În această săptămână, alături de Paula Seling şi Ovi – la TVR 2

Trăistariu, Turcescu, Maria Constantin şi Ana Maria Mirică la „Duelul pianelor”

În această săptămână, alături de Paula Seling şi Ovi – la TVR 2

Duminică, 7 mai, de la ora 15.30, „Duelul pianelor” vă invită la o ediţie fulminantă, cu mult umor şi muzică bună, în care Adrian Enache va avea de arbitrat două echipe redutabile. Şi asta pentru că în această săptămână, Paula Seling şi Ovi au ca invitaţi pe Mihai Trăistariu, Maria Constantin, Ana Maria Mirică şi Robert Turcescu. Alături de ei, în emisiune vor participa şi doi mici artişti în devenire, extrem de talentaţi: echipa Paulei îl va susţine pe Rareş Florescu, iar cea a lui Ovi îl va susţine pe Denis Costea.

Probele vor fi adevărate teste pentru concurenţii celor două tabere: de cultură generală şi muzicală, de spontaneitate şi umor, de rapiditate în reacţii şi de colaborare maximă cu ceilalţi membrii ai echipei. În proba (de încălzire) „Cheia FAstă” fiecare echipă va primi câte două indicii pentru a ghici despre ce piesa este vorba, iar la „Cutia cu amintiri” probele vor fi legate de diversele programe de succes realizate de-a lungul anilor de TVR, de artiştii de ieri şi de azi.

O scurtă repriză de Karaoke susţinută de Adrian Enache, Paula şi Ovi va fi cea mai bună pregătire vocală pentru „Ping pong pe portativ” – singura probă din concurs care este jurizată de Mihai Pocorschi – cel care va ţine secret, până la finalul transmisiunii, punctajul acordat.

Proba „Au, au, au” îi va da ocazia lui Adrian Enache de a-i cronometra pe concurenţi dar şi de a creşte miza concursului – la finalul căruia cei doi mici interpreţi vor face şi ei dovada talentului lor artistic.

Juratul Mihai Pocorschi va avea ultimul cuvânt de spus la stabilirea clasamentului final al ediţiei şi al echipei câştigătoare. Care este aceasta şi cine este micul artist care se va califica pentru marea Gală aflaţi duminica aceasta, urmărind „Duelul pianelor” la TVR 2.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *