentariu la „“GLISSANDO” : CRONICĂ DE FILM

  1. Un film exceptional! Imi aduce aminte de „Procesul” lui Kafka, de „Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Ken Kesey, o lume in descompunere, o lume prinsa intr-un infern, intr-o cladire ca un labirint pe frontispiciul căreia parcă scrie „Lasciate ogni speranza voi ch’entrate!- asemenea Infernului lui Dante. Si peste toate Panta Rhei – totul curge!

    Multumesc Liviu!

Dă-i un răspuns lui Mirela Teodorescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *