Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com/

* Baia Mare: Ediţia a 29-a a Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului ‘Atelier’, care se va desfăşura în municipiul Baia Mare în perioada 10 – 17 iunie, propune un program structurat pe trei secţiuni, aparent distincte, dar conturând în acelaşi timp una dintre posibilele radiografii ale stării şi dinamicii regiei, dramaturgiei, scenografiei, coregrafiei, muzicii de scenă şi artei actorului secolului XXI. Deschiderea oficială va avea loc de la ora 16:30, în Foaier a Teatrului Municipal Baia Mare

* Brașov: Turneul Național Flautul Fermecat, ediția a XII-a, început vineri, 12 mai, aduce în orașele din România șansonetele – hit ale boemiei pariziene. Flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și acordeonistul Fernando Mihalache propun publicului un recital unic, în care flautul și acordeonul vor crea în sălile de concert din România atmosfera pariziană, din vremurile apuse până în zilele noastre. Producător: Pro Contemporania. Coproducător: Radio România. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional. Din program:

  • În data de 10 iunie, recitalul va avea loc la Sala Patria din Brașov

* Fălticeni: În lunile mai și iunie, are loc primul turneu național intitulat Trei Tenori ieșeni, care aduce în fața publicului din întreaga țară trei dintre cei mai importanți tenori ai scenelor românești – Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă. Cei trei tenori ieșeni vor fi pe 10 iunie la Fălticeni, alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu” Botoșani, dirijor Daniel Jinga, încheind turneul pe 26 iunie la Sala Radio din București, alături de Orchestra Metropolitană București, dirijată de Daniel Jinga

* Sibiu: Începând cu data de 10 iunie, Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu va fi deschisă sibienilor în fiecare weekend. Instituţia de cultură, care se bucură de susţinerea financiară a Consiliului Judeţean Sibiu, va oferi servicii de bibliotecă şi pe parcursul zilelor de weekend, în vederea facilitării accesului la informare tuturor membrilor comunităţii. Astfel, în zilele de sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00, la sediul central al bibliotecii, utilizatorii înregistraţi vor beneficia de operaţiuni de restituire şi împrumut publicaţii, de acces la bazele de date digitale, dar şi de posibilitatea de a consulta documente în spaţiile amenajate, într-un mediu plăcut, confortabil şi liniştit, şi de a petrece timp de relaxare pe terasa bibliotecii

Sursa: https://www.rador.ro/2023/06/10/calendarul-evenimentelor-10-iunie-selectiuni-9/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *